Palmaresul evenimentelor culturale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș în prima parte a anului 2015

Bibliotecile sunt, prin excelență, un loc al culturii și trebuie să fie atât un depozit cultural, cât și un promotor al valorilor culturale în spațiul comunității locale.
Prin serviciile pe care le pune la dispoziție, servicii ce traduc funcțiile și misiunea sa, o bibliotecă publică modernă este, deopotrivă, un spațiu info-documentar dedicat publicului larg, școlar, universitar, academic, și un spațiu cultural, dedicat petrecerii timpului liber și manifestării relațiilor societale, în general.
La nivelul comunităților locale, biblioteca reprezintă chiar centrul vieții culturale și intelectuale, funcționând ca un complex cultural în care au loc cele mai diferite evenimente. În zilele noastre, profesia de bibliotecar presupune mai mult decât atragerea publicului către cartea scrisă, educarea și informarea comunității locale. Astfel, bibliotecarul nu mai este un simplu mediator între carte și cititor, ci un inițiator de proiecte culturale și un mediator al cunoașterii.
Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat, în prima jumătate a anului 2015, o serie de evenimente culturale de mare amploare și cu un impact deosebit asupra publicului argeșean. Departamentul de  Comunicare, Media, Evenimente și Editoriale al Bibliotecii Județene Argeș, căruia îi revine atribuția organizării și coordonării evenimentelor culturale (lansări de carte, expoziții de artă plastică și de fotografie, expoziții de carte și de documente din colecțiile bibliotecii), a furnizat comunității locale, prin intermediul materialelor de presă, informații prețioase despre evenimente, personalități și lucrările de referință ale acestora.
În continuare, o să enumerăm câteva din evenimentele culturale de impact pe care Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu „Argeș le-a organizat în prima parte a anului 2015:
• 10 februarie 2015: conferință susținută de scriitoarea Gabriela Adameșteanu, pornind de la volumele „Anii Romantici” și „Drumul egal al fiecărei zile”;
• 18 februarie 2015: lansarea lucrării „Condeie, voci, chipuri. Presa românească – Pagini de istorie”, autor Neagu Udroiu;
• 23-28 februarie 2015: „Memoria Republicii Populare Chineze. Artă, cultură și istorie la superlativ” - expoziție de fotografie despre principalele momente din istoria modernă a Republicii Populare Chineze și de obiecte decorative provenind de la Ambasada Republicii Populare Chineze la București. Vernisajul acestei expoziții l-a avut ca invitat special pe Excelența Sa, XU Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la București;
• 11 martie 2015: lansarea volumului „Să strigi femeia pe numele ei de vers”, autor Lucian Avramescu;
• 26 martie 2015: lansarea lucrării „Dumitru Constantin Dulcan – promotor al noii spiritualități” (volum coordonat de Vasile Dâncu);
• 23 aprilie 2015: conferința „Despre capriciile literaturii”, susținută de scriitoarea Nora Iuga;
• 6 mai 2015: lansarea volumului „Templul viselor”, autor Octavian Mihail Sachelarie;
• 11-16 mai 2015: „Viziuni plastice” – expoziție internațională de artă plastică realizată sub egida Fundației Ianza – ArtInter – Cultural;
• 22 iulie 2015: lansarea lucrării „Amintiri... viața la țară – Stolniciul interbelic”, autor Constantin Bălăceanu-Stolnici;
• 11 august 2015: Ediția a IX-a a „Sărbătorilor Argeșului și Muscelului”.”
Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș este una dintre instituțiile publice care generează proiecte culturale de anvergură, fapt ce se reflectă în diversitatea de evenimente pe care le organizează și în puterea acestora de a contribui la construirea unui edificiu cultural solid și trainic.
Sabina Busuioc

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea