Prima zi din noul an școlar la școala și grădinița ”Castelul Piraților”

”Dacă festivitățile de deschidere ar fi peste tot la fel de frumoase cum a fost cea de aici, copiii și părinții s-ar duce de plăcere, nu din obligație!” a spus mama unei eleve, încântată fiind că fetița ei abia asteapta să ajungă în clasă, după festivitate, alaturi de colegi și de doamna învățătoare, dar nu înainte de a-și lua balonul și de a-și umple mânuțele, încă o dată, cu fursecuri ”fețe vesele” și pricomidale.
Nu există satisfacție mai mare pentru cei din echipa educațională, ca atunci când văd că părinții se întorc acasă sau merg la locurile lor de muncă liniștiți, știind că își lasă copiii în deplină siguranță și confort, ca într-o a doua familie. Ei știu că rămân pe mâini bune, mâini de profesioniști care se implică total pentru a le asigura o educație de calitate și obținerea unor rezultate pe măsură.
Da, recunoaștem, fără falsă modestie, că a fost o festivitate de deschidere de an școlar deosebită, plină de emoție și bucurie, cu multe prăjituri, baloane colorate și flori.
Prezența tuturor invitaților speciali confirmă faptul că Instituția de Învățământ Castelul Piraților este o instituție de elită, unică în orașul Pitești prin unicitatea școlii primare private.
Evenimentul a fost prezentat de doamna Olga Podaru, actriță la Teatrul Al. Davila și profesor de actorie în cadrul instituției noastre, care, în calitate de psiholog, ne-a vorbit despre ”emoțiile copiilor și părinților în prima zi de an școlar” dar și despre lipsa impactului emoțional la copilul preșcolar, în cazul continuării studiilor ca elev într-un mediu devenit deja familiar în anii petrecuți în grădinită.
Am avut onoarea să-i avem alaturi pe domnul Președinte al Consiliului Județean Argeș – FLORIN TECĂU, doamna Inspector de Educație Permanentă din cadrul ISJ Argeș – FELICIA CRISTINA TECĂU, doamna Președinte al Organizației de Femei PNL Argeș și Vicepreședinte al AOA Argeș – OLIMPIA DORU, domnul Consilier Județean – NARCIS SOFIANU.
Momentul Special al festivității – ALEX ANDREI PÂRVU, tenor, elev al Liceului de Arte ”Dinu Lipati”
Managerul General, Av. CĂTALIN GHERZAN, primul invitat la microfon, a subliniat proiectele deja demarate în acest an: discuțiile cu Casa Regală a României pentru acordarea Înaltului Patronaj și parteneriate internaționale cu instituții de învățământ din străinătate, proiecte care includ și schimbarea denumirii instituției noastre. Dintre cele mai importante proiecte de viitor, înființarea ciclului gimnazial (clasele V – VIII), a fost mult aplaudat de cei prezenți.
Doamna Director ELENA PURCĂREA, cea care conduce instituția cu profesionalism și un devotament total, a prezentat oferta educațională și a subliniat noutățile din acest an școlar: cursul intensiv (zilnic) de limba engleză, cursurile opționale de pian și arte plastice, Laboratotul de Astronomie, Laboratorul de Fizică. A prezentat cu mândrie echipa educațională pe care o conduce, formața din profesori, învățători și educatori.
Ne bucurăm că i-am provocat emoții atât de frumoase doamnei OLIMPIA DORU, prin prezentarea motto-lui personal ”valoarea face diferența, valoarea creează dependență”, care a motivat-o în perioada în care propriii copii erau de vârsta preșcolară. Cu lacrimi în ochi ne-a mărturisit că nu se aștepta să fie atât de plăcut surprinsă și emoționată, ca mamă. Emoțiile le-a transmis instantaneu la toți părinții prezenți. Prezența frumoasă și plăcută a doamnei Olimpia Doru, era de așteptat să fie încărcată și de emoția unui părinte împlinit. Tot în această calitate, a felicitat elevii Școlii Castelul Piraților pentru rezultatele excepționale obținute la concursuri și evaluări.

NARCIS SOFIANU, un domn distins, cu mari ambiții politice, a renunțat la toate calitațile și titulaturile atribuite și a rămas în fața noastră, a celor prezenți, ca mândru tată a doi copii pentru care își dorește cel mai bun mediu educațional în care să crească și să se dezvolte frumos.
Domnul Președinte FLORIN TECĂU, după urările pentru un start bun în noul an și felicitările adresate managerului general și echipei educaționale pentru implicare și profesionalism, în stilul elegant și manierat care-l caracterizează, a avut plăcerea să ofere managerului Cătălin Gherzan, un cadou pentru instituția Castelul Piraților, o frumoasă icoană.
Momentul special al evenimentului, mult așteptat de copiii și elevii de la Castelul Piraților, a fost tenorul ALEX ANDREI PÂRVU, un copil deosebit cu o voce de excepție, fost elev al instituției, cu care ne mândrim. Ne-a încântat cu două melodii foarte bine alese, adecvate evenimentului. Copiii, elevii și toți cei prezenți au cântat împreună cu Alex, au dansat și s-au bucurat din plin de vocea și prezența acestui copil minunat. Alex a urat tuturor un an școlar plin de succese și note bune.
Festivitatea s-a încheiat cu invitatia pentru copii, elevi și părinți de a merge în clase alături de învațători/educatori, unde, pe elevi, îi așteaptau pe bănci noile rechizite pentru întreg anul școlar. Invitații noștrii și reprezentanții mass-media au mers alături de reprezentanții instituței într-un tur al Școlii și Gradiniței Castelul Piraților.
Mulțumim pentru că ne-au onorat cu prezența, părinților, reprezentanților mass-media și invitaților noștrii speciali !
Mulțumim cofetăriei ”Sara” care ne-a îndulcit prima zi de an școlar și florăriei ”Olga” care ne-a ”înflorit” ziua cu superbe aranjamente florale !
Dragi copii și elevi, Echipa Castelul Piraților vă urează un nou an școlar plin de succese și note mari!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea