Cum se va fuma de acum în Penitenciarul Colibași și cine îi amendează pe pușcăriași

Noua lege antifumat a provocat discuții aprinse, dar după ce a intrat în vigoare. Cât timp s-a aflat în dezbatere publică, prea puține voci s-au auzit dinspre ambele tabere. Așadar, acum au aflat fumătorii că potrivit legii nu-şi vor mai putea aprinde ţigările în spaţiile publice închise şi nici în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber. O categorie și mai afectată de lege este cea a deținuților. Unde și când mai au voie să fumeze deținuții de la Penitenciarul Colibași, dar și personalul de aici? La aceste întrebări a răspuns purtătorul de cuvânt, Mihaela Matea.
“Noi suntem un penitenciar de maximă siguranță și regim închis, ceea ce înseamnă că în camera de deținere nu se fumează. Singurele spații unde se fumează sunt grupurile sanitare și în curte, la plimbare. De acum înainte, când vor merge la instanțe, judecătorii etc, deținuții nu vor mai avea voie să mai aibă țigări și brichete la ei. Deci nu vor mai fuma ca până acum când merg la judecarea sau audierea lor. De altfel și noi, cei care lucrăm în Penitenciarul Colibași fumăm doar afară, într-un loc amenajat. Legea trebuie respectată întocmai, indiferent dacă ești în liberatate sau încarcerat.”
Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei, curios este însă cum s-ar aplica amenda în cazul deținuților. Personalul penitenciarului nu este calificat să îi sancționeze în cazul în care îi prinde pe deținuți fumând. Singurii care ar putea să verifice dacă deținuții respectă legea sunt cei de la ISU, iar ei au nevoie de aprobare pentru a intra în spațiul penitenciar. Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea