Deputatul Deputat Cătălin Rădulescu, invitație cu... oral!

Parlamentarul de Argeș, devenit celebru mai puțin prin inițiativele sale legislative ori prin interpelările de la tribuna Cmerei Deputaților și mai mult prin magistrala fotografie care umput Internetul (de aprecieri, desigur), imagine care-l înfățișa, pe un site de socializare, destins și, mai ales, întins, în chiloți, nu se dezice de aura de sexy-star ce i s-a pogorât peste sobrietatea funcției, mai puțin șeruită, dealtfel, pe Facebook.

 

Repere... orale

Într-o invitație adresată presei, săptămâna trecută,  invitație  formulată sub siglele Camerei Senatului și Camerei Deputaților, de a participa la o reuniune a  Comisiei pentru Afaceri Europene cu ce de Transport şi Infrastructură, extrem de seriaosă, de altfel, s-a  strecurat - sperăm, totuși, că nu subliminal - și o  formulare ce poate-ar fi trecut neobservată dacă n-ar fi existat o mediatizare a preocupărilor mai lumești ale domniei sale. Invitația pe care apare numele deputatului de Argeș  conține și câteva repere... orale necesare!  Nu de alta, dar să știe și oaspetele în ce și cât se bagă și, mai ales, să-și dea consimțământul! 
Redăm ineditul fragment din invitația care ne-a  parvenit  de la Biroul de presă al domniei sale.

”Programul reuniunii are următoarele repere orale:
- 10:00 – 12:00 - Sosirea invitaților şi membrilor comisiilor în Pitești la Consiliul Județean Argeș;
- 15:00 - Plecare  spre  - Transfăgărășan – Hotel Valea cu Pesti;
- 14:00 – 18:00 - Dezbatere în sala de conferințe a hotelului;
- 16.00 - 16.30 - pauză
- 18:00 – Conferință de presă. (dupa incheiere plecare spre Pitesti)
Organizator
Vicepreședinte Comisia pentru Afaceri Europene
Membru Comisia de Transport şi Infrastructură
Deputat Cătălin Marian Rădulescu
Biroul de presa
Data: 25.06.2015”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea