Administraţia locală din Piteşti va amenaja un club al pensionarilor pe strada Tineretului

# Piteştiul concurează cu Caracal

Mitul celor şapte minuni din Caracal se simte ,,ameninţat” de o devansare de către noile proiecte ale administraţiei locale din Piteşti. Cu toţii cred că aţi auzit de amplasările strategice ale unor obiective din Caracal, unde cimitirul din oraş este poziţionat strategic pe strada Învierii, închisoarea este pe strada Libertăţii, iar brutăria este situată pe strada Foamei.
Aşadar, aceste ,,minuni” ar putea fi depăşite de proiectele administraţiei locale din Piteşti, care a anunţat amenajarea unui club al pensionarilor pe strada... Tineretului.
Lăsând gluma la o parte, viceprimarul Piteştiului, Cornel Ionică, a anunţat că în perioada următoare va amenaja două noi cluburi pentru pensionari. Primul care va fi dat în folosinţă, în luna decembrie, în pragul sărbătorilor de iarnă, conform spuselor lui Cornel Ionică, va fi pe strada Maior Şonţu, iar cel de-al doilea care va fi finalizat, probabil, anul viitor, este pe strada Tineretului, concurând astfel cu ,,minunile” din Caracal.
,,Avem veşti bune pentru pensionari: vom face două cluburi ale pensionarilor. Deja pensionarii au auzit de intenţia noastră şi au început să se intereseze foarte mult de aceste proiecte. Ţin foarte mult să transmit acest semnal că este în  preocuparea noastră lucrul acesta şi se va întâmpla cât mai repede posibil. Sperăm ca unul să fie gata de sărbători, cel din Maior Şonţu, care va arăta foarte bine şi care este amplasat într-un loc adecvat acestui proiect.
Celălalt club va fi în cartierul Craiovei, pe strada Tineretului, care va avea două zone: zonă de interior şi zonă de exterior”, ne-a spus Cornel Ionică, mândru de proiectele administraţiei locale.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea