Mimi Niţă este din nou (pentru cât timp?) viceprimar la Costeşti

# Oraşul are, în momentul de faţă, doi viceprimari. Se întâmplă la Costeşti, acest Caracal al Argeşului. Oraş Costeşti care, aidoma unei metropole, are în momentul de faţă doi viceprimari: primul este economistul Florin Sandu, membru PNL, ales la începutul acestui an cu două treimi din votul consilierilor locali. Postul era vacant în urma hotărârii de demitere a fostului viceprimar, Mimi Niţă; al doilea viceprimar al oraşului este… cine altcineva decât eternul (şi, doar din acest punct de vedere, fascinantul) Mimi Niţă, şeful PSD local care, în instanţă, a reuşit suspendarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 3 din 18 ianuarie a.c. prin care a fost demis.  Primarul Ion Baicea: Sunt foarte nemulţumit. Interesant este faptul că instanţa a decis să suspende hotărârea de demitere a vechiului viceprimar, însă pe cea de numire a noului au lăsat-o aşa. Instanţa ar trebui să se pronunţe mai clar. Am ales cu 2/3 din membrii Consiliului Local pe n oul viceprimar, procent cu care a şi fost demis vechiul. Nu mai vorbesc de faptul că actualul viceprimar este membru PNL, partid care a încheiat alianţă cu PSD-ul. Chiar lâşi cei din PSD, conform protocolului, ar trebui să îl susţină pe acesta. Surse din Primăria Costeşti ne-au declarat că Mimi Niţă a descins, cu surle şi trâmbiţe, vineri, la sediu. Anunţând că de luni este numai bun de muncă…  Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea