Cui îi mai pasă de foştii securişti?

Miercuri, 16 Martie 2011 01:51

Adrian Vasiliu.
Mare tam-tam odată cu sentinţa prin care Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte al Partidului Conservator, a fost declarat colaborator al Securităţii ca poliţie politică sub numele de Felix. Toată lumea politică a ţinut să-şi spună părerea faţă de un fapt cunoscut de ani şi ani de zile, fără ca acesta să schimbe cu ceva opţiunile electoratului care l-a trimis pe „dom’ profesor”, aşa cum i se spune,  cu afecţiune şi teamă dublate de respect, în partid, în Parlament de câte ori a vrut el să candideze. Credeţi că oamenii din sectorul 4 al Bucureştiului, care au ascultat de primarul lor, Piedone, şi i-au votat acestuia şeful de partid, nu ştiau că omul pe care îl votează era posibil să fi colaborat cu Securitatea? Doar o spusese, şi nu o dată, însuşi preşedintele ţării, alt politician acuzat mereu de legături strânse cu temuta instituţie. Dar asta nu a împiedicat pe nimeni să fie ales, pentru că românul obişnuit, cel care votează, a ajuns practic imun la acuzaţiile legate de Securitate şi de perioada comunistă.
Au trecut peste 20 de ani de când a fost împuşcat Ceauşescu, iar mulţi dintre noi am uitat cum era pe vremurile acelea. Sau poate nu mai vrem să ne aducem aminte. E o calitate a acestui popor, care te huiduie azi după ce te-a ridicat ieri în slăvi, şi este în stare, mâine, să te pupe din nou, dacă îi dai ceva în plus. Şi-atunci, dacă nu mai contează din punct de vedere electoral, de ce trebuie să folosim aceste acuzaţii de colaborare cu fosta Securitate, sau de apartenenţă la vechiul PCR, pentru lupta politică? De ce ne mai chinuim atâta să-l dăm pe deputatul PDL Sorin Buta, fost primar al Câmpulungului, afară din Parlament, pentru că şi el a fost dovedit de justiţie ca fiind fost colaborator al Securităţii, sub numele de Horia. De ce am eliminat-o din viaţa politică pe singura femeie pe care românii ar fi putut-o vota pentru preşedinţie, Mona Muscă, dovedită şi ea ca fostă colaboratoare cu aceeaşi Securitate cu numele de Dana? Şi asta în condiţiile în care în viaţa noastră politică, economică, universitară, în instanţe şi în biserică, în armată şi în poliţie, peste tot, de altfel, mai sunt mii şi mii de Felix, de Horia şi de Dana. Care n-au fost arătaţi cu degetul imediat după 1989, când lustraţia ar mai fi însemnat ceva. Acum este prea târziu, pentru că nu-i mai pasă nimănui. Voturile nu se mai dau contra Securităţii, ci pe bani şi promisiuni deşarte. Aşa că singurii care au de câştigat sunt jurnaliştii, care mai au şi ei ce titluri să scoată la prima pagină de pe urma unor sentinţe venite cu 20 de ani prea târziu.