Doi candidați importați (nu importanți!) se luptă în PNL pentru Primăria Moșoaia

# Unul este președinte local, altul secretar executiv la oraș. Și nu se înțeleg deloc între ei! Partidul, ca de obicei, tace…

Doi liberali, mutați de numai câțiva ani în comuna Moșoaia, se bat (între ei) pentru candidatura, din partea PNL, la primăria comunei. Unul dintre aceștia, doctorand în marketing, arată de zor, cu modestie, că a luat masterul cu nota 10. Spune în toate interviurile că Moșoaia are 6000 de oameni, că vrea  să îi cunoască pe toți și că, din aceștia, dorește să își selecteze niscai vajnici consilieri locali. Uitând, însă, un amănunt mic, însă foarte mare pentru partid și pentru domnia sa: organizația PNL Moșoaia nu a reușit să nască, pe cale naturală, adică prin vot, niciun consilier local. Mai mult, deși fiind absolvent de studii economice, Alexandru Lucian Mihai, căci de el este vorba, pică din prima la matematică, pentru că declară, chiar la sfârșitul săptămânii trecute, că ”Vreau şi urmează să cunosc absolut toţi oamenii din comună, să mă fac cunoscut acestora şi să văd ce doleanţe au de la viitorul primar…” Păi, domnule aproape doctor, grăbește-te, că e aproape 2016. Ai de cunoscut câteva zeci bune de oameni pe zi… A! Poate am omis un amănunt important, caz în care îi datorez domnului candidat scuze: nu am înțeles bine anul candidaturii. Dacă e vorba de 2020, chiar e vreme de cunoscut toată comuna. Memoria să țină…
Președintele PNL Moșoaia arată cu degetul spre contracandidatul său. Și susține că nu are dreptul să se înscrie în cursă. Nu deocamdată…
Șeful local al partidului liberal și totodată candidat declarat, și el, în cursa pentru fotoliul de primar al comunei Moșoaia, a surprins cu un comentariu foarte bine plasat pe site-ul unui ziar local. Ziar care a publicat un  amplu interviu cu contracandidatul său. Comentariul este, culmea, unul de bun simț, fără atacuri sub centură, fără  ofense. Totuși, dom` președinte punctează oarecari chestii organizatorice, cum că, în momentul de față, domnul aproape doctor nici nu poate candida la Moșoaia pentru că  nu e membru PNL de Moșoaia. Iată, integral, comentariul acestuia:

Ștefan Alexandru Mihai
11-09-2015 15:37:
”Mihai, aș dori să explici mai clar că te-ai înscris într-o competiție internă a Partidului Național Liberal pentru desemnarea candidatului la Primăria Moșoaia. M-aș fi bucurat ca în tot acest timp să fi fost alături de organizația PNL Moșoaia, însă din păcate tu ai refuzat inclusiv calitatea de membru al acestei organizații. De altfel, conform Statutului Partidului Național Liberal, nu îți este permisă candidatura din funcția de secretar executiv al unei alte organizații, în acest caz PNL Pitești. Ca atare, aștept să faci următorul pas, de altfel foarte necesar, prin completarea adeziunii. Desigur, competitia naște progres și sunt convins că în final cel mai mult de câștigat vor avea locuitorii comunei Moșoaia. Sper într-adevăr să te implici până la capăt, chiar dacă nu vei fi desemnat candidat, deoarece avem nevoie de o activitate politică susținută.”

Fix la sfârșit, la semnătură, chiar când să lase în urmă o bună impresie, domnul președinte o dă, și domnia sa, cu capul de gard, susținând că el este... catindatul:

„Ștefan Alexandru Mihai, Președinte PNL Moșoaia și candidat din partea Partidului Național Liberal pentru Primăria Moșoaia.”

Primarul comunei, Florea Ene, nu a dorit să comenteze situația

Contactat telefonic, primarul comunei, Florea Ene, nu a dorit să comenteze situația iscată de cei doi:
”Eu, deocamdată, nu am timp deloc să fac politică. Poate la anul... Primarul trebuie să facă, în primul rând, administrație. Și dacă aș vrea, tot nu aș avea timp de politică și de polemici. Avem de terminat lucrările de canalizare în Hințești, și încă urgent, pentru că se apropie vremea rea. Avem de asigurat combustibilul pentru școli. Avem de finalizat acoperișul la noua instituție de învățământ. Chiar nu am timp de politică, o las celor doi în seamă. Locuitorii comunei Moșoaia au dreptul să își aleagă pe cine vor ei. Am încredere în înțelepciunea oamenilor din localitate…”
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea