Țigara electronică este interzisă în baruri, doar de patroni!

România a adoptat de curând una dintre cele mai restrictive legi antifumat din Europa. Astfel, fumatul este interzis fară excepție în spațiile închise, instituții publice, locuri de joacă etc. Dacă în anumite locații, era de bun simț să nu fumezi, legiuitorul  a mers și mai departe, desființând și separeurile din baruri, restaurante, cafenele, destinate fumătorilor. De frica amenzilor și să nu li se închidă afacerile, patronii au mers și ei cât mai departe și au interzis până și țigara electronică.
Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun s-a votat, s-a promulgat, i s-a verificat constituţionalitatea, s-a publicat în monitorul oficial şi se aplică de două săptămâni. Exact aşa cum îşi doreşte orice cetăţean onest să se întample cu o lege: să se aplice şi să se respecte, că doar a fost elaborata în interes public ca să nu spun „naţional”.
În mod „normal” în zona asta a Europei unei legi i se cauta portiţe, moduri de o ocoli, de a-i „îndulci” rigoarea. Ei bine, nu şi cu „legea antifumat”! Aici e fix invers. Probabil, in ideea respectarii spiritului legii, administratorii de „spaţii publice închise” nu permit nici folorirea ţigării electronice.
Ne-am oprit la câteva pub-uri din centrul orașului, cu aceeași întrebare: Dacă putem folosi țigara electronică?  De fiecare dată am primit un NU vehement, deși legea reglemetează altfel utilizarea tigării electronice.  Potrivit art.I pct. 2. din Legea nr.15 /2016, fumatul nu include şi utilizarea tigaretelor electronice, acestea fiind “produse care pot fi folosite pentru consumul de vapori care contin nicotina prin intermediul unui mustiuc sau orice componenta a acestui produs, inclusiv un cartuș, un rezervor și dispozitivul fără cartuș sau rezervor”. Potrivit art.I pct.6. din Legea nr. 15/2016, utilizarea țigaretei electronice este interzisă doar în spațiile prevăzute la art. 2 lit. n^1) din Legea nr.349/2002, respectiv în mijloacele de transport în comun! In forma sa modificată și completată, prin legea nr.15/2016, Legea nr.349/2002 prevede la art.3 următoarele: “(1) se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepție celulele pentru detinuți din penitenciarele de maximă siguranță. (1^1) Se interzice complet fumatul in unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistentei copilului, de stat și private. (1^2) în spaţiile prevăzute la art. 2 lit. n^1 (in mijloacele de transport in comun) este interzisă inclusiv utilizarea țigaretei electronice.
Țigara electronică a fost concepută tocmai pentru a reduce la maximum efectele nocive şi neplăcute ale fumatului pentru utilizator şi pentru cei din preajma lui. Emană abur care conţine doar nicotină şi arome, şi în plus permite reducerea graduală a concentraţiei de nicotină, în funcţie de lichidul ales, până la zero, caz în care produce doar abur aromat.
Sunt de acord să se interzică utilizarea ţigării electronice, printr-un regulament de funcţionare al spaţiului respectiv dintr-un anume principiu care ţine de gustul, dorinţa şi viziunea administratorului, dar nu pot accepta să se facă asta în ideea respectării unui articol inexistent dintr-o lege fie ea bine făcută sau nu.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea