Barajul Vidraru, una dintre construcțiile hidrotehnice cotate ca cele mai sigure din lume și marea avarie din 1974

Luni, 13 Iulie 2015 22:23

Puțină lume știe cu ce eforturi s-a realizat colosul de la Vidraru și ce a presupus efectiv  punerea în aplicare a visul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, care voia cu orice preţ o hidrocentrală uriaşă pe râul Argeș. Ce a ieșit?! O construcție irepetabilă, care rezistă de aproape o jumătate de secol: a trecut cu bine peste celebra avarie din 1974 și a făcut față cutremurului din ‘77, iar specialiștii spun că putem sta liniștiți chiar și în eventualitatea unor seisme mai puternice.

Proiectarea structurii barajului în arc cu dublă curbură a fost gândită cu intenția de a avea în interiorul lui numai eforturi de compresiune. Acest lucru l-a făcut și menținut sigur! La data realizării amenajării, din punct de vedere al caracteristicilor, barajul Vidraru se afla pe locul 5 pe plan european şi ocupa locul 9 pe plan mondial. Astăzi, ierarhia s-a modificat doar pe plan mondial, edificiul din Argeș situându-se pe locul 27.

La construcția barajului s-au excavat trei sferturi de milion de metri cubi de pământ!

Dacă ne referim doar la  pregătirea terenului  pentru fundație, printr-o procedură de suprafață realizată prin curățarea, spălarea și suflarea cu aer a rocii și plombarea fisurilor, și o alta de adâncime, cu  injecții de legătură și consolidare, abia ne putem facem o mică  idee despre ce a însemnat această lucrare în timpul căreia s-au excavat aproape trei sferturi de milion de metri cubi de pământ. Au fost ani de muncă titanică  ce se văd și astăzi într-un obiectiv cu adevărat impresionant, ale cărui principale caracteristici geometrice sunt: înălţime construită – 166,60 m; rază medie la coronament – 145,80 m;  lungime la coronament – 305,00 m; grosime la bază – 25,00 m și grosimea la coronament – 6,00 m.   Dincolo de cifre și denumiri seci stă  construcția care, numai privită, spune multe.
Iată ce scria ziarul Scânteia din 10 aprilie 1965,  la  5 ani de la demararea lucrărilor la acest proiect de pionierat - cel mai mare baraj în arc din România: “Turnarea betoanelor se face în cofraje metalice, ceea ce contribuie la obținerea unei productivități superioare cu 20%  față de metoda clasică. Constructorii intensifică întrecerea socialistă pentru a realiza acest important obiectiv hidroenergetic la termenele prevăzute și chiar mai devreme”

S-au forat peste 40 de  km de galerii subterane

Ridicarea impresionantului edificiu s-a făcut în 5 ani şi jumătate, timp în care s-au efectuat volume colosale de lucrări: s-au excavat 1.77 milioane mc de rocă,  s-au forat peste 40 de  km de galerii subterane, s-au turnat 930 de mii de mc de beton şi au fost montate peste 6.000 tone de echipamente electromecanice. Lucrarea a costat 1,47 miliarde lei la acea vreme, iar investiţia a fost amortizată în 28 de ani.
# Lacul și hidrocentrala
Odată cu umplerea la capacitate a barajului, în luna decembrie 1965, a luat naştere Lacul de Acumulare Vidraru,  care  însumează  870 de hectare, 14 km lungime şi 2,2 km lăţime (în zona Valea Lupului, Călugărița.
Un an mai târziu, în 1966, era gata şi hidrocentrala (cu o stație subterană la 103-104 metri sub nivelul răului), denumită până în 1989 Gheorghe Gheorghiu-Dej, obiectiv pe care  liderul comunist ce i-a dat numele n-a mai apucat să-l şi vadă în funcţiune, pentru că a murit cu un an  înainte de inaugurarea  făcută, la 9 decembrie 1966, de Nicolae Ceauşescu.
# Cât de sigur e barajul?
Edificiul de la Vidraru este, potrivit specialiștillor,  gândit să reziste la inundații și  seisme de mare amplitudine. Dovadă stă chiar cutremurul din 1977, care nu a afectat în niciun fel  barajul de la Vidraru. Anterior  acestuia însă, în 1974, aici se înregistrase o avarie  semnificativă.
# Doi morți, case, drumuri și poduri distruse
O fost singul  moment din istoria barajului care a dat, cu adavărat emoții.  Avusese loc ruperea unei galerii și, în paralel,  dislocarea de blocuri  de stâncă din versant. Cele câteva case măturate de ape și victimele care au sfârșit în orele în care vanele n-au mai putut fi controlate au fost considerate… pagube minore.
“În intervalul de timp 24 iunie – 6 iulie 1974 a fost prevăzută şi executată o revizie tehnică la vana plană a golirii nr. 2. În această perioadă vana plană a fost blocată în poziţia deschis, galeria fiind sub presiune şi închisă cu vana Johnson şi cu vana de golire prin by-pass. În ziua de 6 iulie 1974, în jurul orei 12,50 – 13,00 s-au observat scurgeri şi jeturi de apă şi căderi de pietriş pe versant în amonte de vana Johnson, deasupra albiei rîului. În cca 15 minute au început să cadă blocuri de stîncă dislocate din versant. S-a produs ruperea galeriei în amonte de vana Johnson, forfecarea galeriei, expulzarea unei porţiuni din masivul stîncos de cca 10.000 m³, expulzarea blindajului metalic din zona de ruptură, ruperea blocului de beton al vanei Johnson, producerea unei viituri artificiale de cca 600 m³/s, distrugerea liniilor de alimentare cu energie electrică a echipamentului de manevră a vanelor, distrugerea viaductului de trecere de la piciorul barajului, distrugerea în mai multe puncte, în aval, a şoselei, a podurilor, a unor locuinţe. Două persoane şi-au pierdut viaţa. În jurul orei 19,30 vana plană a fost deblocată şi închisă prin cădere liberă. Amploarea efectelor accidentului s-a datorat imposibilităţii închiderii imediate a vanei plane, ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică.” , se arată pe site-ul Hidroelectrica.
# Partea “bună” a avariei au fost consolidările temeinice de după eveniment
Ulterior, lacul a fost golit şi s-au mai constatat eroziuni ale cămăşuielii galeriei, deteriorări la contactul blindaj – beton, eroziuni la priză ca urmare a vacuumului produs de admisia apei, existenţa unui plan de fisurare sub masivul vanei Johnson, defavorabil pentru stabilitate.  S-au stabilit și executat toate remedierile, iar după reumplerea lacului nu a fost pusă în evidenţă o reactivare a fisurilor din versant, mai arată  reprezentanții Hidroelectrica.