Primarul comunei Bogați și-a făcut bilanțul pe 2015

# Ion Gîrleanu: ,,Anul 2015 a fost, atât pentru mine, pentru Primăria Bogați și în special pentru cetățenii localității noastre, unul bun, cu realizări însemnate și cum ar spune militarul: ,,Eu am simțul datoriei împlinite”

Săptămâna trecută, Ion Gîrleanu, primarul comunei Bogați, a chemat cetățenii comunei la primărie pentru a-i informa și a le prezenta raportul activității aparatului bugetar din Primăria Bogați. Minuțios cum îl știm, Ion Gîrleanu  a prezentat în amănunt întreaga activitate a aparatului bugetar din primărie, pe anul 2015, de la activități zilnice până la cele mai importante realizări întreprinse anul trecut.
,,Anul 2015 a fost, atât pentru mine, pentru Primăria Bogați și în special pentru cetățenii localității noastre, unul bun, cu realizări însemnate și cum ar spune militarul: ,,Eu am simțul datoriei împlinite”, a precizat Ion Gîrleanu, la deschiderea discursului.
Astfel că, din spusele primarului, activitatea în anul 2015 pentru reprezentanții primăriei și în special pentru comandantul oștirii din primărie, a fost una intensă, care a vizat, în special, asistența socială, dar și proiecte mari de infrastructură edilitară. Un apropiat al școlii, edilul din Bogați nu a lăsat pe un plan secund acest segment nici în anul 2015, lucrându-se intens la dezvoltarea sistemului de învățământ din Bogați.
,,În cursul anului 2015 s-au implementat și inițiat următoarele proiecte:
Centrul de zi pentru copii ,,Phonix” , Centrul de zi ,,Fiii Satului”, locații unde copiii se pot refugia de problemele de acasă, sunt consiliați, primesc o masă caldă, își fac temele și iau parte la activități educative. Aceste proiecte au fost depuse în martie 2010, iar contractele de lucrări s-au semnat în septembrie 2014.
Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Bogați. Pentru acestă investiție, noi am făcut demersuri de mulți ani, însă, nu am primit finanțare pentru că valoarea acestei investiții este destul de însemnată, 138 de miliarde lei vechi. Realizarea acestui proiect va reduce semnificativ poluarea apei freatice și a apei de suprafață.
O altă investiție ar mai fi podul din beton armat peste râul Glâmboc din satul Suseni. Tot la acest capitol, am putea să nominalizăm și proiectul pentru care s-a muncit intens și anume, ,,Modernizare drumuri de exploatație agricolă în comuna Bogați”. Acest proiect a fost realizat anul trecut și depus spre finanțare pe fonduri europene. Valoarea acestuia se ridică la un milion de euro, însă execuția acestuia se poate întinde pe o perioadă de un an sau poate chiar pe doi ani.
Mai avem în vedere asfaltarea următoarelor străzi pentru care s-au întocmit deja proiectele: Târgului, Dorobanți, Valea Morii și de continuat asfaltarea pe Drumul Florești și pe Ulița Gârlenilor, proiect deja început.
Se lucrează și la PUG-ul comunei Bogați, proiect ce va fi finalizat anul acesta.
Anul trecut am început lucrările și la execuția unui nou puț de adâncime în satul Bogați, investiție ce va fi finalizată, probabil, în martie, anul acesta. Tot anul trecut am modernizat prin pavare curtea primăriei și curtea școlii din Bogați.
La capitolul proiecte întreprinse și finalizate, anul trecut putem nominaliza și terenul de sport multifuncțional de lângă Școala Bogați.
Fiind membri ai asociației ,,Drumul Carelor”, anul acesta vom primii suma de 6 – 7 miliarde lei vechi, bani îi vom repartiza tot la școală pentru construcția a două laboratoare, unul de fizică – chimie, cu dotările corespunzătoare și încă unul de limbi străine. În cadrul aceluiași proiect mai avem prins și împrejmuirea celor două școli, Școala cu Clasele I – VIII ,,Radu cel Mare” din Bogați și școala din Suseni, acolo unde vrem să amenajăm și un teren de sport multifuncțional, la fel ca cel de la Bogați.
Așadar, din nou putem să scoatem în evidență interesul pe care îl manifestă Primăria Bogați instituției care ne-a făcut ceea ce suntem toți”, a mai adăugat Ion Gîrleanu.

Comuna Bogați, raiul gratuităților și facilităților

Tot în acea seară, primarul comunei Bogați a ținut să aducă în discuție beneficiile, nu puține la număr, de care se bucură cetățenii din comună. Încă de la cel mai mic și până la cel mai mare, aproape fiecare categorie de oameni beneficiază de anumite facilități menite să le ușureze traiul de zi cu zi. Așa cum am mai precizat și în edițiile anterioare, copiii preșcolari din comuna Bogați beneficiază de o grădiniță cu program prelungit cu dotări de ultimă generație. Este singura grădiniță cu program prelungit din județul Argeș, din mediul rural. Dar mai mult decât atât, părinții copiilor înscriși la acea grădiniță nu trebuie să plătească nicio taxă, nici măcar costurile cu alimentația copiilor nu sunt suportate de către părinți.
Și copiii de la centrul de zi beneficiază de o masă gratuită, asigurată din sponsorizări de la diferiți oameni din comună, de la toți angajații primăriei și de la o parte din consilierii locali.
Tot la capitolul învățământ, o altă ficilitate de care beneficiază elevii din Bogați ar fi transportul gratuit la liceele din oraș, care se realizează cu autocarul primăriei. Astfel, părinții acestor elevii sunt scutiți de costuri substanțiale pentru naveta sau chiria acestor copii.
Un alt lucru inedit pe care l-a întreprins primarul Ion Gîrleanu pentru școala din Bogați este cursul de limba chineză de care beneficiază aproape 30 de copii, tot cu titlu gratuit, care le-ar putea aduce celor mai buni cursanți șansa de a vizita China.
Și persoanele vârstnice au fost în atenția administrației locale, acestea fiind transportate în fiecare duminică la bisericile din localitate. L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea