Academicianul Solomon Marcus a enunțat decalogul educației moderne la Biblioteca Județeană Argeș

Luni, 12 Octombrie 2015 22:27

Joi, 8 octombrie 2015, la ora 16.00, Școala Gimnazială de Excelență ”Sfânta Muceniță Filoteea” din Pitești, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, Asociația DML Grup România,  Inspectoratul Școlar Județean Argeș, au organizat conferința „Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama”, care a fost susținută de academicianul Solomon Marcus în cadrul Simpozionului Național „Din viața școlii...”.
Prin această conferință, acad. Solomon Marcus a avut în vedere continuarea tematicii volumelor acad. Solomon Marcus „Rănile educației”, în care identifică problemele actuale ale învățământului. De această dată, academicianul a dorit să aducă în atenția publicului larg, în general, și a cadrelor didactice, în special, nevoile educației sub forma unor oportunități cu potențial de susținere și corectare/vindecare a rănilor.
În discursul său, acad. Solomon Marcus a propus, în complementaritate cu cele zece porunci, zece nevoi umane, de care educația ar trebuie să țină seama. Provocarea de a lansa aceste zece nevoi umane a venit în urmă cu doi ani din partea unei organizații de tineri din Cluj-Napoca, care l-au invitat pe academician să rostească un discurs de 14 minute despre ceea ce este mai esențial despre educație.
Cele zece nevoi umane enunțate de acad. Solomon Marcus în cadrul conferinței nu vor să înlocuiască cele zece porunci, ci vor să se adauge la acestea. Definitivarea acestor zece nevoi s-a realizat în funcție de două criterii importante: 1. să fie nevoi despre care nu prea se vorbesc, care sunt neglijate; 2. să fie nevoi care să-și aibă rădăcinile în copilăria noastră. Într-un rezumat, sunt patru nevoi umane fundamentale: de supraviețuire, de protecție, de apartanență la diverse grupuri sociale și nevoia de identitate, care este cea mai importantă. Despre aceste nevoi, academicianul a afirmat: „Mi-am dat seama că aceste nevoi, fiind nevoi general-umane, sunt, în particular, valabile și pentru copii. Lucrurile acestea nu sunt de la sine înțeles. Copilăria a devenit o temă de studiu în psihologie abia din secolul XVIII-lea, odată cu John Locke. Copilul era considerat până atunci o ființă umană neterminată, incompletă.”

Cele zece nevoi umane propuse de Solomon Marcus sunt:
# Nevoia de a da un sens vieții, la nivelul cel mai elementar
Pentru simplul fapt că respiri, că privești cerul, că poți bea un pahar cu apă, să mergi, să te miști, trebuie să le trăiești măcar o dată pe zi ca mari evenimente. Copilăria nu este doar un stadiu inițial în viață, ci este un ingredient esențial care trebuie să ne însoțească pe tot parcursul vieții. Atunci când venim din copilăria bilogică, nu suntem în stare să păstrăm acel nucleu al coplăriei fără de care viața rămâne searbădă.
# Nevoia de împrospătare
Trebuie să distingem acele lucruri din copilărie pe care în mod inevitabil le păstrăm de acele lucruri pe care suntem în stare să le păstrăm. Copilul trăiește o stare de prospețime, pentru că el nu trăiește starea de rutină, deoarece are un trecut foarte scurt. După ce treci de vârsta de 14 ani, trebuie să începi o luptă împotriva rutinei de prisos. Există o rutină necesară, o rutină care trebuie educată. Educarea rutinelor fundamentale este foarte importantă. Dar, pe lângă aceste rutine necesare, există și o rutină nenecesară, care riscă ne arunce înapoi într-un stadiu similar cu animalitatea. Să fii în stare să te trezești în fiecare dimineață cu o capacitate de a privi lumea ca și cum ai lua-o de la început. Din păcate, educația rămâne în mare măsură la nivelul educării diverselor rutine.
# Nevoia de întrebare și de mirare
Copilăria se caracterizează și prin permanenta stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în fața spectacolului naturii și al lumii, al propriei ființe. Starea de mirare, de extaz, îți alimentează totdeauna pofta de viață, este o sursă inepuizabilă de energie. De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează.
# Nevoia de îndoială și de suspiciune
Spiritul critic ne obligă la o analiză comparativă, care uneori nu conduce la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilități, fiecare fiind descrisă în termeni de grad de plauzabilitate. Educatorii, profesorii ar trebui să fie primii care să recomande, să stimuleze această atitudine critică.
# Nevoia de greșeală și de eșec
Istoria abundă în exemple de greșeli și eșecuri ale unor oameni de seamă, în tentativa de a spori cunoașterea umană. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrată pe greșeli și pe eșecuri. Ținând seama de inevitabilitatea greșelilor, este esențial să educăm rezistența la eșec, înțelegerea faptului că eșecul este normal. Mai mult, dintr-un eșec este totdeauna ceva de învățat.
# Nevoia de joc
Căutarea se dovedește de multe ori mai importantă decât găsirea. Plăcerea de a urca un munte stă în primul rând în a savura fiecare moment al parcursului, chiar dacă nu ajungi în vârf. Căutarea nu este altceva decât învățare, desoperire, invenție. Nevoia noastră de a înțelege lumea, de a ne înțelege pe noi.
# Nevoia de identitate
Reprezintă provocarea majoră, dramatică, și o șansă de a da vieții noastre o motivație superioară. Biologic, avem o identitate individuală, prin faptul că fiecare ființă viețuitoare de pe această planetă are un ADN specific. Prea mulți oameni nu simt nevoia unei identități mai bogate decât aceea primită fără vreun efort personal. În perioada trecerii de la copilărie la adolescență ar trebui să înceapă conștientizarea nevoii de construire a unei identități mai bogate decât aceea cu care ne-a înzestrat natura. Cum să facem să educăm la cât mai mulți tineri această nevoie?
# Nevoia de omenesc și de omenie
Omenescul este o sursă nesfârșită de delectare, de minunare. Iată un pariu major al educației: să-i antrenăm pe copii să savureze omenescul în întreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde câștigi în dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal câștigător. De la omenesc, nu e decât un pas până la omenie; nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. De a adopta în comportamentul tău prezumția de solidaritate cu ceilalți oameni.
# Nevoia de cultură
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultură științifică, literar-artistică, tehnologică, religioasă, filosofică. Dar cine beneficiază de acest tezaur, câți sunt cei care au acces la acesta? Care este nivelul de cultură al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei? Ce anume dă un sens vieții lor?
# Nevoia de transcendență
Este modul superior, de cea mai înaltă complexitate, pe care o poate căpăta nevoia de a da un sens vieții. Etimologic, „trans” înseamnă dincolo, iar verbul latinesc ce i se alătură s-ar traduce prin „a te cățăra”. Obiceiul copiilor de a se cățăra în copaci, pe garduri, pe stâlpi exprimă nevoia, tentația de a se înălța, de a se depărta de sol. Așa începe transcendența.  Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-au fost impuse prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești.
Sabina BUSUIOC