În Argeș, USL trăiește! PSD-iștii împart, în continuare, frățește, funcțiile cu liberalii

Filiala Argeș a PSD nu prea mai vrea liberali la conducerea deconcentratelor, cel puțin așa lasă să se înțeleagă viceprimarul Cornel Ionică. Și, totuși, cumva, PNL-iștii nu doar că au rămas pe funcții la deconcentratele din județ, dar continuă să câștige redute noi, spre deruta  unora dintre social-democrații  argeșeni, care încă nu s-au dezmeticit după numirea liberalului Cristian Soare la șefia ITM Argeș. Ionică sugerează că jocurile s-ar fi făcut la centru,  deși  lanțul de iubire dintre social democrați și liberali e rupt de ceva timp la nivel național …Realitatea e că PSD Argeș nu-și poate impune oamenii care stau la rând pentru o funcție de director.

Cel mai nou liberal numit pe o funcție de conducere la o instituție deconcentrată din Argeș este Cristan Soare, noul director interimar de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș,  care l-a înlocuit pe  Constantin Baţagoi, recent ieşit la pensie. Soare a mai condus Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş în perioada iunie 2005 - aprilie 2009,  iar înainte să fie numit prefectul judeţului (14 mai 2012), Soare a fost şef serviciu control securitate si sănătate în muncă (aprilie 2009-mai 2012), tot în cadrul ITM Argeş.  Cu alte cuvinte are un mare habar despre ceea ce înseamnă Inspectoratul Teritoarial de Muncă Argeș. Un aspect pe care nici social-democrații nu se hazardează să-l conteste. Ba, mai mult,  Cornel Ionică  a declarat că-l și apreciază  pe … OMUL Cristian Soare. Sigura hibă pe care i-o găsește și care, pare-se, îi dă peste cap raționamentul, ar fi că noul șef al ITM este liberal. Unul convins, căci Cristian Soare a declarat în mai multe rânduri că nu are de gând să plece din PNL.  Și  nici n-a făcut-o pentru noaua funcție, fiindcă  Guvernul Ponta l-a numit, de bună voie,  dar încă  neștiut și în ce fel silit, la şefia ITM Argeş.

“Suntem la putere şi trebuie să fim lăsaţi să ne facem treaba cu oamenii noştri”

Ionică explica, în urmă cu o săptămână, că  prin filială sunt destui  nemulțumiți  de  această numire venită  din rândurile PNL şi nu ale PSD. „Legat de persoana domnului Cristian Soare şi de calitatea acestuia, nu există nici măcar un singur dubiu. Il consider  un om de mare calitate, însă  există o foarte mare nemulţumire în rândul PSD Argeş că a ajuns să fie şef la ITM o persoană din alt partid decât cel aflat la guvernare. Suntem la putere şi trebuie să fim lăsaţi să ne facem treaba cu oamenii noştri. Acest aspect este foarte important să facem acest lucru (…) Este o foarte mare supărare şi nemulţumire în rândul persoanelor din PSD“,  mărturisea Cornel Ionică.

Soare: “Este o funcție pe care o ocup până la reorganizare. Ce se va întâmpla atunci, rămâne de văzut”

Noul interimar de la șefia ITM Argrș  liniștește apele
“Îi mulțumesc domnului viceprimar pentru aprecierile personale la adresa mea. Cât despre numirea mea  la  conducerea interimară a ITM, la noi este o situațe foarte clară.  Inspector șef este d-l prefect Mihai Oprescu, postul a fost ocupat de dumnealui, prin concurs.  Adjunct era d-l Bațagoi, care a preluat conducerea interimară după numirea domnului Oprescu la conducerea Instituției Prefectului. Dânsul s-a pensionat și s-au gâdit dumnealor, ca,  până la  reorganizare, care nu poate fi departe, instituția să meargă efectiv cu oameni cu experiență,  interimatul să fie asigurat tot de cineva din interiorul ITM Argeș, iar eu, cum știți, am 20 de ani de experiență în domeniu,  am fost și inspector-șef,  am avut diverse funcții la  inspecția muncii. Repet, este o funcție pe care o ocup până la reorganizare. Ce se va întâmpla atunci, rămâne de văzut. N-aș vrea să comentez prea mult acest subiect. Este bine ca pe funcție să fie o persoană din această instituție, cu experiență, care să cunoască în amănunt orice problemă din zona aceasta a inspecției muncii - iar aici aș vrea să precizez că nu sunt singuul din ITM care are acesată calitate  pentru a accede funcția amintită  - Singur, vom trăi și vom vedea. Cât sunt aici, am ambiția ca lucrurile să meargă bine, așa cum s-a întâmplat și când am  condus această instituție, desigur, nu numai în acea perioadă”, a declarat, pentru Atitudine în Argeș, Cristian Soare.

Liberali pe posturi tari!

Numirea  care l-a derutat profund  pe Ionică are loc în contextul în care  PNL  numără, în Argeș, un număr consistent de șefi de deconcentrate: Corneliu Vasilescu – la Direcţia Agricolă, Nicolae Bădescu – la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Elena Grigorescu – la Agenţia de Prestaţii Sociale, Georgeta Armanaschi – la Vamă, Violeta Nedelcu – la Protecţia Consumatorilor, Cristian Cocea – la Direcţia pentru Cultură, Dorin Falcă - șef Inspecție Fiscală ANAF, Laurențiu Achimescu - șef DJTS Argeș - și lista ar putea continua mult și bine.
Cei mai mulți, oameni care-și văd de treabă, profesioniști recunoscuți chiar și de social-democrați, în cazul cărora, singura rațiune  pentru care n-ar mai trebui să ocupe respectivele fotolii ar fi cea a apartenenței politice.  Un argument pe care  PSD Argeș, pare-se, nu-l mai poate controla.

Cum privesc  directorii liberali  atitudinea lui Cornel Ionică și ce temeri îi încearcă… și nu prea

“E părerea dânsului, acum, ce să zic...?! În altă ordine de idei, funcționarii publici dau un concurs, este o lege, Legea  nr 188/1999, actualizată, privind Statutul functionarilor publici, act normativ care ne guverneză,  în baza căreia se ocupă posturile... N-am simțit tensiuni, presiuni care să mă ducă  pe mine cu gândul că ar urma  o posibilă schimbare a mea din funcție”, a declarat, pentru atitudine în Argeș,  liberalul Nicolae Bădescu, directorul  Agenţiei  Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
C.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea