Culmea culmilor tupeului! Firma care administrează Zahanaua din Tudor a acționat în judecată Direcția Apelor

Noua Zahana a lui Max, din Tudor Vladimirescu, este aproape gata. O construcție care nu mai are nimic de-a face cu vechiul local, ridicat pe bârne de lemn. Edificiul actual, făcut din beton, cu mai multe nivele, reprezintă o construcție definitivă (vechea Zahana era trecută ca ”provizorie”) și care, cel puțin în acte, nu mai are nimic de-a face cu Administrația Bazinală, deși este construită, ca și cea veche, tot în cuveta lacului.

Direcția Apelor este îndreptățită să ceară daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor

Chin-Chin, firma care administrează Zahanaua lui Max, avea, la nivelul anului trecut, peste un miliard de lei vechi restanță la Direcția Apelor. Banii reprezintă chiria pentru terenul pe care este amplasată construcția, construcție, de data aceasta, provizorie. Contractul specifică:  ”În cazul în care s-a depășit termenul de plată a chiriei și a contravalorii utilităților cu 60 de zile de la data scadenței sau în cazul nerespectării unei clauze asumate de locatar, prezentul contract se consideră reziliat de drept, fără punere în întârziere și îndeplinirea altor formalități.”

De asemenea, conform aceluiași contract, Direcția este îndreptățită să ceară daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor, ceea ce ar putea duce, în final, la o sumă mult mai mare. Administrația Apelor Argeș l-a înștiințat, anul trecut, pe răul platnic despre rezilierea contractului, începând cu data de 23.12.2014. Doar că… asta a fost tot. Adică s-a emis o hârtie, de acoperire împotriva intemperiilor penale. Fără efecte, fără urmări. Chiriașul Max și-a desfășurat nestingherit activitatea, fără să mai plătească nimic, probabil până termină construcția de alături.

Noua Zahana este gata. Hop, și procesul!...

Direcția Apelor a dat în judecată firma lui Max, S.C. Chin Chin S.R.L., în vederea emiterii unei hotărâri de evacuare și de recuperare a sumelor restante, în data de 18 martie 2015 (dosar 4914/280/2015). Ce credeți că a făcut Chin Chin? A dat în judecată ABAAV, obiectul cauzei fiind ”acțiune în anularea hotărârilor arbitrale”. Deci, cerere în anulare. Dosarul este proaspăt, fiind înregistrat la data de 11 iunie 2015 (dosar nr. 9582/280/2015).
# Am cercetat și am aflat faptul că, după ce ați dat în judecată firma care administrează Zahanaua, aceasta, la rândul ei, v-a acționat în judecată. De ce?
Iulia Pătru, șef dep. Juridic ABAAV: Noi i-am dat în judecată în baza Ordonanței de plată prevăzută de Codul de procedură civilă. Dânșii au formulat acțiune în anulare împotriva Hotărârii pronunțate de Judecătoria Pitești, prin care aceasta a admis cerea noastră și a dispus obligarea lor să ne plătească debitul restant.
# Ce motive invocă aceștia?
Iulia Pătru: Invocă motive pe care le poate invoca orice avocat. Motivele de la fond au fost la fel de puerile ca și cele din cererea în anulare. Din punctul meu de vedere, nu au nici un fel de motiv sustenabil în fața instanței de fond.
# Contractul a fost reziliat Cine trebuie să mute acum, din cuveta lacului, vechea Zahana?
Iulia Pătru: Trebuie ridicată de cel care a și făcut-o. Firma a avut un contract de închiriere cu noi, contract prin care trebuie să predea amplasamentul liber de sarcini. În aceste condiții, clar, trebuie să demoleze construcția respectivă. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea