Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Județean Argeș

Muzeul Judeţean Argeş expune în luna noiembrie, în cadrul micro-expoziției  „Exponatul lunii”, Cărămidă romană cu amprentele picioarelor unor copii.
Piesa este de formă dreptunghiulară, din pastă fină, cu nisip în compoziţie, bine arsă, de culoare roşiatică. Pe faţa superioară prezintă trei amprente de picior de copil, două fiind mai clare, încât pot fi distinse urmele degetelor.
Pe cărămizile romane apar frecvent diverse amprente lăsate de animale (câini, ovi-caprine), de încălţăminte (în special sandale - caligae). Cărămizile pe care apar amprentele unor picioruşe de copil sau de adulţi sunt mult mai rare, de aceea piesa descoperită la castrul roman de la Jidova prezintă o importanţă deosebită.

În ce condiţii au fost lăsate amprentele?!

Fabricarea cărămizilor în epoca romană reprezenta, ca şi astăzi, un meşteşug specializat. Pentru construcţiile din castre, dar şi din oraşe, unităţile militare (legiuni sau trupe auxiliare) produceau cărămizile necesare. Atât unităţile militare, cât şi producătorii civili ştampilează cărămizile pe care le produc în figlinele (cărămidăriile) lor. În cazul civililor, ștampila reprezenta numele abreviat al producătorului, iar în cazul militarilor, ea reprezintă numele abreviat al unităţii. Astfel de cărămizi ştampilate au fost descoperite şi în Argeş, la Voineşti (comuna Lereşti), unde legiunea a XI-a Claudia şi cohorta I Flavia Commagenorum au construit castrul şi baia.  
Procesul de fabricare a cărămizilor nu era diferit de cel de astăzi. Lutul ales cu grijă era frământat, apoi turnat în tipare de lemn. Cărămizile erau lăsate să se usuce şi erau apoi arse în cuptoare speciale.
Uscarea se făcea la soare. În acest timp, prin zona în care erau întinse cărămizile puteau trece animale şi copii. Urmele erau lăsate şi în momentul producerii cărămizilor, când erau aşezate la uscat, etapă a producţiei în care meşterii sau soldaţii puteau călca din greşeală pe cărămizile deja întinse. Aşa se explică numărul mare al urmelor de sandale imprimate pe cărămizi. Prezenţa urmelor lăsate de animale sau de copii arată că producerea cărămizilor se făcea în apropierea unor aşezări.
Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr.44, intrarea fiind liberă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea