PNL - imagine de faliment în Pitești, exact în momentul în care ar trebui să defileze triumfal

# Așa partid, așa sediu, așa banner…

Partidul Național Liberal Argeș se pare că nu simte șansa enormă pe care o are anul acesta. DNA și ANI, cei mai puternici jucători (a)politici, au extirpat, dramatic, vârfurile PSD-ului, vîrfuri care, fără doar și poate, ar fi aruncat la coșul de gunoi electoral orice încercare politică liberală de preluare a puterii. Iată însă că drumul spre culmi este deschis… doar să conștientizeze și alții. Iani face nani,  iar partidul, deși nu e deloc mic, nu prea se vede cu nimic mare. Între timp, se conturează un  procent unic pentru două elemente, aparent fără nicio legătură între ele. E vorba de sediul PNL din Pitești, de lângă Zinca și mai e vorba de bannerul  atârnat în fața sediului cu pricina. Bannerul mai are, din suprafața afișată, vizibil mai puțin de 10%. Nici sediul se pare că nu are mai mult de trăit decât atât. Păcat, monșer, că pesedeul își va reveni în curând, după care, încă vreo douăjdeani, peneliștii vor privi la funcții din spatele gardului…

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea