Compartimentul Catalogare al Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu ”Argeș - oamenii "invizibili" din spatele cărților

Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș pune la dispoziția utilizatorilor servicii ce traduc funcțiile și misiunea sa de bibliotecă publică modernă: un spațiu info-documentar dedicat publicului larg ori școlar, universitar, academic, și un spațiu cultural, dedicat petrecerii timpului liber și manifestării relațiilor societale, în general.
Profesia de bibliotecar presupune, astăzi, mai mult decât atragerea publicului către cartea scrisă, educarea și informarea comunității locale. Bibliotecarul zilelor noastre nu mai este un simplu mediator între carte și cititor, ci a devenit un animator al vieții culturale și al demersurilor de informare.
Însă pentru ca biblioteca să atingă aceste deziderate, este nevoie înainte de toate de efortul susținut al unor bibliotecari „invizibili” din spatele cărților.
Acești bibliotecari își desfășoară activitatea în cadrul unor compartimente care au drept scop realizarea descrierilor bibliografice, luarea în evidență și prelucrarea biblioteconomică a lucrărilor nou intrate.
Un astfel de compartiment este reprezentat de Compartimentul Catalogare din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș. Acesta este compartimentul de specialitate al instituției și are ca principală activități clasificarea şi prelucrarea în sistem tradițional și informatizat a documentelor de bibliotecă, conform normelor internaţionale, reactualizarea datelor bibliografice, inventarierea şi cotarea publicaţiilor nou intrate in bibliotecă, ceea ce duce la transformarea Bibliotecii Județene într-un univers informaţional riguros organizat.
Cu un personal calificat și cu vechime în meseria de bibliotecar (Frusina-Vlad Lucreția, Mușat Gabriela, Pănescu Lavinia, Popescu Aurelia, Zaharia Daniela), compartimentul își desfășoară activitatea pe 3 mari secțiuni: Achiziții, Prelucrarea și Evidența documentelor de bibliotecă, Depozit Legal local.
Achiziția de documente are drept scop dezvoltarea colecţiilor bibliotecii, ţinând cont de caracterul enciclopedic al acesteia, dar şi de tendinţele şi interesele de lectură ale utilizatorilor bibliotecii exprimate de aceștia atât direct, cât și prin intermediul serviciului online Întreabă biblioteca. În cursul anului 2013, colecţiile bibliotecii s-au îmbogăţit cu 10547 documente de bibliotecă, dintre care 9026 cărţi, 954 publicații seriale, 86 documente multimedia, 25 hărţi, 456 publicații depozit legal.
Prelucrarea documentelor de bibliotecă constă în realizarea descrierilor bibliografice, conform normelor tehnice standardizate de catalogare, clasificare şi indexare pentru toate documentele intrate în bibliotecă, în sistem tradiţional şi informatizat.
Evidenţa colecţiilor de bibliotecă constă în luarea în evidenţă primară şi individuală a documentelor nou intrate (prin înregistrarea acestora în Registrul de Mișcare a Fondurilor și Registrul Inventar) și prelucrarea biblioteconomică a acestor documente Scopul evidenţei documentelor nou intrate este de a pune în lumină mărimea fondului existent în bibliotecă, informaţie cu importanţă imediată şi retroactivă.
Depozitul Legal local se completează, conform legislaţiei în vigoare, printr-o relație permanentă cu editurile şi tipografiile locale. Colecţiile Depozitului Legal local s-au îmbogăţit în anul 2013 cu 456 exemplare.
Compartimentul Catalogare realizează Buletinul bibliografic privind publicaţiile înregistrate la Depozit Legal (anual), Catalogul cărților străine intrate în Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș (anual), printr-un acord de colaborare cu Biblioteca Națională a României, și publică diverse informări în buletinul Bibliosphere, publicație a Filialei ANBPR Argeș.
Printre ultimele titluri achiziționate și prelucrate, se află: Nicolae Melinescu, „Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime” (Editura Ars Docendi, Universitatea din București, 2015); Vasile Muscă, „Marea amiază. Studii și eseuri despre Nietzsche”, Editura Ideea Europeană, București, 2014; Alina Mingiu-Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian, „Tranziția: primii 25 de ani” (Editura Polirom, Iași, 2014); Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Vasile Gogonea, „România sub invazia mârlăniei. O alertă sociologică”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014; Corneliu Ion Bratu, „Transfăgărășanul, așa cum a fost” (Editura Ars Libri, Costești, 2014); Steven King, „Doctor Sleep” (Editura Nemira, București, 2014); Jean-Christophe Grange, „Pasagerul” (Editura Trei, București, 2014); Harouki Murakami, „Bărbați fără femei” (Editura Polirom, 2014, Iași).
Sabina BUSUIOC

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea