În Argeș va fi construit un Centru de Cercetare a Diabetului

Scoțienii sunt cei care vor construi în județul Argeș un Centru de Cercetare a Diabetului. Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, va încheia un parteneriat cu omologii instituței argeșene din regiunea Highland, regiune pe care a vizitat-o la inițiativa a trei parlamentari scoțieni.
Protocolul include un parteneriat privind construirea de drumuri, canalizare, dar și o posibilă investiție în viitoarea stațiune Molivișu. Mai mult, scoțienii doresc ca împreună cu partea română să construiască în Argeș un Centru de Cercetare a Diabetului.
„În luna martie, scoțienii vor vizita județul nostru. De fapt unul dintre parlamentarii care ne-au invitat a mai fost odată în România, rămânând impresionat de similitudinile dintre cele două popoare. Să știți că și în Scoția există gropi iar oamenii sunt mai calzi, mai deschiși, cam ca noi”, povestește președintele CJ. Întâlnirea a fost mijlocită de consulul general al României în Scoția și este pentru prima dată când un demnitar român este invitat oficial de parlamentarii Camerei Comunelor.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea