Viceprimarul, cu atribuții de primar, al comunei Căteasca a dus la bun sfârșit o parte din proiectele fostului primar, Liviu Năstase

# Continuitatea proiectelor a dat roade # Proiectele de dezvoltare ale celor doi au adus comuna Căteasca pe harta de interes al marilor intreprinzători

După nefericitul incident, am putea spune, cu incompatibilitatea fostului primar al comunei Căteasca, din cauza inadvertențelor din legislația românească, atribuțiile de primar au fost preluate de viceprimarul Florin Marinescu.  Acesta a înțeles importanța proiectelor ce se aflau în derulare, acordându-le în continuare mare atenție și astfel atrăgând noi investitori pe teritoriul comunei lor, care au creat și vor crea mii de locuri de muncă.
Așa se face că cel mai important obiectiv, construcția școlii de la Catanele – Recea, aș putea spune, al lui Liviu Năstase a fost continuat și finalizat de viceprimarul Florin Marinescu, iar acum copiii din acele localități se bucură de o școală modernă, cu toate dotările necesare. Acest obiectiv rezolvă indirect și o altă problemă cu care se confruntau școlile din zona respectivă și anume, migrația elevilor către școlile din mediul urban, profitând de apropierea față de Pitești. Acum, datorită condițiilor, poate chiar mai bune ca cele din mediul urban, copiii sunt atrași de această unitate de învățământ și astfel, pe viitor, se preconizează o creștere semnificativă a elevilor ce vor învăța în acea școală.
,,O altă mare investiție este podul de la Siliștea unde se lucrează de anul trecut și sperăm noi ca în două luni de zile să fie finalizat. Am mai finalizat extinderile de gaze pentru care aveam cereri înregistrate la primărie în acest sens. Tot la extinderi aș putea să punctez și iluminatul public pentru care am prevăzut și anul acesta sume importante de bani. Am finalizat de asfaltat și Drumul Recea. Am început procedurile pentru introducerea canalizării în satele Siliștea, Gruiu și Cireșu ce constau în studiu de fezabilitate și proiectare, iar pe urmă să căutăm finanțare. Noi dorim ca acest proiect să-l derulăm pe fonduri europene pentru că suma este foarte mare. Vom încerca toate variantele posibile de finanțare. Este o prioritate a noastră introducerea tuturor rețelelor de utilități publice. Tot anul trecut am mai achiziționat un buldoexcavator pentru a reduce costurile cu diferiți terți contractați în diverse servicii.
Pentru anul acesta ne-am propus să terminăm podul de la Siliștea. Este o investiție destul de serioasă care se ridică la o sumă de peste patru miliarde lei vechi.  Vrem să începem procedurile și pentru satele Căteasca și Coșeri pentru introducerea canalizării pentru că, așa cum spuneam, este o prioritate pentru noi infrastructura edilitară. Totodată, avem în vedere aducerea la parametri mult mai buni a stației de pompare de la Siliștea, unde am constatat că pe timpul verii nu face față.
Tot anul acesta dorim să amenajăm și terenuri de sport multifuncționale, unde elevii, tinerii și nu numai, să poată desfășura activități sportive”, ne-a precizat viceprimarul comunei Căteasca, Florin Marinescu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea