”Contre” pe teme de istoria localității între doi celebri monografiști: preotul Ioan Răuțescu și învățătorul Corneliu Sachelarie

Luni, 11 Ianuarie 2016 23:16

# Elemente pentru o viitoare monografie a orașului Topoloveni

Topoloveniul a beneficiat, până în momentul de față, de câteva scrieri valoroase cu caracter monografic. Trebuie enumerate aici: cunoscuta lucrare a preotului Ioan Răuțescu – Topoloveni. Monografie istorică - București, 1939; documente cu caracter monografic a adunat, în trei volume, și Iacov Cârciumărescu.  La o diferență de 57 de ani de Ioan Răuțescu, profesorul Ion Boalcă publică, în 1996, lucrarea intitulată ”File din istoria orașului Topoloveni-Argeș”, ed. Argeș-Press, Pitești. Mult mai puțin cunoscută publicului este însă prima încercare de a închega o astfel de lucrare, efort ce aparține învățătorului Corneliu Sachelarie, din Topoloveni. Acesta a publicat, între anii 1929 și 1931, în serial, în revista ”Muscelul Nostru”, Monografia comunei Târgul-Cârcinov. Așadar, Corneliu Sachelarie poate fi considerat un deschizător de drumuri din acest punct de vedere. Filele monografice publicate de acesta în Muscelul Nostru i-au atras atenția, curând,   celebrului monograf  Ioan Răuțescu (1.10.1892-19.05.1974). Preotul Răuțescu deja publicase, în 1923, Monografia comunei Dragoslavele, lucrare de 432 de pagini premiată de Academia Română. Ioan Răuțescu tipărește, în paginile aceluiași periodic, câteva completări dar și observații asupra lucrării începute de Corneliu Sachelarie (completări intitulate ”Din trecutul comunei Târgu-Cârcinov” - Muscelul Nostru, aprilie 1930). Replica învățătorului Sachelarie nu se lasă deloc așteptată, aceasta fiind sub forma unei scrisori (Scrisoare - Muscelul Nostru, iunie 1930). În interiorul scrisorii nu se sfiește să critice completările publicate cu numai două luni în urmă de Ioan Răuțescu. De unde se poate intui influența avută de învățătorul din Topoloveni asupra editorilor prestigioasei reviste. Iată, ”duelul” pe teme de istorie al celor doi monografi.

Din trecutul comunei Târgu-Cârcinov

(”Muscelul Nostru”, aprilie 1930)

În mai multe numere din această revistă, d. învățător Corneliu Sachelarie, din Topoloveni, a publicat o parte din monografia comunei Târgu-Cârcinov.
Împreună cu regretatul C. Rădulescu-Codin, am tipărit și eu acum 7 ani, monografia comunei Dragoslavele, situată în partea de nord-est a județului Muscel. Mulți din cititorii revistei cunosc lucrarea aceasta, care are 440 de pagini.
Cu toată scumpetea excesivă a tiparului, așteptam cu multă nerăbdare să se mai publice și alte monografii. Mă interesa îndeosebi monografia unei comuni din sudul județului, pentru a putea face comparație între un sat de munte locuit de moșneni și un sat de șes sau de deal, așezat pe moșie boerească sau mânăstirească.
Iată de ce am citit cu viu interes monografia întocmită de d. Corneliu Sachelarie, privitoare la Târgu-Cârcinov situată în partea de sud-vest a județului Muscel.
În nr. 6 al acestei reviste, d. C. Sachelarie povestește trecutul comunei, insistând mai ales asupra bisericii cei vechi din satul Inuri-Topoloveni și asupra familiei ctitorilor de odinioară.
Posedând și eu câteva date istorice privitoare la satele ce alcătuesc comuna Târgu-Cârcinov, adică: Topoloveni, Goleștii Badii și Glâmbocel, am găsit de cuviință să le public aci. Am făcut aceasta din dorința de a complecta cele scrise de d. Sachelarie, pe care, până acum, n-am avut cinstea de a-l cunoaște personal.
În anul 1840, deci acum 90 de ani, mitropolitul Neofit al Ungro-Vlahiei, a cerut protopopilor din acel timp, să întocmească o dare de seamă amănunțită, privitoare la toate bisericile din județ. În acea dare de seamă trebuia să se arate din ce material era construită biserica, de cine și când a fost făcută, iar la urmă să se treacă pe categorii, numele tuturor enoriașilor dela biserică. Iată răspunsul ce a dat preotul:

”Această sfântă biserică dintr-acest sat unde se prăznuește  hramu Sfinților îngeri Mihail și Gavriil este de zid, zidită din temelie de d(umnealui) Gheorghe sin Mina și de jupâneasa d(umnealui) Marica și săvârșită dă Dandu și dă Șărban sin Gheorghe la leat 7200 dechemvrie 10 și acum să chivernisește de d(umnealor) boerii Costendin sin Mihai și de Ioan sin Mihai și de cocoana Lusandra sin Radu Topoloveanu”.

Leatul bisericii diferă cu 14 ani față de cel adevărat cuprins în cele 3 pisanii reproduse în întregime de d. C. Sachelarie. De bună seamă că preotul Dumitrache l-a copiat greșit, comunicând 7200 în loc de 7214.
Din neamul ctitorilor de aflau de ei în 1840 Costandin și Ioan fii lui Mihai Topoloveanu și Luxandra fica lui Radu Topoloveanu.
Urmează apoi lista enoriașilor, repartizați astfel: 13 în stare bună, cei mai proști 53, spornici 14, văduve 5 și următorii țigani boerești:
Ion Țiganu al coconului Alecu Petrescu
Niță Lăețu al Buzăscului
Gligore Lăutaru
Peste tot așa dar 85 familii. Scrisul preotului Dumitrache se descifrează cu multă anevoință.

***

Cătunul Glâmbocel se numia atunci Glâmbocata. Popa Radu ot Glâmbocata comunică următoarele date privitoare la biserică:

Ctitor răposatul Gheorghe Hangiu ot Târgoviște. Acum să poartă grije de un Ion sin Cârstea și popa Radu. Temelia de zid, învelișu de lemn. Leatul 1792 Iulie 20. Hramul Cuvioasa Paraschiva.
Enoriași de frunte 7, de mijloc 16, văduve 4 peste tot așa dar 27. Iscălește popa Radu ot Glâmbocata.

***

Goleștii Badii avea aceeași denumire și în 1840. Populațiunea era aproape tot așa de numeroasă ca și cea din satul Topoloveni. Dl. C. Sachelarie afirmă că arendașul Badea a ținut mult timp moșia Goleasca cu arendă, după secularizare. Numele satului s-ar trage deci dela moșia Goleasca și dela acest arendaș Badea.
Această afirmațiune nu poate rămâne, decât în cazul când acelaș arendaș, sau altul cu acelaș nume de Badea, va fi ținut în arendă moșia Goleasca și mai înainte de anul 1840. În acest an exista ca și astăzi denumirea de Goleștii-Badii, fapt ce se constată și din statistica alcătuită din porunca mitropolitului Neofit.
Preotul Marin, duhovnicul satului Goleștii-Badii, comunică protopopului județului Muscel, următoarele date privitoare la biserica sa.
Biserica a fost făcută la leatul 1745 Aprilie 15. Satul se ține pe moșia Sfintei Mânăstiri Nucetul. Hramul bisericii Adormirea și Sfântul Gheorghe. Clădită în zilele prea înălțatului Domn Io Costandin Nicolae voevod de prea cuviosul egumen al Nucetului Dionisie ieromonahul, înfrumusețând-o cu toată cheltuiala Sfinției Sale și acum să chivernisește dă enoriași.
Familii de frunte 15, adică: Iordache Dinul, Manole Ungureanu, Ghiță Bonghițoiu, Grigore sin Stoica Moloi, Ion Zet Călcâiu, Bucur Ungureanu, Ion Ghiricioagă, Stan Ștaferu, Dumitru Ion Grecu, Tudorache Bărbulescu, Oancea sin Vasile, Dumitru Minii, Dumitrache sin popii Gheorghe, Mihai Boghițoiu.
Urmează apoi numele celor 46 enoriași de mijloc și la sfârșit de tot numele celor 10 văduve. În total 71 de enoriași.
Adunându-se la un loc enoriașii dela cele trei biserici de mai sus, ne dă o populațiune de 183 familii. În timpul de față sunt 495 familii, rezultând deci în 90 de ani o creștere de peste 300 familii.

***

Iată lămuririle pe care le-am putut aduce privitor la satele ce alcătuesc comuna Târgu-Cârcinov. Ar fi foarte interesant ca d. C. Sachelarie să ne poată da numele tuturor preoților celor 3 biserici, dela zidirea lor și până în timpurile de față. Acestea s-ar putea afla din actele vechi ce s-ar mai găsi în comună și prin împrejurimi, precum și din însemnările făcute pe cărțile vechi bisericești. Deasemenea data când s-au întemeiat cele dintâiu școale, precum și numele tuturor învățătorilor.
Recunosc că alcătuirea unei monografii complecte, cu multe date istorice și statistice, e împreunată cu mari greutăți și cere timp îndelungat. Încercarea D-lui C. Sachelarie de a alcătui monografia comunei sale merită toată  lauda și ar fi de dorit ca să fie imitat cât mai în grabă și de alți colegi învățători sau preoți. Ce frumos ar fi, ca în timpul cel mai scurt orice comună din județ, să aibă alcătuită cât mai complect monografia sa!
PREOT IOAN RĂUȚESCU
DRAGOSLAVELE

### ### ###

SCRISOARE

(Muscelul Nostru, iunie 1930)

Stimate Domnule Inspector,

În Nr. 1 din anul II al revistei, părintele I. Răuțescu, ca o complectare asupra celor scrise de subsemnatul cu privire la monografia comunei Târgu-Cârcinov, publică sub titlul ”Din trecutul comunei Târgu-Cârcinov”, câteva, dar foarte interesante, date istorice. Mă opresc la cele cu privire la cătunul Glâmbocel, pe care Sf. Sa afirmă că se mai numia și Glâmbocata. Nu care cumva părintele I. Răuțescu, confundă acest cătun cu comuna Glâmbocata  din județul Dâmbovița, ce se găsește la numai câțiva kilometri de com. Târgu-Cârcinov? În acest cătun Glâmbocel, ce ține de com. Tg. Cârcinov, pe care părintele îl numește și Glâmbocata, nu se pomenește de vreo biserică veche, existentă, cu hramul ”Cuvioasa Paraschiva”. Poate că această biserică se găsește în comuna Glâmbocel, situată peste deal, unde păstorește preotul Tomescu.  În prezent, biserici vechi și noi n-avem decât în Inuri, Topoloveni și Goleștii-Badii. Cât privește despre datele cu privire la numele tuturor preoților și învățătorilor ce s-au perindat unul după altul la biserici și școli, dela zidirea lor, îl asigur pe neobositul și talentatul preot I. Răuțescu, pe care am avut cinstea să-l cunosc din multele scrieri ce-a publicat – precum și pe onorații cititori ai revistei ”Muscelul Nostru”, că vor apare în numerile viitoare ale revistei, împreună cu un foarte interesant istoric al Bărăției.
Datele și pisaniile cu privire la biserica veche din Goleștii-Badii le posed și eu; însă din lipsă de spațiu, am căutat să fiu mai scurt.
În orice caz, mă simt dator să mulțumesc călduros valorosului scriitor Pr. I. Răuțescu, pentru frumoasa ocazie ce mi-a procurat, punându-mi la dispoziție un important material, care contribue la complectarea celor scrise de subsemnatul.
Cu distinse salutări, etc.,
CORNELIU SACHELARIE
Învățător, Topoloveni.

”Corneliu Sachelarie... a întocmit o monografie a comunei Topoloveni, publicată în fragmente în revista «Muscelul Nostru», de care s-a folosit mai târziu preotul Ion Răuțescu, care a publicat monografia sub numele său în anul 1939”
Ion M. Dinu, ”Figuri de dascăli argeșeni – Complexul muzeal Golești”, 1991

Repunerea învățătorului Corneliu Sachelarie pe locul ce i se cuvine, de prim realizator a unei lucrări monografice a Topoloveniului este un act de prezentare corectă a istoriei, a realității. Este o necesitate. Dacă, în cazul profesorului Ion Boalcă, trimiterile la această monografie lipsesc poate din neștiință, sau din motive legate de dimensiunea ceva mai redusă a lucrării sale, în cazul celebrului monograf  Ioan Răuțescu nu se poate spune același lucru. Poate că aprecierea reputatului istoric Ion M. Dinu este puțin prea aspră (lucrarea preotului Răuțescu este una amplă, de peste 150 de pagini), însă, cu siguranță, nu se putea face abstracție de prima. Poate tocmai ”contrele” prezentate mai sus au dus la această ”uitare” a lui Ioan Răuțescu. Nu se poate spune că acesta nu a știut de episoadele monografice publicate de Corneliu Sachelarie între 1929-1931, câtă vreme ambii publicau, aproape număr de număr, în revistă. Mai mult, criticile – sau, mai exact, completările -  aduse de Răuțescu tocmai pe tema monografiei Târgului Cârcinov, actualul Topoloveni, arată că se apleca cu mare atenție asupra subiectului.

Cine a fost Corneliu Sachelarie?

Corneliu Sachelarie s-a născut în anul 1895 în Topoloveni, într-o familie cu tradiții adânci culturale. Tatăl său, preotul Nicolae Sachelarie, deținea și atribuții de învățător, dar și de notar, fiind chiar președintele comitetului școlar local. Mai mult, bunicul său, ”Popa Scarlat”, a fost inițiatorul învățământului din Topoloveni, el însuși învățător cu temeinică pregătire.
Corneliu Sachelarie termină Școala Normală din Câmpulung Muscel, în 1915, devenind învățător. La puțin timp este mobilizat și trimis pe front, în Primul Război Mondial. Cade prizonier în luptele de la Turtucaia, este dus în Bulgaria și supus unor tratamente inumane. Prizonieratul i-a zdruncinat mult sănătatea, resimțindu-se toată viața și grăbindu-i moartea, la numai 54 de ani. Pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă i s-a acordat ”Medalia Victoria” a marelui război – 1916-1918 pentru civilizație
(Ion M. Dinu, Figuri de dascăli argeșeni – Complexul muzeal Golești, 1991).

După război, se întoarce în învățământ, inițial la o școală din Dâmbovița, apoi, după numai un an, în Topoloveni.
Devine, în anul 1932, președinte-fondator al Societății Culturale Dumitru Mihalache (vezi Enciclopedia Argeșului și Muscelului). În același an, organizează un spectacol de amploare în sala ”Federalei” din Topoloveni, invitat fiind chiar ministrul învățământului din acea vreme, Dimitrie Gusti. De menționat că, în sală, se afla și colegul lui Corneliu Sachelarie, învățătorul Ion Mihalache.
Este decorat, în anul 1942, de către Ministerul Culturii, pentru merite deosebite, cu Ordinul ”Coroana României”. Doar doi ani mai târziu, în 1944, este dinstins cu ”Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului”.
Corneliu Sachelarie se stinge din viață la 20 februarie 1949.

Linia celebrilor săi înaintași este continuată de urmași asemenea, din care putem aminti, în activitate, pe nepoții - dr. Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene Argeș, și Nifon Sachelarie, judecător, Tribunalul Argeș.
Iată însă descendența completă a unei familii care a lăsat și va lăsa, în continuare, urme vizibile pe harta istoriei zonei Topoloveni-Muscel, oameni care au trăit cu cartea în mână, spre a se lumina pe ei înșiși dar, mai ales, spre a îi lumina pe cei din jurul lor:

SACHELARIE (secolul XVIII).

Familie tradiţională din Topoloveni, Muscel. Proprietari rurali şi urbani, preoţi, funcţionari publici sau de stat, medici, cadre didactice, oameni de cultură, economişti, sociologi, psihologi, ziarişti, publicişti, manageri. Mai cunoscuţi: Scarlat, preot, iniţiatorul învăţământului din Topoloveni; Nicolae S. Scărlătescu/Sachelarie (Topoloveni, 1858 -Topoloveni, 11 aprilie 1909), preot, notar, învăţător, Topoloveni, patru fii; Visarion N. S. S. (Topoloveni, 1894–29 octombrie 1917), căpitan, erou al Primului Război Mondial; Octavian N. S. S., medic militar; Corneliu N. S. (v.); Nicolae N. S. (Topoloveni, 1900 -Topoloveni, 1949), şase copii; primar, Topoloveni (1945-1947), implicat în realizarea reformei agrare (1945), desfăşurarea primelor alegeri parlamentare postbelice (19 noiembrie 1946), diversificarea economiei locale; preşedinte,Comisia de Reformă Agrară; Virgil S.(Topoloveni, 1890 –Topoloveni, 27 septembrie 1924), medic veterinar, studii liceale în Bucureşti şi universitare,la Paris, Franţa; Alexandrina C. S.(Topoloveni, 30 iunie 1924 –Topoloveni, 2 aprilie 2010); profesoară, gradul I, limba şi literatura română; Liceul de Fete/Colegiul Zinca Golescu, Piteşti (1942), Universitatea din Bucureşti (1948); activitate didactică permanentă, instituţii de învăţământ din Topoloveni; Mihail C. S., funcţionar, frate cu Alexandrina C. S.; Cornelia M. D. S. (n. Topoloveni, 11 iunie 1946), profesoară, limbile română şi franceză; fiica lui M. C. S.;Şcoala Medie Topoloveni(1964), Universitatea din Bucureşti (1969), activitate didactică permanentă, şcolile Vişina, Dâmboviţa şi Topoloveni, Argeş; Octavian Mihail M. S.( n. Topoloveni, Argeş, 14 iulie 1954. Sociolog, manager, om de cultură. Liceul Teoretic, Topoloveni (1973), Universitatea din Bucureşti (1978). Stagiu în Italia (1992). Doctorat, sociologie, Bucureşti (2003). Activitate permanentă, Biblioteca Judeţeană Dinicu GolescuArgeş: prelucrare carte (1979-1998); director adjunct (1998-2005); director (2005~); Nifon V. S., jurist; fiul lui Virgil S.; Liceul Economic Piteşti, Universitatea din Bucureşti; activitate specializată instituţii judiciare din Argeş; Mihaela V. S., fiica lui Virgil S., soră cu Nifon V. S.;Maria D. S. (n. Călineşti, Argeş, 14 februarie 1984), jurnalist, muzeograf; fiica lui Gheorghe Dinu şi a Corneliei M. D. S.; Liceul TeoreticIon Mihalache, Topoloveni (2002), Universitatea din Piteşti, Argeş (2006); activitate specializată: Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş (2007-2008); Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, Goleşti,
Ştefăneşti, Argeş (2008~); studii, articole, interviuri, comentarii, traduceri, publicaţiile: Juventus;Orizont economic argeşean;Museum; Elena O. M. S.(n. Piteşti, 19 ianuarie 1989), psiholog; Colegiul Ion C. Brătianu, Piteşti (2007), Universitatea din Piteşti (2010), stagiu, psihologie clinică,Bucureşti (2012); activitate specializată: voluntariat, Spitalul MilitarşiSpitalulAlexandru Obregia, Bucureşti(2012–2013); cabinet individual,Piteşti (2013~). Conexiuni  cu familiile: Dinu şi Badea, (Topoloveni); Cojanu (Negraşi). Numeroase atestări  documentare.
(Enciclopedia Argesului și Muscelului, vol IV – literele S-Z) Toate cele patru volume ale Enciclopediei pot fi consultate și/sau descărcate gratuit de pe site-ul www.atitudineinarges.ro).

Spiridon S. Voinescu

P.S. În unul din numerele viitoare vom publica, integral, monografia publicată, episodic, în Muscelul Nostru, de celebrul învățător din Topoloveni.

### ### ###

INEDIT. Corneliu Sachelarie, formator de opinie, formator de caractere

Învățătorul Corneliu Sachelarie nu s-a limitat numai la educarea copiilor din sălile de clasă. Fire activă, a învățat de-a lungul întregii sale vieți pentru a-i putea învăța și pe alții. Iată, mai jos, câteva rânduri inedite, care arată însă calitățile de educator de caractere ale celui menționat.
# Pe copil îl legi de școală ca și cum legi un câine de gard. După cum câinele scapă din gard și fuge, tot așa și copilul când scapă de școală, fuge de rupe pământul. Să legi școala de copil, acesta este idealul.
# Să cauți să isbutești să introduci încet, încet pe copil, să legi școala de el, de familie, de sat, de popor apoi și atunci faci o operă mare.  Acesta este ultimul scop al învățământului de azi. Rezultă că învățământul trebue să fie numai regional și nu trebue definit de către învățătorii locali. Un învățător, oricât de pedagog absolut ar fi, n-ar putea să facă lecții, de exemplu, din Anglia în China.
# Copilul, în orizontul satului lui, trăiește local și apoi merge mai departe, în celălalt orizont.  Învățătorul trebue să cunoască enciclopedia satului lui, contrariu va fi un fel de sperietoare a satului,  cu toată pedagogia lui.
# Sarcinele învățătorului român sunt mai grele ca la orice învățător dion Europa. Între hotarele teritoriului nostru s-au întâmplat lucruri mari și rușinoase. Părinții și bunicii noștri au fost perfect autonomi, stăpâni deplini pe toată voia și nevoia lor, începând cu hrana.
# Până când și sarea era a lui. Îmbrăcămintea era a lui, nici un fir de păr nu era adus din străinătate. Era importantă munca feminină, ce era cu mult superioară celei masculine… În prezent, firul ce ne leagă de trecut, s-a tăiat. La noi s-au schimbat și transformat port, obiceiuri, etc.
# Dela 1919-1926, noi am cumpărat în valoare de aproape 1 (un miliard lei) articole de mătase și anume ciorapi de mătase. De patru miliarde lei, stofe de mătase. Din punct de vedere etnic este un act de sminteală din partea noastră.
(Muscelul Nostru, octombrie 1930)

Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici) a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc) – personalitate care a marcat hotărâtor anii de dezvoltare ai Topoloveniului, la începutul secolului trecut; Ion Mihalache  s-a implicat activ în crearea primei rețele bancare din România.
Aceasta a avut centrala în clădirea ce rezistă, și azi, la intersecția dintre Șoseaua Națională și drumul județean ce duce spre Priboieni. Țărănistul Ion Mihalache s-a remarcat în multiple planuri. Acțiunile sale filantropice au făcut posibilă deschiderea de noi instituții. Activitatea publicistică este, de asemenea, remarcabilă. Iată, mai jos, explicația vizionară dată chiar de marele om politic cu privire la necesitatea creării unui organism bancar integrat, document publicat în revista ”Prietenul Nostru”, ediția 1-15 octombrie 1911.

Ce poate face o ”Federație de bănci”

Acum câțiva ani, ieșea, tot la Câmpulung, și tot cam în chipul revistei acesteia, o revistă care se chema ”Muscelul”. Acolo am scris eu ceva despre întovărășirea băncilor în Federații.
Au trecut vr`o patru ani. De atunci încoa s-a înfințat și a lucrat o asemenea Federație, care se chiamă ”Podgoria” și care are reședința la Topoloveni.
Pe atunci deci, scriam ce mi-nchipuiam că ar putea face o Federație; iar azi, voiu scrie numai ce a făptuit până acum, deși e încă crudă și n-a avut când da roadele ce le poate da.
Se va vedea, cu acest chip, cât de folositoare sunt aceste Federații, și cât e de trebuincios a de mai înființa încă una sau două în județul nostru.
Federația ”Podgoria” s-a înființat în 1908. Acum are ca membre ale sale: 15 bănci populare din Muscel și Dâmbovița, 2 obștii de cumpărare de moșii, 1 magazin de consum, 1 brutărie cooperativă, 2 mori din care una și cu gater – în total 21 de bănci și cooperative membre.

1. Mare parte din băncile astea, erau slabe de tot înainte de înființarea
Federației. În acești 6 ani însă, abia formase un capital de vr`o 700 lei. Începuse cu capital mic, nu putuse satisface nevoile locuitorilor, aceștia n-aveau deci încredere să-și depună banii aci de frică că n-o să-i mai poată afla la nevoie – mai adaogă și alte pricini, între care trebue pomenită și lupta cu băncile mai mari din apropiere; așa că banca din Topoloveni, cu toată străduința conducătorilor, se lupta cu moartea.
Iată însă că se înființează Federația. Conducătorii Federației se încredințează că banca pomenită e bine condusă, și îi pun la dispoziție, un credit (în cont curent) de 5.000 lei , din care banca avea să ridice, când o avea nevoie, câte cât i-o trebui (până la 500) și să achite iar, câte cât o putea, și când o putea, plătind o dobândă de 7% cași la Casa Centrală, numai; cât fără acele formalități întârzietoare.
Ce se întâmplă?
În acel an capitalul băncei se îndoește: 12.000
În celălt (1910) – vr-o 45.000 – iar azi vr-o 60.000 de lei, datorită în prima linie Federației.
Sporul băncei din Topoloveni, se mai vede, și astfel:
La început s-a făcut membră în Federație, înscriindu-se cu capitalul de 1000 lei (după puterile ei); apoi s-a subscris cu 3000; mai în urmă cu 5000 – azi are capital depus la Federație, vr-o 12.000 lei, care, de n-ar fi Federația, i-ar sta în casă degeaba.
Are deschis la Federație un credit în cont curent de 20.000 lei. Din acest credit, banca ridică primăvara – când are lipsă de numerar - și achită totdeauna toamna, când are prea mult numerar, de mai și depune, pe d-asupra, capital.
Iată dar ce mari înlesniri a avut această bancă dela Federație, fără de care, cine știe cum s-ar fi găsit și azi, de slăbănoagă.
Și, dacă nu tot în măsura asta, mai sunt și alte multe bănci care s-au folosit tot în acest chip, și pe care le-am putea spune pe nume.

2. S-au cumpărat două moșii, în plasa Podgoria, cu sprijinul Federației.
Federația a pus la mijloc și experiența conducătorilor ei în ce privește alcătuirea și organizarea celor două obști de cumpărare de moșii și le-a pus și bani la dispoziție, împrumutând pe una (cea din Budișteni, care a cumpărat moșia Topoloveanca) cu 35.000 lei; iar pe alta  (cea din Ciulnița, care a cumpărat moșia Baloteasca) cu 50.000 lei cu acte de hipotecă pe câte 10 ani, cu dobânzi mici și cu mari înlesniri la plată.

3. A pus la dispoziția unei bănci (Bogați Dâmbovița) 20.000 lei cu care Obștea de exploatare de păduri de acolo a luat câteva parchete de pădure dela stat.

4. Pentru nevoile locuitorilor din Podgoria, a adus 1 și ½ vagon de piatră vânătă de stropit viile, din Podgoria. Piatra vânătă s-a vândut locuitorilor cu 65-70 bani/kg., pe când înainte se cumpăra cu 1-1,20 lei. În mare parte, scăderea prețului în regiune de datorită și Federației, care a concurat pe negustori.

5. A ținut cursuri de contabilitate cu contabilii băncilor, timp de vr-o trei zile. Pe cât este cu putință, contabilii băncilor au început a înțelege ținerea registrelor.

6. Iarna trecută a ținut, la câteva bănci, pe rând conferințe cooperative cu cu consiliile de administrație, luminând pe membrii acestora, asupra datoriilor și asupra rostului băncilor populare.

Se poate zice că aceasta este folosul cel mai mare ce a realizat Federația Podgoriei: unirea cooperatorilor din o regiune întreagă, unire care pe de-o parte dă acea putere uriașă care zdrobește intrigile și piedicile puse în calea cooperației de vrăjmaș; - pe de alta face să răsară lumină multă, și căldură sufletească, din sfaturile ce pune la cale.
Și cu puterea unirii care încheagă pietre mărunte în stâncă mare și cu puterea luminei care deschide calea prin întuneric, ce nu putem noi face?

I.Mihalache
P.S. Eu n-am pomenit aci tot ce a realizat Federația ”Podgoria”. Aș mai fi putut să adaog despre controlul ei asupra băncilor membre, despre rânduiala ce s-a statornicit între bănci în ce privește debitorii lor și multe altele.  Se va mai scrie și în viitoarele numere, despre Federații de acestea.