Antropologul Vintilă Mihăilescu a lansat două volume de referinţă la Biblioteca Judeţeană

Joi, 24 martie, de la ora 13.30, Biblioteca Judeţeană a organizat un eveniment editorial deosebit, care l-a avut ca invitat special pe antropologul român Vintilă Mihăilescu. Acesta şi-a lansat două lucrări reprezentative pentru opera sa, apărute în anul 2015: „Ascultându-l pe Ivan” (Editura Vellant, Bucureşti) şi „Apologia pârleazului. O imagine a societăţii româneşti actuale” (Editura Polirom, Iaşi).  Din prezidiul evenimentului au făcut parte Octavian Mihail Sachelarie, Cornel Popescu, managerul Muzeului Judeţean Argeş, şi bibliotecarul Marius Motreanu.

Octavian Mihail Sachelarie: „Sunt două volume speciale, care ar trebui să însemne un periplu social, pentru că ne îndeamnă la reflecţie”

În deschidere, Octavian Mihail Sachelarie a afirmat: ”Vintilă Mihăilescu este un sociolog de o anumită specificitate în ceea ce priveşte ocupaţia sa intrinsecă. O personalitate a antropologiei sociale româneşti vine cu două volume, care trec un pic mai departe de ceea ce înseamnă exegeză ştiinţifică. Lucrarea «Apologia pârleazului. O imagine a societăţii româneşti actuale» este o culegere de articole publicate în revista „Dilema veche”. Ne oferă o imagine mai clară asupra a ceea ce suntem noi ca români, care o să vă dea peste cap anumite mituri şi prejudecăţi. Explică ceea ce suntem noi, ceea ce am fost şi ceea ce o să fim. Este vorba de experienţa omului de ştiinţă care a trecut prin foarte multe etape ale cunoaşterii unor medii extrem de eterogene. Sociologia înseamnă apropiere de oameni, să pui la dispoziţia celorlalţi o diagnoză socială. Sunt două volume speciale, care ar trebui să însemne un periplu social, pentru că ne îndeamnă la reflecţie şi merge mai departe decât ceea ce înseamnă presa şi televiziunea din România.”

Vintilă Mihăilescu: „Ceea ce au în comun aceste două lucrări este intenţia mea ca ştiinţele sociale să poată fi traduse şi înţelese”

Antropologul Vintilă Mihăilescu a oferit publicului prezent la eveniment explicaţii şi clarificări conceptuale necesare ale tematicii abordate în aceste două volume:
„Sunt două volume total diferite. Ceea ce au în comun aceste două lucrări este intenţia mea ca ştiinţele sociale să poată fi traduse şi înţelese. Nu înseamnă rabat de la profesionalism, nu înseamnă că a face sociologie sau antropologie se rezumă decât la rigoare şi cercetare ştiinţifică. Eu propun un gen de înţelegere şi de dialog în ceea ce priveşte producţia socială, care este foarte mare, dar neînţeleasă. Este nevoie de cunoaştere socială sau publică, dar şi de traducerea ei.
Nu este vorba de popularizare în sensul prost al cuvântului, ci efectiv un dialog cu publicul. Acest volum – „Apologia pârleazului” – abordează teme sociale. Sunt foarte preocupat şi îngrijorat de excepţionalismul românesc. În momentul în care tot discursul public se polarizează, simţul de cunoaştere-necunoaştere devine tot mai rarefiat în mediul public. O ţară care nu se cunoaşte, nu poate fi guvernată. Acest gen de discurs împiedică cunoaşterea normală, de bun-simţ, fără prejudecăţi. Legătura cu celălalt volum ţine de acest negativism, de văicăreala specifică românilor. Unde ne sunt valorile, modelele? Ivan Patzaichin nu apare la televizor. El are mai multe medalii decât Hagi, Nadia şi Năstase la un loc. Ca număr de medalii, Ivan are recordul mondial de 40 de medalii. Ivan nu vorbeşte niciodată, de aceea este interesant titlul volumului. În acest volum este vorba de un om absolut extraordinar. Este o carte terapeutică, în sensul că conştiemtizezi că astfel de oameni chiar există, că sunt deosebiţi şi că sunt printre noi. Asta îşi dă un soi de optimism. Ivan Patzaichin este un personaj real, care are o anumită tonicitate în fata vieţii, absolut deosebită. Este un model real care face bine la suflet.”
Din 1998, Vintilă Mihăilescu este colaborator permanent la revista „Dilema” (Veche), unde deţine rubrica „Socio-hai-hui”. A mai publicat: „Paysans de l'Histoire”(în colab., 1992), „Fascinaţia diferenţei”(1999), „Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei”(2000), „Svakodnevica nije vise ono sti je bila” (Belgrad, 2002), „Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani” (2010).
De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut „Socio-hai-hui prin Arhipelagul Români” (2006), „Antropologie. Cinci introduceri” (ed. I, 2007, ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), „Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape” (coord., 2009), „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică” (ed. I, ed. a II- a, 2013) şi „Condiţia romă şi schimbarea discursului” (coord. împreună cu Petre Matei, 2014).
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea