Solist piteştean şi dirijor femeie la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 24 martie a.c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, un nou concert simfonic. Dirijoarea din Spania, Silvia Olivero Anarte, revine la pupitrul orchestrei simfonice a instituţiei, violonistul Marius Gheorghe fiind în premieră pe scena Filarmonicii Piteşti. În program: Johannes Brahms - Concert pentru vioară în re major, op 77, şi  Robert Schumann - Simfonia nr. 4 în Re minor, op. 120.           
Dirijoarea Silvia Olivero Anarte a absolvit Conservatorul din oraşul natal Malaga. În afara artei dirijorale, a studiat şi pianul. A urmat cursuri de masterclass în Spania şi în străinătate şi a participat la concursuri internaţionale de dirijat orchestră. A concertat cu orchestre din România (Botoşani, Râmnicu-Vâlcea), Republica Moldova (Chişinău), Spania (Madrid, Malaga), avându-l ca mentor pe dirijorul Octav Calleya. A mai dirijat la Filarmonica Piteşti în octombrie 2013.
Piteşteanul Marius Gheorghe primeşte de la tatăl său primele ore de vioară, la nouă ani, continuând ulterior la Şcoala de Muzică. Este laureat al Festivalului-concurs „Darclée”, unde a obţinut două premii. În 1997 îşi desăvârşeşte studiile, o dată cu intrarea la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, unde a studiat cu maeştrii Octavian Raţiu şi Ştefan Gheorghiu. Fost angajat al Filarmonicii „Oltenia” Craiova şi al Filarmonicii „Georghe Enescu” Bucureşti, violonistul Marius Gheorghe pleacă în 1991 în Spania, angajându-se la orchestra  regală simfonică din Sevilla, alături de care întreprinde turnee în Japonia, China şi Germania. La Bucureşti, a făcut parte şi din Orchestra de Cameră „Virtuozii”, condusă de Horia Andreescu, fiind şef partidă vioara a doua, funcţie îndeplinită şi la prestigioasa filarmonică „George Enescu”.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea