Expertul în frigidere de la PNL atacă Primăria Leordeni

# Sloganuri sforăitoare, promisiuni sforăitoare
Conferinţa de presă s care a avut loc, joia trecută,  la sediul PNL Argeş a fost una dintre cele mai inatractive conferinţe ale acestui partid politic. Aceeaşi slugărnicie şi linguşeală politică, aceleaşi sloganuri sforăitoare, aceleaşi promisiuni aberante.
Ceea ce se poate afirma cu certitudinea jurnalistului care a interacţionat constant cu liderii acestei formaţiuni, este faptul că, pe la conducerea PNL Argeş, s-au perindat oameni cu pretenţii, cu funcţii, şi atât! Ceea ce ne-am fi aşteptat de la aceşti lideri politici pe care ar trebui să-i recomande faptele, profesionalismul şi spiritul de inventivitate, ar fi fost mai mult spirit realist şi mai multă luciditate.
Reprezentanţii organizaţiei PNL Leordeni – consilierul local Cristian Aurelian şi Costel Tomescu, candidatul PNL la primăria Leordeni – au spulberat din nou speranţele celor care cred că politica se poate face şi altfel, nu doar formal şi nu doar în interes personal sau de grup.
Ne-a fost dat să vedem o sumedenie de conferinţe de presă ale partidelor politice autohtone, lungi, plicticoase, în care discursurile nu spuneau prea multe, care păreau nu se mai termină, toate având aceeaşi structură, respectiv lauda de sine şi promisiuni deşarte. Însă, la PNL Argeş, ştacheta discursului a coborât mult, iar platitudinea şi aroganţa politică au ajuns literă de lege.
Principalul punct de discuţie al conferinţei de presă a fost reprezentat de principalele disfuncţionalităţi care există în prezent în comuna Leordeni. Dar, după cum ne-am dat seama în scurt timp, aceste nereguli există în multe alte comune din judeţul Argeş, nu numai în comuna Leordeni. Este vorba de cămine culturale aflate în paragină, de iluminatul public inexistent în multe zone din această comună, de utilităţile şi de infrastructura care dau bătaie de cap locuitorilor.

Un specialist în frigidere vrea să rezolve problemele comunei Leordeni

Motivele care l-au determinat pe Costel Tomescu să candideze la funcţia de primar al acestei comune sunt standard: starea deplorabilă în care se află infrastructura şi utilităţile; aspectele sociale nerezolvate şi managementul terenurilor agricole. Cine s-a găsit să rezolve toate aceste probleme: Costel Tomescu, cu spiritul său de manager de departament din cadrul fabricii de frigidere Arctic Găeşti. Un specialist în frigidere vrea să rezolve problemele de infrastructură cu care se confruntă această comună! Şi nu orice specialist în frigidere...unul care are o experienţă incontestabilă de a lucra în echipă! Asta îl acreditează pe Tomescu pentru funcţia de primar...experienţa lucrului în echipă.
”Experienţa mea de a lucra în echipă va reuşi să rezolve foarte multe din problemele de infrastructură şi de utilităţi ale comunei Leordeni, a declarat, foarte sigur pe el”, Costel Tomescu.
Cu toată grija sa pentru modernizarea infrastructurii şi pentru racordarea comunei la utilităţile de care duce lipsă, Costel Tomescu se gândeşte, îndeosebi, la cultură... nu la culturile agricole, ci la cultură. Ceea ce îşi doreşte Costel Tomescu în mod special este să resusciteze activitatea culturală şi sportivă a comunei. Candidatul PNL la Primăria Leordeni, Costel Tomescu, a şi făcut primul pas în acest sens, sponsorizând echipa locală de fotbal, Flacăra Leordeni, cu echipament pentru antrenament.
Oare spiritul tehnic al inginerului de frigidere va reuşi să-i convingă pe locuitorii acestei comune că este cel mai apt să ocupe funcţia de primar al comunei Leordeni?
Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea