A fost lansat programul educaţional EDUXANIMA în Piteşti

Luni, 4 aprilie 2016, de la ora 11.00, în sala de consiliu a Consiliului Judeţean Argeş, a avut loc evenimentul de lansare a programului de educaţie în şcoli – relaţionare om-animal intitulat EDUXANIMA.  Mesajul de deschidere la acest eveniment i-a aparţinut Andrei Arsene, directorul programului EDUXANIMA. Au urmat discursurile partenerilor acestui program: Carmen Arsene-Constantinescu (preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA), Grigore Florin Tecău (preşedintele Consiliului Judeţean Argeş), Mihaela Crişan (inspector general şcolar adjunct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş), Cătălin Gherzan (managerul Şcolii Lexford Castel).

Şcoala particulară Lexford Castel, partenerul oficial al programului şi şcoala-pilot unde se demarează acest program educaţional

Şcoala particulară LEXFORD CASTEL este partenerul oficial al programului de educație Eduxanima, ce se implementează în școlile din județul Arges, urmând ca acesta să se extindă la nivel național. Elevii implicați vor avea acces la foarte multe informatii despre lumea animalelor, comportamentul si nevoile lor, prin participarea la activități menite să-i ajute sa conștientizeze responsabilităţile ce le revin faţă de propriul animal de companie. LEXFORD CASTEL este şcoala pilot unde se demarează acest program educațional.

Alteţa Sa Regală Prinţesa Maja von Hohenzollern şi maestrul Gheorghe Zamfir, printre invitaţii speciali ai evenimentului

Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost: Alteţa Sa Regală Prinţesa Maja von Hohenzollern, Sylvie Bunz, PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) (Germania), care a prezentat materialul „Teaching animal protection to the young”), maestrul Gheorghe Zamfir, Anette Kramme (secretar de stat, membru al Parlamentului German (Germania), Ute Vot (membru al Parlamentului German), Thomas Schröder, preşedintele Federaţiei Germane pentru Protecţia Animalelor (Deutscher Tierschutzbund e.V., Germania). Alteţa Sa Prinţesa Maja de Hohenzollern este unul dintre cei mai cunoscuţi activişti din lume, care militează pentru drepturile animalelor. La nivel european, susţine adoptarea unui proiect legislativ pentru managementul animalelor comunitare prin programe de sterilizare şi programe educaţionale în vederea promovării şi dezvoltării relaţiei armonioase dintre om şi animal. Este designer de produse atât pentru copii cât şi pentru animale de companie, o parte din fondurile obţinute din vânzarea colecţiei Alteţei Sale fiind donate către proiecte de caritate.

Copiii au primit insigne tematice şi broşuri editate de PETA

Lansarea acestui program educaţional a avut loc şi la Şcoala Lexford Castel, în prezenţa Alteţei Sale Prinţesa von Hohenzollern, a Sylviei Bunz, reprezentanta celei mai mari organizaţii de protecţie a animalelor, a doamnei Carmen Constantinescu Arsene, preşedinta FNFPA, a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Grigore Florin Tecău, a lui Emil Oprescu, reprezentantul ISJ Argeş,  şi a staff-ului şcolii.
Copiii prezenţi la acest eveniment au fost încântaţi şi fermecaţi de stilul debordant şi dinamic al Alteţei Sale Regale, care le-a înmânat fotografii cu autograf şi insigne tematice. De asemenea, fiecare copil a primit broşura „Să iubim animalele”, care a fost elaborată şi redactată de organizaţia PETA, reprezentată la acest eveniment de Sylvie Bunz. Această broşură are funcţia de suport de curs şi cuprinde poveşti şi teme pentru copii, ce îi ajută să înţeleagă, să respecte şi să protejeze animalele.

Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş: „Ceea ce m-a determinat să mă alătur acestui proiect a fost, în primul rând, ideea de a proteja animalele şi ideea de a îmbina această acţiune cu educaţia copiilor”

Despre implicarea Consiliului Judeţean Argeş în calitate de partener în cadrul acestui proiect, Florin Tecău a afirmat: „Ceea ce m-a determinat să mă alătur acestui proiect a fost, în primul rând, ideea de a proteja animalele şi ideea de a îmbina această acţiune cu educaţia copiilor. Mi se pare un lucru pozitiv şi cred că prin zâmbetul copiilor şi prin deschiderea pe care au arătat-o astăzi la întâlnirea cu Alteţa Sa, putem să spunem că acest eveniment a fost benefic pentru judeţul Argeş. Se vede că Alteţa Sa are o educaţie deosebită şi este în temă cu tot ceea ce promovează. Este foarte implicată. Cred că trebuie să învăţăm de la persoane care au o astfel de pregătire, de la personalităţi care se implică în viaţa publică, prin energia şi devotamentul de care dau dovadă. Cred că prin acţiunile proprii poate să promoveze acţiunile organizaţiei PETA, care este cea mai mare organizaţie la nivel mondial. De fapt, toată echipa din Germania (este vorba de un secretar de stat, de doi parlamentari şi de preşedintele acestei asociaţii) ne poate împărtăşi lucruri utile din experienţa ei în acest domeniu”.
„În procesul de educaţie al fiecăruia dintre noi, începând cu primii ani de acasă, învăţăm de la părinţii şi educatorii noştri, că suntem fiinţele cele mai evoluate şi civilizate ale regnului animal. Învăţăm că, noi între noi, oamenii, trebuie să ne respectăm nevoile, viaţa, să ne ajutăm şi să empatizam cu cei care sunt în suferinţă. Dar acest proces de educare este incomplet. Va fi întreg doar atunci când  vom învaţă să ne raportăm la toate fiinţele, care au dreptul nativ la respect şi demnitate, un drept ce nu trebuie acordat, pentru că el deja există, ci trebuie doar respectat!” a precizat directorul EDUXANIMA, ANDRA ARSENE.
EDUXANIMA este un concept complex care reuneşte o serie de programe şi evenimente de informare, comunicare şi responsabilitate socială, de înaltă ţinută, privind relaţionarea armonioasă dintre oameni şi animale. Scopul EDUXANIMA este de a promova responsabilitatea socială, de a educa şi îndruma, în mod natural, copiii şi adulţii, către un mod de viaţă etic şi sănătos.
Primul program din seria de programe EDUXANIMA este un program de educaţie care se adresează copiilor de vârstă şcolară şi se va desfăşura, pentru început, în şcoli din judeţul Argeş, atât din sistemul public cât şi din cel privat, urmând să se extindă la nivel naţional. Elevii vor avea acces la mai multe informaţii despre lumea animalelor – comportamentul şi nevoile lor, prin participarea la diverse activităţi menite să-i ajute să conştientizeze importanţa adoptării unei atitudini atice faţă de animale şi îngrijirii responsabile a propriului animal de companie.
Sabina DIACENCO

*** *** ***

AUTORITĂŢILE DIN MIOVENI AU FOST PREZENTE LA LANSAREA PROIECTULUI EDUXANIMA

Prințesa Maja von Hohenzollern și Gheorghe Zamfir s-au numărat printre cei care au participat luni, la Pitești, la lansarea programului educațional Eduxanima, care își propune să contribuie la adoptarea unei atitudini etice față de animale.
Printre invitații de onoare la evenimentul care a marcat lansarea programului Eduxanima, derulat pentru început în județul Argeș, s-au mai numărat parlamentarii germani Anette Kramme și Ute Vogt, președintele Federației Germane pentru protecția animalelor, Thomas Schroeder și reprezentanta asociației germane PETA, Sylvie Bunz, autorităţi judeţene, dar şi locale de la Mioveni (conducerea S.C. S.Ed.C Mioveni SRL şi reprezentanţia ai Primăriei.).
Eduxanima este, potrivit unei prezentări făcute de inițiatori, un concept complex care reunește o serie de programe și evenimente de informare, comunicare și responsabilitate socială privind relaționarea armonioasă dintre oameni și animale. Scopul Eduxanima este de a promova responsabilitatea socială, de a educa și îndruma copiii și adulții către un mod de viață etic și sănătos.
Primul program din serie se adresează copiilor de vârstă școlară și se va desfășura mai întâi în școli din județul Argeș, atât din sistemul public cât și din cel privat, urmând să se extindă la nivel național.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea