Consiliul Judeţean Argeş şi Cultura, declaraţi incompatibili. Şi anul acesta, banii pe „Cultură” se alocă discreţionar

# „Cultura e o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare (Marin Preda)

Consiliul Judeţean Argeş şi-a definitivat bugetul pe 2016. O pondere importantă, şi mai ales mult discutată, a avut-o cultura. Păstorită de vicepreşedintele Constantin Polexe, în 2015, aceasta a înflorit până s-a ofilit, deşi a fost udată, din plin, cu bani mulţi de la bugetul cetăţenilor. Unde s-au dus banii? În scandaluri de răsunet şi acte culturale prăfuite şi inedite prin absurdul lor.  Aşa că, era de aşteptat ca dezbaterea publică pe noul buget să iasă cu scântei.

Cine îi recomandă pe şefii culturii? Familia, care lucrează la ei

Dar mai întâi, să facem un scurt istoric al vieţii culturale din 2015,  care abia a pulsat, în schimb, a încasat. Spre exemplu, Teatrul Alexandru Davila, principala instituţie culturală a oraşului, sau cel puţin aşa ar fi trebuit să fie, a rămas într-un con de praf, umbră şi controverse.  Atât prin stagiunile prezentate, cât şi prin scandalurile în care a fost implicată. După ce a manageriat , pe bani mulţi, directorul Sevastian Tudor a renunţat la funcţie, pensionându-se anticipat. În 2015,  Consiliul Judeţean Argeş a plătit  aproximativ de 200 de lei pentru cheltuielile instituţiei raportate la un bilet care costă, în medie, 20 de lei.
La sfârşitul anului trecut, Sevastian Tudor a ieşit la pensie anticipat  pentru ca postul să nu fie scos la concurs.  În acest moment, se asigură un interimat, fără concurs, în persoana regizorului Matei Varodi. Acesta are, de asemenea, un membru al familiei, pe fiica sa, Miruna Varodi, angajată aici, şi care acum se află în concediu..

Avocatul poliţistului Cristian Cioacă, dramaturg la Teatrul Al Davila

Şefii Consiliului Judeţean Argeş, nu au înţeles nimic din greşelile trecutului. Persistă în aceeaşi formă păguboasă de organizare a culturii, mai exact bani daţi pe cu totul alte criterii decât cele artistice. În cadrul dezbaterii pe buget, unde s-a vehiculat că 9,19% din acesta este alocat Culturii, au fost şi voci care au supus întrebării modul cum vor fi împărţiţi aceşti bani, în cadrul şedinţei publice de dezbatere a bugetului judeţean. Dacă anul trecut  Al Davila a primit 1.200.000 euro, anul acesta capitalul s-a mărit la 1.500.000 euro.
Lavinia Năstase, către preşedintele Florin Tecău: „De ce se joacă la Teatrul Al Davila, de mulţi ani,  nişte piese scrise de fostul director Sevastian Tudor (n.r. - pseudonim Sebi Poenaru), avocatul Dan Panţoiu sau fostul avocat al lui Cristian Cioacă, Florentin Sorescu,  plătiţi cu drepturi de autor. Daţi nişte bani unor colaboratori care ajung să primească mai mulţi bani decât angajaţii teatrului.”
Afirmaţiile vin şi în contextul în care la Teatrul Al Davila nu s-au mai făcut angajări din 1997.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău: „Aţi venit cu lecţia neînvăţată, aşa e protocolul. Se depun proiecte la CJ, şi da, este adevărat că nu avem în comisii oameni de specialitate pe cultură, dar aşa se procedează...” ( Sala rămâne mută în faţa acestui răspuns).
Contactat telefonic, fostul director al Teatrului Al. Davila, Sevastian Tudor  declară, după ce a avut loc şi un control al Curţii de Conturi, care a găsit anumite nereguli:
„Nu ştiu ce se va întâmpla de acum. Eu  am mai avut câteva zile de directorat. Este adevărat că în vară a fost un control al Curţii de Conturi, dar încă nu e public. Nu s-au găsit nereguli, un control obişnuit...”
Epoeea culturii argeşene care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, e departe de a fi încheiată.

Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea