Nicolae Melinescu, oaspete special la Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeş

Marţi, 22 martie 2016, ora 13.00, Biblioteca Judeţeană Argeş va organiza evenimentul de prezentare a două volume scrise de binecunoscutul om de televiziune Nicolae Melinescu, care ne va împărtăşi din experienţa sa ca jurnalist. Este vorba de „Nevoia de românism” şi „Deşertul de fier”.
Nicolae Melinescu a fost realizator şi producător la Televiziunea Română, de la începutul anilor ’90, şi a realizat peste 90 de reportaje pentru emisiunea World Report a canalului american de televiziune CNN şi pentru programul european de ştiri Euronews. În anul 2000 a fost recompensat cu Premiul de merit acordat de CNN International pentru experienţa profesională. De asemenea, a realizat peste 600 de interviuri cu personalități politice, șefi de state, reprezentanți ai NATO și ONU. Este autor al unor cărţi de ficţiune, romane şi literatură.
„Nevoia de românism ”este o serie de interviuri comentate şi câteva analize la zi, articole publicate din august 2014 încoace în revista de cultură „Curtea de la Argeş”, prin generozitatea redactorului său şef, academicianul Gheorghe Păun.
Discutarea temei de bază în compania unor invitaţi prestigioşi, oameni de cultură din toate domeniile, a permis alternarea viziunii proprii fiecărui invitat cu inserturile autorului.
„…este omenesc ca învingătorului electoral să i se îngăduie un scurt răgaz după victorie ca să-şi adune forţele, să-şi facă planuri şi să îşi imagineze drumul pe care îl va parcurge ca să transpună proiectele de campanie într-o construcţie robustă şi durabilă….Distribuirea beneficiilor este mai curând o problemă de negociere implicită sau explicită şi, ca atare, o problemă de politică şi de utilizare a anumitor pârghii pentru a influenţa rezultatele negocierii”, consideră Nicolae Melinescu.
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea