Biblioteca Comunală Săpata a devenit Biblioteca Comunală ”Artur Silvestri” Săpata

Miercuri, 18 noiembrie 2015, la ora 13.00, Consiliul Local Săpata, Primăria Săpata și Biblioteca Comunală ”Artur Silvestri” Săpata, județul Argeș, în colaborare cu Asociația Română pentru Patrimoniu, Fundația Artur Silvestri și Editura Carpathia au organizat Medalionul Comemorativ ”Artur Silvestri”  (n. 19 martie 1953 – d. 30 noiembrie 2008, Viena).
Invitații speciali ai acestui eveniment au fost reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș și al altor instituții de învățământ, cultură, social-economice, din județul Argeș, personalități culturale, scriitori, jurnaliști, cadre didactice, preoți, bibliotecari, cititori, iubitori de carte din comuna Săpata și din zona Argeș.
Programul evenimentului a inclus: cuvântul de bun-venit adresat de către primarul comunei Săpata, Laurențiu Ionuț Micu;  o prezentare a personalității și operei scriitorului, criticului literar, istoricului Artur Silvestri, care a fost realizată de sociologul Teodora Mîndru (sora soției lui Artur Silvestri, scriitoarea Maria Brăescu), coordonatoarea Asociației Române și directorul Editurii Carpathia; vizionarea filmului documentar „Artur Silvestri în lumina eternității”; prezentarea comunicării „Artur Silvestri și Asociația «Biblioteci pentru sate» de către bibliotecara Teona Truță”; discuții libere: schimb de impresii, aprecieri, puncte de vedere, amintiri, idei, sugestii la care au fost invitați toți participanții.
Acest medalion a stat sub semnul preluării de către Biblioteca Comunală Săpata a denumirii de  Biblioteca Comunală "Artur Silvestri" Săpata. Cu această ocazie, bibliotecii i s-au donat din partea  Asociației Române pentru Patrimoniu o serie de cărți și reviste care oglindesc activitatea prolifică a autorului Artur Silvestri.

În derularea proiectui s-au implicat mai multe autorităţi judeţene şi locale

Teona Truţă, bibliotecar:  Biblioteca comunală Artur Silvestri din Săpata, în parteneriat cu Asociaţia Română Pentru Patrimoniu, Fundaţia Artur Silvestri şi Editura Carpatia, vă mulţumeşte din suflet pentru participarea dumneavoastră într-un număr atât de mare.  Aşa cum v-am relatat, biblioteca comunală Săpata, din data de 17.09.2015 poartă numele regretatului scriitor, critic, istoric, editor şi important promotor cultural Artur Silvestri, născut la 19.03.1953 Bucureşti şi care s-a stins din viaţă pe 13.11.2008 la Viena, în plină perioadă creatoare, la vârsta de numai 55 de ani, lăsând un adevărat şantier de proiecte, manuscrise, lucrări în curs de tipărire.
ARTUR SILVESTRI a scris pentru a fi de folos contemporanilor şi urmaşilor, şi-a editat toate cărţile la editurile proprii şi întotdeauna le-a dăruit prietenilor, colaboratorilor, bibliotecilor, etc.
Mai mult decât atât, el a înfiinţat şi a coordonat mai multe asociaţii şi fundaţii prin intermediul cărora a iniţiat şi derulat numeroase programe culturale. Amintim aici remarcabila  activitate a ASOCIAŢIEI «BIBLIOTECI PENTRU SATE» care, în anii 2004-2006,  a donat zeci de mii de cărţi şi sute de mii de reviste îndeosebi bibliotecilor şcolare şi comunale (aprox. 250 biblioteci), mănăstirilor, parohiilor, etc şi a ASOCIAŢIEI ROMÂNE PENTRU PATRIMONIU, organizaţie cunoscută şi apreciată pentru multitudinea şi diversiatatea activităţilor desfăşurate în dimensiunea culturală românească, ce a întreprins şi întreţinut programe de donaţii de carte către o serie de biblioteci din ţară şi din străinătate, continuându-şi activitatea şi în prezent.
În derularea acestui proiect s-au implicat mai multe autorităţi judeţene şi locale, printre care amintim:
- Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru sport şi tineret Argeş, prin domnul secretar de stat Adrian Bughiu
- Consiliul Local Săpata, prin adoptarea unei hotărâri favorabile privind atribuirea de denumire a bibliotecii comunale Săpata ,,Artur Silvestri’’
- Primăria Comunei Săpata, prin domnul primar Micu Laurenţiu Ionuţ, care a încheiat protocolul între Primăria Săpata şi reprezentantul familiei scriitorului Artur Silvestri.
Fiind ştiut că de la sat începe renaşterea noastră, suntem mândri că purtăm acest nume, suntem onoraţi, promitem că vom face tot ce ne stă în putinţă să păstrăm vie memoria regretatului scriitor şi vom face cunoscute toate operele şi remarcabila sa  activitate.
Aşa cum spunea Miron Costin  «căci nu este altă mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor», vă aşteptăm cu interes să descoperiţi singuri cine este ARTUR SILVESTRI, pentru că noi avem datoria să-i păstrăm memoria vie!”

Artur Silvestri (n. 1953, Drăgănești-Vlașca județul Teleorman, d. 30 noiembrie 2008)  este pseudonimul lui Gabriel Tîrnăcop. A fost un scriitor român. Personalitate complexă și contradictorie, Artur Silvestri a fost și promotor cultural, editor, întemeietor de organizații culturale și cetățenești și fondatorul unor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar. A fost căsătorit cu Mariana Brăescu, de asemenea scriitoare și dramaturg.

Artur Silvestri a înființat și a coordonat mai multe asociații și fundații prin intermediul cărora a inițiat și derulat numeroase programe culturale. Amintim aici remarcabila activitate a Asociației „Biblioteci pentru sate”, care în anii 2004-2006 a donat zeci de mii de cărți și sute de mii de reviste, îndeosebi bibliotecilor școlare și comunale (aprox. 250 de biblioteci), mânăstirilor, parohiilor etc și a Asociației Române pentru Patrimoniu, organizație cunoscută și apreciată pentru multitudinea și diversitatea activităților desfășurate în dimensiunea culturală românească, care a întreprins și întreținut programe de donații de carte către o serie de biblioteci din țară și din străinătate, aceasta continuându-și activitatea până în prezent.
Sabina BUSUIOC

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea