„Ateliere de povești” pe timpul vacanței de vară, la Biblioteca Județeană Argeș

În perioada 1 iulie – 1 septembrie 2015, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș derulează un program de vară dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani. Aceștia sunt așteptați în fiecare zi de vineri, de la ora 10.00, la Secția Tinerilor din cadrul bibliotecii, să participe la „Atelierul de povești”, unde vor descoperi povești noi sau detalii ale unor povești preferate. Vor citi, vor desena și își vor face noi prieteni.
Acest program de vară își propune să stimuleze gustul pentru lectură încă de la vârste fragede și să dezvolte abilitățile practice, pentru că lectura este urmată de un atelier de creație (pictură, desene care vor ilustra tematica poveștii).
„Atelierul de povești” a debutat, la începutul lunii iulie, cu povestea „Rățușca cea urâtă”, care a fost ascultată cu interes de către copiii de la Centrul „Creștem împreună” afiliat cu organizația nonguvernamentală „Salvați copiii” din Argeș și cu Centrul de Tip Familial Găvana. După citirea poveștii, copii au desenat scene și personaje care au ilustrat tematica poveștii.
La acest atelier au participat și voluntari ai proiectului Astra Euroscola 2015, coordonați de prof. Ana Maria Demeter de la Liceul Tehnologic Astra din Pitești. Copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani se pot înscrie la acest program la Secția Tinerilor din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș. Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea