Narcis Sofianu: „Podul Viilor nu va avea utilitate!”

Săptămâna trecută, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a fost prezent la Pitești, unde a vorbit despre proiectele aflate în desfășurare, pentru care s-a primit finanțare europenă. Printre acestea, poate cel mai important din Pitești, este pasajul de la Podul Viilor. Investiția, demarată în mai 2014, ar fi trebuit finalizată la finele lui 2015. Numai că Podul Viilor încă se află în plin proces de realizare. Mai mult, șeful ADR a declarat că acesta este realizat în proporție de doar 65%, în timp ce municipalitatea înaintează o realizare de 98%.
Narcis Sofianu (președinte PNL Pitești): „Apolodor din Damasc a făcut un pod peste Dunăre în doar un an. Primăria Pitești se chinuie de doi ani și nu a mai terminat construcția podului peste Argeș. Ba mai mult, proiectul a fost la un pas de a nu se mai realiza, noroc că Uniunea Europeană a prelungit termenul de finalizare, că altfel riscam să pierdem banii și să rămânem și fără pod. Liviu Mușat spune că doar 65% din lucrare este realizată, ceea ce reprezintă foarte puțin până în acest moment. Investiția nu va avea utilitatea trâmbițată de municipalitate, locuitorii din Popa Șapcă plângându-se că, din cauza podului, pentru a ajunge în zona de nord a orașului, trebuie să facă un ocol de 1 km. Partea aglomerată a zonei nu este la Podul Viilor, ci la trecerea cu calea ferată. Totuși, e bine că Uniunea Europeană ne-a mai prelungit termenul, că astfel s-ar fi întâmplat ca în cazul Colegiului I.C Brătianu. Primăria Pitești nu a fost în stare să facă reabilitarea liceului pe bani europeni, și o face acum pe bani publici.”
Referitor tot la proiecte cu finanțare europeană care s-au dus pe apa sâmbetei, liberalul Narcis Sofianu, consilier județean, a avut o remarcă vis-à-vis și de măreața stațiune Molivișu, ce ar fi trebuit construită în nordul județului. Sofianu nu înțelege uimirea directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat care critică, acum, faptul că proiectul Molivișu s-a oprit, și că, mai mult, face obiectul unui dosar instrumentat de DNA: ”Domnul Mușat vine acum senin și se întreabă de ce nu a fost realizată stațiunea. Păi cine trebuia să verifice actele, stadiul de execuție? Cine face deconturile și cine ar trebui să vegheze la implementarea tarsnparentă și corectă? Exact ADR-ul condus de domnia sa. Dacă ei nu au verificat, verifică acum DNA. Poate au aflat și procurorii de terenurile cumpărate în zonă, de măgăriile făcute de niște băieți acolo…. ”
***

Ce atribuții are ADR Sud Muntenia

ADR Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar, este unitate de implementare la nivel regional a Programului Operaţional Regional finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. În baza unui Acord cadrul , semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, ADR-ului i-au fost delegate o serie de atribuţii:
• lansarea procesului de depunere de către solicitanţi a cererilor de finanţare, în funcţie de calendarul stabilit de AM POR;
• acordarea de sprijin potenţialilor beneficiari, inclusiv prin realizarea de sesiuni de informare în cadrul structurilor specializate organizate în acest sens în cadrul OI POR, prin campanii de informare la nivel regional, precum şi prin furnizarea altor informaţii solicitate de către aceştia, în scopul dezvoltării proiectelor finanţabile prin POR;
• primirea şi înregistrarea solicitările de finanţare, conform procedurii relevante
• evaluarea cererile de finanţare din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii;
• verificarea proiectele la faţa locului, întocmirea şi transmiterea către Autoritatea de Management a contractele de finanţare aferente acestor proiecte, în vederea avizării/semnării;
• monitorizarea implementării proiectelor aprobate;
• primirea şi verificarea cererilor de rambursare de la benenficiari.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea