Gata, a fost demascată mafia lemnului din Argeș!

# Viceprimarul din Corbi, cercetat penal pentru că a tăiat câteva sălcii putrede, ca să curețe un pârâu

Deși descinderile cu mascații sunt din ce în ce mai dese, iar ”radarul pădurilor” a început să funcționeze din plin, lemnul se fură, în continuare, ca-n codru. Autoritățile au mult de furcă, pentru că hoții de lemn sunt inventivi, crează drumuri noi, falsifică mărci și, nu în ultimul rând, nu se dau în lături și de la infracțiuni cu violență, atunci când sunt pe cale de a fi prinși.
Iată, însă, că totul este pe cale de a se rezolva. Făptașul, coruptul, a fost prins! Este vorba de viceprimarul din comuna Corbi, căruia i se cercetează, în momentul de față, de către onor poliția din Domnești, fapte cu un presupus  (poate chiar și cu un pronunțat) caracter penal. Cu câteva luni în urmă, acesta, împreună cu câțiva muncitori, s-a chinuit să curețe albia unui pârâu din localitate, tăind cele câteva sălcii care putreziseră de pe malul acestuia. După ce au tăiat tulpinile putrede, oamenii le-au depozitat pe o rezervă de teren din imediata vecinătate. Pentru fixarea albiei, în aceleași zile, au fost plantați alți arbori. Doar că, facerea de bine, e... dosar penal! Un vecin binevoitor a pus mâna pe telefon și a anunțat poliția. Organul de cercetare s-a deplasat la fața locului și a  constatat faptul că masa lemnoasă (deși e vorba doar de o masă cavernoasă, nu și lemnoasă) a fost tăiată fără a fi fost marcată, în prealabil, de specialiștii ocolului silvic. Drept pentru care, viceprimarului, i-a fost începută o mândrețe de urmărire penală. Așa că, iată, mafia lemnului este pe ducă...
Dan Aldea, viceprimarul comunei Corbi: ”Aceste sălcii putrede au fost tăiate, din ordinul meu, deoarece deveniseră un pericol, datorită stării avansate de degradare în care se aflau. Căderea oricăreia dintre ele ar fi putut bloca cursul pârâului în albia căruia au crescut, și ar fi putut duce la deversarea apelor acestuia în curțile oamenilor. Am depozitat lemnele putrede chiar în cevinătatea locului de unde le-am scos. Chiar am invitat vecinii să le ia, gratuit, însă nimeni nu le-a dorit, nici pe degeaba, din cauza calității lor proaste...”

Bun sau rău, putred sau nu, lemnul e pe bani grei...

Scrofuloși  la datorie, nevoie mare, polițiștii au întocmit procesul verbal, dând dovadă astfel de o eficiență ieșită din comun în prinderea răufăcătorilor. Mai mult, de la Ocolul Silvic s-a deplasat și un specialist în măsurători, care a stabilit și numărul de metri cubi de masă lemnoasă pusă la pământ, dar și o estimare a valorii lemnelor: 2.000 lei + TVA. Asta în situația în care, așa cum  a declarat și edilul localității, nimeni nu a vrut să ia, GRATIS, sălciile putrede de pe marginea drumului. Acestea, dacă mai prind câteva ploi, se vor întoarce în pământul din care au crescut. Rămâne, însă, proaspăta valoare estimată de specialiști, demnă de cascadorii râsului...A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea