Avocatul Poporului Pitești, activitate bogată în 2015

# S-a constatat, anul trecut, creşterea numărului de plângeri privind încălcarea dreptului la informaţie, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie # Anchetele au vizat condiţiile de detenţie la Penitenciarele Colibaşi şi Giurgiu, la Centrele de reţinere şi arest preventiv de la sediile Inspectoratelor judeţene de Poliţie Argeş şi Vâlcea, la Spitalul Penitenciar Colibaşi

Activitatea Biroului Teritorial Piteşti al instituţiei Avocatul Poporului s-a concretizat în anul 2015 astfel:
- 1476 audienţe acordate cetăţenilor din judeţele Argeş şi Vâlcea
- 507 petiţii înregistrate la sediul biroului din Piteşti şi în Râmnicu Vâlcea
l 323 formulate de bărbaţi şi 184 formulate de femei
- 256 apeluri telefonice
- 8 anchete efectuate de experţii biroului
- 1 vizită inopinată privind posibile tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor
- 3 recomandări ale Avocatul Poporului emise la propunerea biroului teritorial însuşite de autorităţi

Creștere a numărului de plângeri privind încălcarea dreptului la informaţie

Audienţele şi petiţiile care au fost înregistrate la Biroul Teritorial Piteşti au adus ca element de noutate creşterea numărului de plângeri privind încălcarea dreptului la informaţie, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii sau dreptul la un mediu sănătos. S-au înmulţit numărul sesizărilor având ca obiect încălcarea dreptului la viaţă şi integritate fizică, dreptul la un proces echitabil, dreptului la proprietate, dreptului la un nivel de trai decent, dreptului la petiţionare, dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică şi dreptului la informaţie. Dintre petiţiile înregistrate au fost deschise 182 de dosare dintre care un număr de 115 au avut soluţionări favorabile în sensul că autorităţile au procedat la îndreptarea legală a actelor de administrare defectuoasă reclamate.
Anchetele au vizat condiţiile de detenţie la Penitenciarele Colibaşi şi Giurgiu, la Centrele de reţinere şi arest preventiv de la sediile Inspectoratelor judeţene de Poliţie Argeş şi Vâlcea, la Spitalul Penitenciar Colibaşi. Rezultatele acestor anchete şi propunerile noastre sunt incluse în Raportul special al Avocatului Poporului, prezentat public la sfârşitul lunii decembrie 2015 şi care poate fi accesat pe pagina oficială avpoporului.ro. De asemenea, a fost emisă şi însuşită Recomandarea nr. 5 din 28.04.2015 privind asigurarea pregătirii de specialitate pentru personalul din Penitenciarul Giurgiu în vederea monitorizării pacienţilor privaţi de libertate aflaţi în terapie de substituţie cu metadonă (vezi avpoporului.ro/recomandări).
Vizita efectuată la Centrul de recuperare pentru copii şi tineri cu afecţiuni psihice din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea a fost urmată de Recomandarea Avocatului Poporului pentru directorul DGASPC Vâlcea prin care s-a dispus aplicarea unor măsuri de prevenire şi protecţie a minorilor şi tinerilor împotriva pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante care a fost însuşită. De asemenea, a fost soluţionată plâgerea unui minor din acest centru căruia nu i s-a permis să frecventeze cursurile unei şcoli profesionale, în sensul că, începând cu anul şcolar 2015-2016, acesta a fost înscris la Şcoala profesională din oraşul Băbeni pentru a se pregăti în meseria de mecanic auto.
În cursul anului 2015 experţii Biroului Teritorial Piteşti au participat la mai multe manifestări locale sau naţionale iar în luna iulie, la sediul biroului, 30 de studenţi de la programul de studii Drept şi Ştiinţe Administrative, anul II, Universitatea din Piteşti, au desfăşurat un stagiu de practică. De o reală audienţă s-a bucurat simpozionul „Mecanismul de funcţionare al UE. Drepturile omului, statul de drept şi buna guvernare” organizat în parteneriat cu Universtatea „Constantin Brâncoveanu” precum şi dezbaterea „Despre Avocatul Poporului şi atribuţiile sale” organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Argeş.

Biroul Teritorial Piteşti al instituţiei Avocatul Poporului rămâne în slujba celor peste un milion de cetăţeni din judeţele Argeş şi Vâlcea şi în acest an când împlinim 10 ani de activitate. Adresa este Piteşti, str. Armand Călinescu nr. 44, în clădirea Muzeului Judeţean Argeş. Programul audienţelor se desfăşoară de luni până joi, între orele 9-16 iar vineri între orele 9-12. Ne puteţi scrie şi pe adresa de mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau telefona la numărul 0248 211 101.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea