Țărănistul Gigi Dinescu atacă, la anul, Primăria Pitești. Mai bine ar încerca cu pietre...

Gheorghe Dinescu s-a hotărât să urce în politica mare, elegant și maiestuos, precum domnitorii de altădată pe caii lor albi. Va candida la Primăria Pitești în vara anului 2016, din partea PNȚCD. Și, probabil, va obține. Undeva între 1și 3% din voturile valabil exprimate, că mai mult nu are de unde. Deci, în cazul nostru, caii sunt verzi și pe... pereți...
Persoană cu oarecari dificultăți de exprimare, atât oral cât și în scris, Dinescu se poate lăuda totuși că, în politică, a încercat aproape orice. În primul rând, a încercat cam orice... partid. A intrat în ”horă” în anul 1998, ca membru ApR, iar anul 2001 l-a prins ca membru PNL, după fuziunea celor două formaţiuni. Prima funcţie importantă, cea de vicepreşedinte de organizaţie, a avut-o în Partidul Umanist, în 2002, iar în 2003 a pus bazele organizaţiei PUNR în Argeş. Între 2006 şi 2009 a fost vicepreşedinte la PD (devenit ulterior PDL). Din anul 2009 este membru PNŢCD. Din 2012 este consilier local la Piteşti.

Consilier local cu sprijinul ”stăpânului” Mircea Andrei. În defavoarea Cristinei Diculescu și a lui Ștefan Ciocănel

Datorită alianței încheiate, la nivelul anului 2012, între PDL și PNȚCD, liderul de atunci al PDL Argeș, Mircea Andrei, i-a cerut Cristinei Diculescu să elibereze un loc de consilier local din cele patru obținute, pentru a-l oferi lui Gheorghe Dinescu, conform protocolului. Cristina Diculescu, văzând cui trebuie să cedeze locul, după o ceartă cu fostul senator de Dâmbovița, a preferat să se retragă. Și din consiliul local, dar și din politică. A fost urmată, aproape imediat, de Ștefan Ciocănel. Cam așa a reușit Gigi Dinescu să ajungă consilier local. Gafa comisă și încăpățânarea cu care Mircea Andrei l-a susținut pe țărănist, în defavoarea unor nume cu oarecare greutate, alături de alte câteva greșeli l-au costat, și pe celebrul avocat, ceva mai târziu, funcția. Nu e panică man, Gigi a rezistat precum coafura Wella pe vânt puternic.

Activitate prodigioasă pe… Facebook

La conferințele de presă, țărănistul nostru cam spune prostioare, prostioare pe care le debitează, cu grație, și pe la posturile de televiziune la care este invitat. Prezență exotică la TV, Gigi Dinescu vine cu idei năstrușnice, printre care și cea de a mai înființa câteva cârciumi pe malul Argeșului. De unde ideea asta cu cârciumile?...
Ei bine, mult mai tare decât activitatea politică, la care nu avem ce bifa mare lucru, se dovedește a fi, la Dinescu, prezența pe facebook. Fire inventivă, omul nostru încearcă acolo toate tâmpeniile pe care le pun la dispoziție internauții, semn că de timp liber nu duce lipsă. Ceva mai rău stă cu exprimarea; probabil că nu prea învață din... greșeali, așa cum chiar domnia sa a binevoit să ne lumineze într-un mesaj.

Și dacă nu ia Primăria, nu-i nimic. Negociază ceva: vicepreședinte la CJ, viceprimar, ceva

Prezent, cu numai câteva zile în urmă, la un post local de televiziune, omni-dinescul nostru, întrebat fiind ce va face, totuși, dacă nu câștigă alegerile de primar, a răspuns cu vioiciune: va negocia ceva cu câștigătorii, ceva de genul vicepreședinte de Consiliu Județean sau viceprimar la Municipiu. Noi, cei din redacția ATITUDINE, îl propunem de pe acum ca vicepreședinte. În primul rând pentru că funcția de viceprimar este una meschin de mică pentru... așea... un om. În al doilea rând, ca să îl schimbe dracu pe Polexe odată, la cultură, să mai vedem și noi fețe noi (nu noi, fețele...) la bibliotecă...
Alex Silvestru

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea