Exponatul lunii decembrie la Muzeul Județean Argeș

Muzeul Judeţean Argeş prezintă în luna decembrie, în cadrul micro-expoziției „Exponatul lunii”, Geoda de citrin.  Geodele sunt adevărate fenomene ale naturii, misterioase modelări ale pământului de formă sferică sau alungită, din rocă, care conţin în interior o scobitură (cavitate) căptuşită cu cristale dispuse cu vârful spre interior. Fiecare geodă este unică în compoziţie şi mărime, iar formaţiunile de cristale din interiorul său au forme şi culori diferite.  Numele provine din grecescul geoides care înseamnă plăcerea pământului.

# Citrinul
Este varietatea de culoare galbenă a cuarţului. Numele mineralului este dat de culoarea sa, în limba latină‚ citrus însemnând lămâie.
Varietăţi: se disting după culoare şi modul de obţinere 5 tipuri de cristale de citrin:
- natural cu conţinut de fier (sub formă de incluziuni submicroscopice) de culoare galben-portocalie – apar sub formă de zone în: ametist (cuarţ violet) sau ametrin (varietate galben violetă);
- minerale galben-portocalii obţinute prin încălzirea ametistelor din zone ca: Brazilia, Uruguay, Namibia sau Tanzania la temperaturi între 300-550°C;
- minerale sintetice, de culoare galben-brună, obţinute prin procese hidrotermale artificiale din cuarţ cu conţinut de fier;
- minerale galbene sau fumurii, provenite din cuarţ cu conţinut de aluminiu, iradiat şi tratat prin căldură;
- varietatea verde-gălbuie, obţinută prin iradierea şi tratarea la cald a cuarţului natural ce conţine urme de aluminiu.
Răspândire: citrinul, ca şi celelalte minerale din grupa cuarţului, se găsesc mai ales în roci magmatice, în pegmatite cu o structură granitică.
Citrinele naturale sunt rare şi au o culoare galben-palidă cu un uşor policromism. Cele mai multe citrine din comerţ provin din categoria citrinelor de culoare galben-portocalie, rezultate prin tratarea ametistului la căldură.
Citrine naturale au fost găsite în Argentina, Myanmar, Brazilia, Franţa, India, Madagascar, Rusia şi SUA.
Utilizare: mineralul este folosit în special ca piatră semipreţioasă.

Exponatul lunii august va putea fi admirat de marţi până duminică între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea