Expertul Podului Căteasca, arestat. Consiliul Judeţean Argeş ar cere despăgubiri, dar nu are cui

Consiliul Judeţean Argeş vrea să-şi tragă partea în două dosare: „Consultanţa” şi „Podul Căteasca”, în care s-a constituit parte civilă. Mai exact, în  „Podul Căteasca” este vorba despre o speţă în care procurorii afirmă că: „Fostul preşedinte CJ, Constantin Nicolescu, Grigore Dobre-patronul firmei „Zeus” SA, au comis infracţiuni de corupţie, în contextul atribuirii preferenţiale, în martie 2009, a contractului de achiziţie publică «Normalizare condiţii de trafic pe drumurile judeţene prin reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii»”.
Numai că expertul din „Podul Căteasca” este acum reţinut într-un alt dosar, ceea ce îngreunează rezolvarea dosarului. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, explică: „Din cauza faptului că unul dintre experţii din cazul acesta a fost reţinut, procedurile se vor derula mai greu. La acest moment podul de la Căteasca este scos din nou pe SEAP.”
Până acum, procurorii Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Nicola, expert criminalist autorizat, şi a lui Ioan Scarlat, expert contabil autorizat la data comiterii faptelor. Cei doi sunt acuzaţi de favorizare a făptuitorului, iar în plus Scarlat mai este acuzat de fals intelectual şi uz de fals. Se poate spune că ”Podurile din Madison County”, sunt chiar un simplu film pe lângă cel din Căteasca County.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea