La PSD Argeş „apele tulburi” au început să se limpezească

# Şerban Valeca: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş.”  # Şerban Valeca: „Organizaţia noastră de partid nu este o organizaţie militară.”

Dacă acum câteva săptămâni candidatura lui Pendiuc la Primăria Piteşti din partea PSD Argeş era sub semnul întrebării, la ultima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene, preşedintele acesteia, Şerban Valeca, a spulberat această supoziţie. După discursul său uniform şi, pe alocuri, banal, Şerban Valeca a rostit răspicat, cu aerul cazon al un ei preşedinte de district militar: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş. La ultima discuţie pe care am avut-o cu Pendiuc, mi-a spus că se consideră nevinovat. Atunci, îl cam bătea gândul să candideze la primărie. Eu i-am transmis părerea mea personală să nu candideze. Avem nişte reguli şi trebuie să le respectăm. În următoarele săptămâni, vom face nişte analize în interiorul partidului şi vom lansa şi candidatul pentru Primăria Piteşti. Nu este nicio grabă în acest sens. O să urmărim colegii care s-au înscris în această cursă. O să avem şi discuţii cu privire la lista completă cu candidaţii la Consiliul Judeţean.”
Şi totuşi Valeca, umanist ce este, acordă prezumţia de nevinovăţie lui Pendiuc. Însă ce ne facem cu codul de conduită al partidului, care, chipurile, trebuie respectat?
„Cu siguranţă că modul de a se face politică în România se va schimba. Chestii de genul ăsta, că cei de la centru nu ne bagă în seamă, sunt lucruri închipuite. Organizaţia noastră de partid nu este o organizaţie militară. Oamenii vin de bunăvoie şi pleacă de bunăvoie. Nu voi de acord ca cineva să intre în acest partid fără niciun fel de argument” a afirmat Şerban Valeca.

„Nu ne trebuie numai jurişti, ingineri...[medici legişti (!)], mai avem nevoie şi de oameni cu alte profesii, care pot munci pentru Consiliul Judeţean.”

În ceea ce priveşte candidaţii care vor fi trecuţi pe listele de Consiliu Judeţean, după spusele lui Valeca, aceştia trebuie să întrunească mai multe condiţii. Prima ar fi implicarea lor în activitatea organizaţiei; a doua, să facă parte din categorii profesionale cât mai eterogene. Nu ne trebuie numai jurişti, ingineri... [medici legişti (!)], mai avem nevoie şi de oameni cu alte profesii, care pot munci pentru Consiliul Judeţean.  Iar al treilea criteriu, cel mai important, ar fi loialitatea acestora faţă de partid, având în vedere că votul o să fie unul politic, consilierii alegând structura de conducere a CJ.
Despre plecarea lui Nicolae Diaconu (primarul în funcţie al municipiului Curtea de Argeş) de la PSD la PAM, Valeca a spus: „La Curtea de Argeş vom face un sondaj de opinie şi vom vedea cine stă cel mai bine în preferinţele cetăţenilor. Este o pierdere omenească şi colegială plecarea lui Nicolae Diaconu. Când am vorbit cu el ultima oară, mi s-a părut instabil şi speriat. Nicio clipă nu a spus că va pleca în altă parte.” Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea