Cine ne scapă de câinii vagabonzi?

Adrian Vasiliu.
Urmăream înfioraţi acum ceva timp ştirea cu femeia care fusese omorâtă de câinii vagabonzi la Bucureşti. Nu era prima dată când se întâmpla aşa ceva la Bucureşti, unde şi un japonez şi-a găsit sfârşitul tot în urma unor muşcături de maidanez. Zilele trecute, însă, o tragedie asemănătoare s-a petrecut la doar câţiva kilometri de Piteşti. O femeie a murit a doua zi după ce a fost muşcată de câini vagabonzi. Au urmat cercetări peste cercetări, ca să se afle cine este vinovatul, dar probabil că nimic nu se va întâmpla, aşa cum nu s-a întâmplat nici la Bucureşti şi nici în alte părţi unde oamenii au fost şi sunt muşcaţi în continuare de câinii vagabonzi.

Este trist să vezi că, în plin secol al XXI-lea, atunci când ne gândim cum să trimitem oameni în spaţiu, cum să trăim mai mult descifrând secretele ADN-ului uman, cum să trecem la mijloace ecologice de transport şi suntem pe cale să renunţăm la hârtia pe care o citiţi ca să se mutăm pe internet, într-o ţară care se doreşte civilizată, mori din cauză că te muşcă un câine de pe stradă. Cu nimic diferit faţă de acum sute de ani, când uliţele mahalalelor din Ţara Românească sau din Moldova, pline de colb şi de şanţuri, colcăiau de animale de toate felurile, de la cai la vaci şi câini. Nici nu ştiu ce ar trebui să se mai întâmple ca să intrăm şi noi în rândul lumii. Câţi oameni trebuie să moară într-un asemenea mod ca să se trezească cei care ne conduc destinele că au datoria de a-i apăra pe cei care le dau votul, indiferent că sufragiile costă o găleată, 50 de lei noi sau patru ai de promisiuni neonorate? Să se trezească şi să scoată odată la lumină legea care zace prin birourile Casei Poporului, pentru că adoptarea ei ar aduce mari pierderi de imagine. Adică pierderi electorale, că se apropie alegerile. E adevărat, mulţi dintre noi ar fi ostili unei legi care ar propune o rezolvare drastică a problemei maidanezilor, chiar şi prin eutanasierea acestora, pentru că destui se dau mari iubitori de animale.Aceiaşi oameni ar trebui însă să se întrebe cum s-ar simţi dacă maidanezul respectiv le-ar muşca un copil, un părinte sau pe oricare membru al familiei. Pentru că acest lucru se poate întâmpla oricând, în oraşe precum Piteştiul, unde câinii vagabonzi au intrat demult în rândul exponatelor din centru, alături de fântâna muzicală şi Piaţa Milea.
Nu ştii niciodată când treci pe lângă un câine, sau mai mulţi, şi aceia sar la tine, pentru că simt că le-ai încălcat teritoriul numai de ei ştiut. E o decizie greu de luat, dar ar fi bine ca ea să fie luată înainte să se ajungă la alegerea, pe care o credeam de neimaginat, între protecţia câinilor fără stăpân sau a cetăţenilor în faţa acestora. Iar această decizie depinde de toţi aleşii noştri, de la ultimul consilier local până la preşedintele ţării, care încercase, la un moment dat, să stopeze fenomenul în Bucureşti, dar s-a oprit în urma presiunilor doamnei Brigitte Bardot.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea