Joaca de-a opoziţia

Adrian Vasiliu.
Uniunea Social Liberală n-are niciun chef să ajungă la putere. Sau cel puţin nu acum, când nimeni nu crede în profeţia lui Emil Boc, cum că vom ieşi din criză la finalul acestei luni. Ultimul argument în favoarea acestei idei aparent paradoxale îl constituie recent respinsa moţiune de cenzură, a opta cu care s-a luptat actualul guvern, Boc al nu ştiu câtelea. Şi asta pentru că, de la un capăt la altul, procedura legată de Codul Muncii mi s-a părut un mare fâs. Vine guvernul şi îşi asumă răspunderea, pentru că, chipurile, e urgenţa de pe lume să ne schimbăm Codul Muncii, aşa că, gest reflex, opoziţia trage cu o nouă moţiune de cenzură. Fără să aibă siguranţa că mai are de unde să obţină voturi, domnii Ponta şi Antonescu au anunţat fără să clipească finalul actualei guvernări, prin votarea de către minim 236 de parlamentari a respectivei moţiuni. Bineînţeles că acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că de la precedenta asumare, pe legea Educaţiei, nu s-a mai schimbat mare lucru în componenţa arcului guvernamental. În afară de revenirea unui parlamentar UNPR şi de una sau două excluderi de la partidele de opoziţie, ceea ce nu era cu siguranţă de natură să sporească şansele debarcării prin mijloace parlamentare a actualei puteri. Iar dacă luăm în calcul răspunsul negativ al UDMR la curtea deşănţată făcută de către partidele din opoziţie, chiar nu înţeleg de unde ar fi vrut domnii Ponta şi Antonescu să scoată voturile cu care să ne scape de Emil Boc. Iar dacă adăugăm şi anunţul sindicaliştilor că vor aduce 50.000 de oameni ca masă de presiune în faţa Parlamentului în ziua moţiunii, dintre care cu greu au putut număra 10.000 televiziunile prietene şi 8000 cele apropiate puterii, ne facem o idee asupra seriozităţii demersului de miercuri. Un exerciţiu de imagine, care poate a dat speranţe unora că actuala opoziţie ar putea schimba ceva. Dar este din ce în ce mai clar că singura şansă a românilor de a schimba de actuala guvernare este legată strict de alegeri. Că o fi vorba de alegerile din PDL, după care se aşteaptă la migraţii serioase din partidul portocaliu către zări mai roş-galbene, sau că va trebui să aşteptăm până la alegerile la termen, în 2012, e greu de spus. Cert este că balamucul creat de politicieni şi circul zilnic pe care îl vedem la televizor nu ajută la un trai mai bun, ci doar la o lehamite şi mai mare a noastră, a tuturor. Care ne-am pierdut,încetul cu încetul, încrederea în utilitatea instrumentelor democratice prin care se poate schimba puterea. Şi ne dăm seama, din ce în ce mai mult, că stăm la mâna combinaţiilor de culise care nu au ca scop o viaţă mai bună pentru noi, ci obţinerea sau păstrarea puterii pentru ei, politicienii, şi pentru apropiaţii lor. Şi dacă lor le merge bine, poate avem şi noi noroc de vreo firimitură de la masa bogaţilor...

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea