Expoziţie dedicată Micii Uniri la Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş

În ziua de 24 ianuarie 1859 a avut loc „Mica Unire” – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în anul 1848, bazat pe o puternică apropiere culturală şi economică între cele două ţări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, prin reformele sale (adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, a învăţământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României. Primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în anul 1918 la Alba Iulia.
Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş a aniversat această zi prin organizarea, în perioada 21-30 ianuarie, a unei expoziţii tematice intitulată „România modernă. Desăvârşirea Unirii Principatelor sub Cuza Vodă”. În cadrul expoziţiei există şi documente facsimil ce aparţin Arhivelor Naţionale Argeş. De asemenea, sunt expuse cărţi, dicţionare şi enciclopedii din fondul de carte al Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu” Argeş.
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea