Vin, cozonac şi poezie la Biblioteca Judeţeană Argeş

Luni, 11 ianuarie 2016, la ora 12.00, Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş şi Asociaţia pentru Tineret Muntenia au organizat lansarea volumului „Ion Minulescu – Romanţe şi impresii contemporane”. Această lansare a fost prilejuită de finalizarea proiectului „Minulescu forever”, care a fost derulat de Asociaţia pentru Tineret Muntenia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş.
La acest eveniment editorial au luat cuvântul poeta Denisa Popescu, în calitate de moderator al acestui eveniment, Octavian Mihail Sachelarie, managerul bibliotecii,  consilierul judeţean Marian Fulga, ing. Gheorghe Mohor, ing. Constantin Samoilă, colonel Pavel Tomeja şi Valentin Uruc, preşedintele Asociaţiei pentru Tineret Muntenia.
„La 6 ianuarie 2016 s-au împlinit 135 de ani de la naşterea lui Ion Minulescu. Este o coincidenţă fericită faptul că Valentin Uruc, prietenul bibliotecii de atâta timp, îl omagiază azi pe Ion Minulescu, încercând astfel să instaureze ierarhia în perimetrul valorilor noastre naţionale. Acest volum nu este doar o reeditare a romanţelor lui Ion Minulescu, ci este un proiect cu bătaie lungă, cu bătaie la nivel de eternitate, având o puternică amprentă a eului, a acelui abur de personalitate care ne defineşte”, a afirmat poeta Denisa Popescu. 
„Este foarte important să cunoaştem trecutul literar şi cultural al zonei în care trăim, iar tocmai acest lucru îşi propune Valentin Uruc şi asociaţia pe care o conduce. Acest volum este unul edificator şi interesant. Prin rândurile pe care le-am scris în acest volum despre Ion Minulescu, nu am încercat să ofer o exegeză şi nici să conturez opinii literare proprii, ci sunt doar cuvinte de suflet. Este foarte important acest volum pentru că acoperă un gol editorial foarte mare”, a precizat Octavian Mihail Sachelarie.
”Am fost cooptat de Valentin Uruc pentru a realiza ceva deosebit în memoria lui Ion Minulescu. Este vorba de medalia comemorativă «70 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ion Minulescu». Această acţiune ne leagă teribil pe noi piteştenii. Este foarte important faptul că Ion Minulescu şi-a lansat prima poezie într-o revistă şcolară. A creat poezie şi în acelaşi timp a scris piese de teatru şi romane. Ion Minulescu a fost un om care ne însufleţeşte, care ne îndeamnă să-l cercetăm, să-l omagiem”, a evidenţiat Constantin Samoilă.
Despre acest volum, Valentin Uruc a afirmat următoarele: „Volumul reproduce toate poeziile din «Romanţe pentru mai târziu», ediţia definitivă din anul 1943. Ordinea scrierilor este diferită de cea aleasă de Ion Minulescu. Este o aranjare aleatorie. Mi-am permis o intruziune, şi anume alăturarea poemului «Acuarelă» la «romanţele târzii». «Acuarelă» este poemul reprezentativ al operei minulesciene. Vă propunem o ediţie comemorativă într-un tiraj de 1500 de exemplare. Lucrarea va fi distribuită, cu preponderenţă, în judeţul Argeş.”
La finalul evenimentului, Valentin Uruc a conferit medalia comemorativă ”70 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ion Minulescu” lui Octavian Mihail Sachelarie, pentru contribuţia sa de excepţie la susţinerea şi promovarea culturii argeşene.
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea