Desfiinţarea spitalelor din Argeş şi (ne)lupta sindicală

Marţi, 29 Martie 2011 23:50

Spiridon Voinescu.
În ultima şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean Argeş, cea din data de 19 martie a.c., a fost luată o decizie, de asemenea, extraordinară: menţinerea spitalelor „Dr. Ion Crăciun” – Călineşti, „Dr. Papahagi” – Domneşti şi a Spitalului de Boli Cronice Rucăr ca unităţi sanitare publice în administrarea proprie a Consiliului Judeţean Argeş. O decizie care face cinste celor care au luat-o, spre menţinerea unui nivel minim al sănătăţii populaţiei din zonele respective. Implicarea a fost totală. Primarii celor trei localităţi, împreună cu managerii unităţilor respective nu au contenit cu drumurile şi memoriile, atât la C.J. cât şi la Ministerul Sănătăţii, la primul ministru şi la oricine era în stare să citească un memoriu şi să ia o decizie. Întrebarea mea însă este alta: sindicatele unde au fost în aceste momente? Ce au făcut sindicatele pentru prevenirea acestei anomalii dictate de la Bucureşti?...
Liderii sindicali sunt mai mult la televizor. Discuţii, teoreme, dileme, opinii, păreri. Căldură mare, câteodată un flagrant, o şpagă, o arestare. Ultimul miting cu participare naţională, din 16 martie, dată la care a fost adoptat noul cod al muncii, a fost nimic altceva decât o reflectare a realităţii. Adică s-au vestit multe zeci de mii de participanţi, la locul „faptei” au ajuns doar câteva mii. Aceştia au plecat acasă înainte de a fi adoptată legea. Fără comentarii. Numai că, în orice ţară civilizată, liderii de sindicat ar fi trebuit să fie, seara, cu demisiile pe masă. Cum ar fi trebuit să fie cu demisiile pe masă toţi cei cercetaţi pentru averi nejustificate, pentru trafic de influenţă, pentru luare de mită. Sau pentru neimplicarea până la sânge în acţiuni de protest care să atragă atenţia – în cazul nostru local – asupra unei catastrofe pe cale să se producă! Ce a făcut sindicatul Sanitas pentru salvarea celor trei spitale? Strângerea de semnături şi un memoriu reprezintă, în opinia liderilor, acţiuni de anvergură? Nu am primit nici un telefon la redacţie pentru a ni se cere sprijinul. Nu am văzut nici un fluturaş tipărit, fie şi la un copiator modest, cu un mesaj din partea acestui sindicat. De fapt, nu am văzut nimic. Nu a bătut nimeni cu pumnul în masă. De ce? Din ce motive? Poate că sindicaliştii nu mai au pumn. Acesta – se pare – s-a desfăcut şi nu se poate hotărî nici măcar la poziţia palmei: şpagă sau cerşetorie!?...