Imperialul lui Beethoven, joi, la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 21 ianuarie a.c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, primul concert simfonic al anului. Dirijorul Tiberiu Oprea şi pianistul Horia Maxim revin alături de orchestra simfonică a instituţiei. În program: Ludwig van Beehtoven - Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5, Imperialul, şi Simfonia nr. 7, op. 92, Apoteoza dansului.
Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a.
Horia Maxim abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertist, colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, cât şi ca partener al unor interpreţi români şi străini: Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano sau  Mario Caroli. Muzician de renume, a susţinut recitaluri și concerte în Germania, Franţa, Italia, Austria şi Japonia, participând la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care Festivalul Enescu, Nuova Consonanza, Bucharest Music Film Festival și Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi. A înregistrat partituri celebre pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii, ca de exemplu „Youth Without Youth”, în regia lui Francis Ford Coppola.
Accesul la concert se face exclusiv în baza biletelor, instituţia nemaipunând în vânzare abonamente, până la mutarea în sediul nou.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea