Concert pentru oboi, clarinet, corn şi fagot, la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 28 ianuarie a.c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, un nou concert simfonic. Dirijorul Alexandru Ganea, oboistul Valentin Ghita, clarinetistul Emil Vişenescu, fagotistul Laurenţiu Darie şi cornistul Sorin Lupaşcu revin alături de orchestra simfonică a instituţiei. În program: Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura la Directorul de scenă şi Simfonia concertantă pentru oboi, clarinet, corn şi fagot şi Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 2 în Re major.  
Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră,  clasa conf. univ. dr. Dumitru Goia. Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, în prezent este conferenţiar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. 
A susţinut concerte cu: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova şi cu orchestra Teatrului Muzical din Galaţi. A colaborat cu filarmonicile din Sibiu, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Piteşti.
Valentin Ghita a urmat cursurile Liceului de muzică „Sigismund Toduţă”, ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în anul 2013. A fost premiat la concursurile de specialitate şi a colaborat, ca solist, cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra Universităţii Naţionale de Muzică, Orchestra Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şi filarmonicile din: Piteşti, Târgovişte şi Cluj-Napoca. În prezent, este solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi doctor al Universităţii Naţionale de Muzică. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.
Absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti, clarinestul Emil Vişenescu este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” şi profesor la universitatea bucureşteană. Cu prestigioasa filarmonică a ţării a întreprins turnee în: Elveţia, Italia, Spania, Olanda, Grecia, Austria, Germania, Belgia, Japonia. De asemenea, a fost solist în concertele orchestrelor din ţară, precum şi la Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio Bucureşti.
Sorin Lupaşcu absolvă Liceul de Artă „Octavian Băncilă” din Iaşi şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A activat în  Orchestra Naţională Radio, Filarmonica Piteşti şi la Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, unde este angajat şi în prezent. Este membru al cvintetului de suflători Concordia, membru fondator al Radio Horn Quartet din Bucureşti, al Ansamblului de muzică contemporană Profil din Bucureşti şi al Romanian Brass Ensemble. Participă la numeroase turnee cu Filarmonica „George Enescu” în Anglia, Italia, Franţa, Grecia, Cipru, Germania, Japonia, colaborând cu solişti ca: Placido Domingo, Josse Carreras, Vadim Repin, Angela Gheorghiu etc.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea