Cele șapte izvoare tămăduitoare de la Merișani, loc de vindecare și curățire sufletească

Luni, 04 Aprilie 2016 22:06

De cum intri în comuna Merișani, dinspre Pitești, un drum forestier te îmbie să-l urmezi. Este drumul la capătul căruia îți este promisă tămăduirea. Aceasta vine prin credință și apă, cele două fiind legate încă de la începutul creștinismului, prin pogorârea Duhului Sfânt, în apa Iordanului, și prin mâinile lui Ioan Botezătorul. La Merișani, apa tămăduitoare s-a revărsat în șapte izvoare, de care sunt legate legende despre vindecări miraculoase.

La Izvoarele tămăduitoare, se impune tăcerea totală

Biserica Izvoarelor de Leac este, de fapt, un complex de izvoare, troițe și mici capele ortodoxe, care se întinde pe dealul numit "Valea Radului", în apropierea localității Vâlcele Crampotani, comuna Merișani. Izvoarele  tămăduitoare din mijlocul pădurii, sunt așezate în jurul bisericii închinate Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul. Aici, credința îi este pusă călătorului la încercare, printr-o simplă poruncă: trebuie păstrată tăcerea. De la primul izvor, de unde iei întâiul strop de apă, și până la capătul drumului, la ultimul izvor, se impune să taci. Să nu-ți tulburi mintea și sufletul cu vorbe de prisos...o invitație la reflecție asupra ta, într-un mediu curat și înălțător. Abia după ce ai băut apă din ultimul izvor, de pe o pancartă afli că: „ Acum ai voie să vorbești!”

Mircea cel Bătrân a câștigat lupta de la Rovine, după ce oștenii săi au băut din izvoare

Se spune că apele de la "Izvoarele de Leac" sunt tămăduitoare încă din vechime, și chiar   domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihnea Turcitul, găsindu-și alinarea în apele sfinte.  Legenda consemnează că, în cadrul luptei de la Rovine, voievodul Mircea cel Bătrân a otrăvit apele din împrejurimi și s-a retras la aceste izvoare, ale căror ape i-au întărit pe oștenii săi, putând astfel birui mulțimea de oaste a lui Baiazid.
Dar oamenii locului vorbesc despre minuni incredibile,  cum ar fi cea a băiatului mut care, fiind trimis de tatăl său să îi aducă apa de la unul dintre aceste izvoare, a început pe loc să vorbească. O altă legendă amintește de o pustnică oarbă care sălășluia prin aceste locuri. Atingându-se odată de unul dintre aceste izvoare, pustnica și-a recapatat vederea. O minune asemănătoare s-a petrecut si cu Elisabeta Bădescu care, la vârsta de numai zece ani, și-a pierdut vederea. Astfel, după mult post și rugăciune, spălându-se cu apa din aceste izvoare, femeia și-a recăpătat vederea.
De altfel, ctitorul principal al bisericuței din pădure, este chiar fiica Elisabetei, Valerica Lungu. Intr-o carte mică, ea mărturisea: "Intrând pe Valea Radului, unde se află "pârâul de leac", intri parcă în "ținutul primordial", pus spre conservare. Unele tradiții sunt precreștine: aici oamenii se întalneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apa Îngerului Apei, pentru sănătatea lor, apoi Îngerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Ingerului Focului, care o dădea Soarelui, pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului."

Bisericuța a fost înălțată în urma unui vis

Pe la sfârșitul anului 1998, Valerica Lungu, fiica oarbei care s-a videcat după ce a băut apă din izvor, a avut un vis în care cauta o mânăstire. Repetându-se de mai multe ori visul, după câteva luni, tot în vis, un bărbat i-a spus că la izvoarele de leac să facă o mânăstire. Mai apoi, primind binecuvântarea duhovnicului și a Preasfințitului Calinic, femeia s-a apucat de lucru.
În ziua de 4 august 2003 s-a pus piatra de temelie la biserica cu hramul Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai apoi, în ziua de 25 septembrie 2004, Preasfințitul Calinic al Argeșului si Muscelului, însotit de un sobor de slujitori și credincioși din toate zonele, a săvârșit slujba de sfințire.
Potrivit obiceiului locului, credincioșii care vin să ia apa de la aceste izvoare păstrează tacerea pe toată durata drumului de la biserică la izvoare și inapoi. In tot acest timp, fiecare se roagă in inima lui, urmând indemnul Mantuitorului, care zice: "Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți ca le-ați primit si le veți avea." Dar, indiferent dacă avem ceva de cerut divinității, sau pur și simplu impresionați de legendele locului, ca argeșeni și creștini, trebuie să poposim, măcar o dată în viață în acest loc, plin de pioșenie și curățire spirituală. Frumusețea simplă a locului, ar trebui să fie un motiv suficient de vizitare, dincolo de beneficiile turistice pe care le-ar putea aduce cu sine, promovarea zonei, într-un circuit ecumenic, mai ales că se află pe drumul care duce la Curtea de Argeș, și implicit la legendara Monastirea Argeșului.

Viețile sfinților care au dat hramul bisericii

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, născut în ziua de 7 octombrie 1787, în București, a fost un neobosit ctitor, restaurator și organizator de biserici, binecuvântat de Dumnezeu cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni. Pentru curația vietii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarat ca acesta să fie trecut în rândul sfinților, cu zi de prăznuire pe 11 aprilie. Sfântul Nectarie din Eghina, născut în ziua de 1 octombrie 1846, la Silivri, Tracia, și trecut la cele veșnice în ziua de 8 noiembrie 1920, la Atena, a fost episcop de Pentapole și ctitor al Mânăstirii Sfânta Treime din insula Egina. La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenica din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul și l-a proclamat sfânt al Bisericii lui Hristos, cu zi de pomenire pe 9 noiembrie.
Material relizat de Carmen Buliga