Sala de Lectură a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, o insulă de cultură într-un ocean cu prea multă informație

Chiar dacă trăim în era internetului,  nu înseamnă că trebuie să uităm să răsfoim, din când în când, o carte. O astfel de invitaţie de a vă regăsi în lumea cărţilor, într-o ambianţă agreabilă, o face şi sala de lectura a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş. Sala de lectură „Constantin Brâncoveanu”, situată în incinta Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”Argeş – o clădire impunătoare prin stil şi modernitate –  oferă, pe lângă condiţii optime de studiu şi lectură, şi un bogat şi divers fond de referinţă cu conţinut tematic, enciclopedic, statistic: dicţionare, enciclopedii, ghiduri turistice, atlase istorice, geografice, de medicină, albume de artă, publicatii statistice .

Având o capacitate de 80 de locuri, sala de lectură dispune de personal calificat, oferă acces liber la raft, rapiditate în accesarea informaţiilor şi un fond de carte ce se actualizează periodic cu lucrări valoroase.
Prin legăturile directe cu departamentele Fişier (Catalog electronic) si Depozit general, sala de lectură pune la dispoziţia fiecărui cititor peste 200.000 de lucrări din Depozitul general şi aproape 3.000 de lucrări de referinţă aflate în inventarul sălii.
Sala de lectură este destinată tuturor categoriilor de utilizatori care deţin permis de bibliotecă. Publicaţiile solicitate pentru studiu pot fi obţinute după completarea unui BULETIN DE CERERE (unde se menţionează: AUTORUL, TITLUL şi COTA CĂRŢII, NUMELE CITITORULUI) care se va înmâna bibliotecarului. După consultare, cărţile vor fi înmânate personalului sălii de lectură, ce va verifica integritatea acestora, iar utilizatorului i se va restitui permisul. Frecventarea sălii de lectură implică respectarea regulamentului de funcţionare şi organizare al secţiei, parte din regulamentul instituţiei. Publicaţiile acestei secţii se consultă numai la sala de lectură (nu se împrumută la domiciliu).
Principalele servicii oferite de sala de lectură sunt:
- Accesul direct la fondul bogat de referinţă al sălii;
- Consultarea a peste 200000 de unităţi de bibliotecă din fondul său de bază (depozit general);
- Consultarea DLJ (Depozitului Legal Judeţean) în regim de sală de lectură;
- Studierea  bibliografiilor selective din colecţiile bibliotecii;
- Îndrumarea cititorilor în acoperirea bibliografică a temelor studiate;
- Împrumutul interbibliotecar atunci când publicaţiile dorite nu se află în colecţiile bibliotecii;
- Informaţii despre ultimele achiziţii ale sălii de lectură;
- Accesul la copiatorul amplasat în apropierea sălii de lectură;
- Acces gratuit la reţeaua de internet Wireless (laptop personal).

Din bogatul fond de referinţă - editat în limba română şi în majoritatea limbilor de circulaţie internaţională - enumerăm doar câteva titluri dintre cele mai importante: „Dicţionarul  limbii române” (19 vol., Bucureşti, Editura Academiei, 2010); George Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”, Bucureşti, Editura Minerva, 1982; Alex Ştefănescu, „Istoria literaturii contemporane 1941 – 2000”, Bucureşti, Editura Maşina de scris, 2005; Ion Rotaru. „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, Bucureşti, Editura Dacoromână Tempus, 2009; „Dicţionarul esenţial al scriitorilor români”, Bucureşti, Editura Albatros, 2000; „Gramatica limbii române”, 2 vol., Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008; „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române: DOOM”,  Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2007; Nicolae Manolescu, „Istoria critică a literaturii române”, Piteşti, Paralela 45, 2008; „Enciclopedia Universală Britanica”, Bucureşti, Editura Litera, 2010; „Mari gânditori politici: De la Socrate până astăzi”, Bucureşti, All, 2008; Will Pryce. „Arhitectura lumii: Capodoperele”, Bucureşti, Vellant, 2009; Ulrike Schober, „Castele şi Palate din Europa”, Oradea, Aquila, 2008.

Printre ultimele achiziții cu care Sala de Lectură a Bibliotecii Județene Argeș s-a îmbogățit se numără: „Argeșul și Mușcelul, spații istorice ale românismului” (2 volume), coord. Teodor Mavrodin; red. Spiridon Cristocea; Sorin Mazilescu; Filofteia Pally; Gheorghe Păun; Octavian Mihail Sachelarie; Sevastian Tudor, Pitești, Tiparg, 2013; „Pagini din istoria muzeului Golești”,  Goleşti-Argeş, Tiparg, 2014; „Șansa ta în Europa: oportunități de studiu în Uniunea Europeană” / coord. : Octavian Mihail Sachelarie, Mihaela Voinicu, Piteşti, Centrul Europe Direct Argeș, 2014; „Anuarul Statistic al României”, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, S.n., 2014

Suntem o insulă de cultură într-un ocean cu prea multă  informaţie, adesea prea puţin selectată. De aceea, vă invităm să ne treceți pragul si să redescoperiţi bucuria de a deschide o carte, de a medita, a visa şi  a vă îmbogaţi mintea şi sufletul, în acest spaţiu aparte care este Sala de lectură “Constantin Brancoveanu” a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş.   
Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea