Concurs european și activitate de informare la Biblioteca Județeană

În perioada 8-9 iunie 2015, Centrul Europe Argeș a organizat, pentru elevii de la diferite școli din Pitești, două evenimente ce au avut ca obiectiv principal informarea și dobândirea de noi cunoștințe despre Uniunea Europeană.

Astfel, primul eveniment, intitulat ”Vreau să fiu European!”, unde au participat elevi de la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” din Pitești, a constat într-un concurs interactiv prin care tinerii au dobândit cunoștințe de cultură generală. Au existat întrebări referitoare la obiective turistice din țări ale Uniunii Europene, instituții comunitare, simboluri reprezentative ale UE, tradiții specifice ale unor țări europene.
Echipele desemnate câștigătoare au primit din partea Centrului Europe Direct Argeș premii constând în materiale promoționale și materiale informative provenite de la Oficiul pentru Publicații al Comisiei Eurtopene. Concursul a avut un real succes, elevii fiind dornici să repete experiența și în viitor.     
Pentru a sublinia importanța dezvoltării internaționale și rolul cheie pe care îl joacă în acest sens Uniunea Europeană și statele sale membre, în cadrul celui de al doilea eveniment, organizat în această săptămână la Biblioteca Județeană Argeș, s-a pus accentul pe informarea tinerilor cu privire la susținerea continuă a cooperării pentru dezvoltare.
La evenimentul intitulat ”Anul European al Dezvoltării” au participat elevi de la Școala Gimnazială ”Adrian Păunescu” din Pitești, îndrumați de doamna prof. Dana Iordache și doamna bibliotecar Elisabeta Oproiu, care au aflat noțiuni despre politica de ajutor umanitar realizată de Uniunea Europeană pentru țările în curs de dezvoltare.
Tinerii participanți au dat dovadă de interes pentru tema propusă și au cercetat aspecte ce țin de comportamentul oamenilor când vine vorba de comunicare și empatie. Aceștia au pregătit, într-o manieră inedită, materiale despre dezvoltarea personală și profesională a persoanelor și exemple de acțiuni ce trebuie întreprinse pentru îmbunătățirea activităților zilnice. Pentru implicarea lor, toți tinerii au primit Agenda”10 pentru dezvoltare”, material informativ editat de către Centrul Europe Direct Argeș.
Ionela Panait

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea