Eveniment cultural de excepție în comuna Stolnici

# Academicianul Constantin Bălăceanu a revenit în comuna copilăriei pentru a-i reda, acesteia, o parte din identitate
Lansare-eveniment, miercuri, 22 iulie, în comuna Stolnici. ”Amintiri... Viața la țară – Stolniciul interbelic” este o lucrare ce vine să întregească o parte din istoria locurilor, istorie povestită de un monstru sacru. Personalitate complexă a științei și culturii românești, Constantin Bălăceanu – Stolnici și-a legat, prin nume, destinul de cel al comunei argeșene în care a copilărit și în care și-a format, în bună măsură, caracterul. Descendent al unei vechi

familii de boieri, om de carte, istoric, medic, cercetător, profesor. Membru de onoare al Academiei Române. Bunicii săi, așa cum mărturisește în paginile impresionantei lucrări lansate săptămâna trecută, au făcut ceea ce astăzi s-ar numi trafic de influență, pentru ca traseul căii ferate Pitești-Craiova să facă un ocol, să nu urmeze calea cea mai scurtă; astfel, trenul să poată opri și în Stolnici. Numele localității a devenit cunoscut, datorită activității fervente a boierului-academician, în întreaga lume. Chiar primarul comunei, Sevastian Pupăză Roșu, amintea faptul că, în sute de cazuri, oamenii cu care a intrat în contact au avut un sentiment de recunoaștere cu privire la denumirea comunei pe care o conduce, și asta datorită academicianului Bălăceanu.

 

La evenimentul desfășurat în după-amiaza zilei de miercuri, în sala mare a Căminului Cultural, s-a adunat întreaga suflare iubitoare de istorie și de cultură, în general, a comunei. Preoți, profesori, învățători. Au fost prezenți vârstnici care au cunoscut familia Bălăcenilor. Alături de cele trei personalități venite de la București, academicianul Răzvan Theodorescu, academicianul Sabina Ispas și prof. univ.dr. Cristina Glavce, au fost prezente și  o serie de nume grele ale județului, printre care îi putem aminti pe Florin Tecău, președintele CJ Argeș, Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene, toți primarii și viceprimarii comunelor învecinate Stolniciului ș.a. Moderatorul evenimentului a fost profesorul Marius Motreanu, coautor al Monografiei Comunei Stolnici, colaborator apropiat al academicianului nonagenar.

Primarul Sevastian Pupăză Roșu: ”Numele comunei este sinonim cu numele domnului academician”

Sevastian Pupăză Roșu, primarul comunei Stolnici: ”Pentru noi, ziua de astăzi este o zi mare. Este o zi în care ne regăsim o nouă parte a identității, o zi în care, cu ajutorul domnului academician, aducem comunității o lucrare de înaltă ținută, o lucrare ce se poate așeza pe o poziție de echivalență cu Monografia Comunei Stolnici. Eu, ca primar, sunt un administrator, practic, al comunei. A trebuit să deschid,în această perioadă, de când sunt administrator, sute de uși, cele mai multe în zone necunoscute. De fiecare dată când m-am recomandat și am menționat localitatea pe care o reprezint, cei cărora mă adresam au ridicat ochii și au spus «a, sunteți din localitatea de unde se trage academicianul…» Numele comunei este sinonim cu numele domnului academician, care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. ”

Florin Tecău: ”Cred cu tărie că, prin cultură, putem găsi unica modalitate de a rămâne uniți”

Florin Tecău, președintele C.J. Argeș: ”Evenimente de genul celui de astăzi, trebuie să recunoaștem, sunt organizate destul de rar. Oameni de cultură capabili să scrie, să conceapă asemenea lucrări, se găsesc din ce în ce mai greu. Trăim într-o Românie a violenței, a tensiunii, a dezbinărilor. Cred cu tărie că, prin cultură, putem găsi unica modalitate de a rămâne uniți. De aici, de la țară, au plecat marii intelectuali ai României. Mi-am propus, și eu, după posibilitățile pe care le am, ca președinte de instituție, să sprijin, cât de mult, cultura. În unele situații, am reușit. Acum câțiva ani, alături de domnul academician Răzvan Theodorescu, am reușit să elaborăm și să finalizăm Monografia Județului Argeș, prima lucrare de acest gen din țară. Îi mulțumesc, pe această cale, în mod public, din nou, pentru eforturile depuse, pentru sprijinul acordat. Domnului academician Bălăceanu Stolnici îi doresc multă sănătate, putere de muncă. Îi mulțumesc și pentru faptul că, iată, a reușit să ne reunească pentru momente frumoase, importante.”

Octavian Sachelarie: ” Este un moment istoric din punct de vedere cultural”

Octavian Sachelarie, directorul Bibiliotecii Județene Argeș: ”Deși volumul de față a fost lansat, mai devreme, la Pitești, la Biblioteca Județeană, iată, aici se simte aerul unei prime lansări. Cartea înseamnă un moment important, atât pentru familia autorului, dar și, cu siguranță, pentru viața comunității. Iar personalitățile venite în număr atât de mare, ca să nu mai vorbim de academicienii care l-au însoțit, de la Capitală, pe autor, spun multe cu privire la însemnătatea lucrării, cu privire la recunoașterea de care se bucură domnul academician Bălăceanu Stolnici. Trebuie menționat și domnul primar, care face multe pentru fenomenul cultural, sprijinit, iată, de domnul președinte al Consiliului Județean. Este un moment istoric din punct de vedere cultural, pentru că nu multe comunități se pot mândri cu manifestări de asemenea amploare. Este vorba de o șansă care i-a surâs comunei stolnici, pentru că doar câteva localități se pot mândri cu asemenea familii de boieri, creatori de țară, patrioți care au contribuit, în mod direct, la făurirea istoriei. Vă doresc, din tot sufletul, să continuați aici, la Stolnici, această serioasă tradiție culturală!”

Răzvan Theodorescu: ”Prin această carte am trăit, puțin, ceva din România interbelică”

Academicianul Răzvan Theodorescu: ”Sunt pentru prima oară la Stolnici, însă am cunoscut localitatea prin multele mărturisiri ale domnului academician. Prin această carte am trăit, puțin, ceva din România interbelică. Sper ca într-o Românie de mâine să avem, cum avem astăzi, acum,  la o lansare de carte, un președinte de Consiliu Județean. De obicei, președinții se înghesuie la inaugurări. Familia Bălăceanu a dat acestei comune mult din suflul ei cultural. Banul Constantin Bălăceanu a creat, aici, baze culturale. Urmașii săi le-au extins, au pus umărul în Stolnici pentru ridicarea culturală a localității. Relația dintre țăranii locului și boierii Bălăceni nu a fost una de supunere față de șef, ci una de colegialitate, de prietenie. Constantin Bălăceanu Stolnici a trăit aici un deceniu. Ilustru academician, cercetător, scriitor. Este o onoare a localității. Propun ca, peste opt ani, să organizăm un centenar tot aici, la Căminul Cultural, unde să îl serbăm pe domnul academician.”

Constantin Bălăceanu-Stolnici: ”În cartea aceasta am surprins imagini ale satului dintr-o perioadă extrem de interesantă”

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici: ”Este o bucurie deosebită, pentru mine, să fiu, din nou, aici, la Stolnici. Sunt 83 de ani de când am venit, pentru prima oară, aici.  Și tot 83 de ani în care m-am simțit legat de aceste locuri. Aici am petrecut, poate, cei mai frumoși ani ai vieții, aici m-am format, în secial din punct de vedere cultural. Din punct de vedere structural, sunt un produs al acestei comune, îi datorez o parte din ceea ce am devenit, ce sunt... Satul a fost izvorul în care s-au născut și au crescut multe din elitele noastre. În cartea aceasta am surprins imagini ale satului dintr-o perioadă extrem de interesantă, perioada anilor 30. Este greșită afirmația că, în perioada interbelică, satele românești erau pline de analfabeți. Aici, nu ! Aici erau școli, aici se făcea carte, aici am învățat, și eu, carte. Iar cartea de față este, practic, una prin care mulțumesc, în felul meu, pentru ceea ce am trăit și am primit, aici, în Stolnici.”
Constantin Bălăceanu-Stolnici a dăruit o icoană bisericii din localitate, biserică ctitorită de strămoșii săi, biserică ce a fost un important punct de reper al vieții petrecute aici, reper care, însă, i-a marcat întreaga viață. Vârstnicul, dar atât de tânărul fiu al comunei, a părăsit localitatea spre seară, alături de iluștrii săi invitați, promițând o cât de grabnică revenire.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea