Descoperiţi Vila Florica

În perioada 18-21 aprilie 2016 se va desfăşura programul naţional “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, (Şcoala altfel), iar Centrul de Cultură “Brătianu” din Ştefăneşti, judeţul Argeş, vă invită şi în acest an să vizitaţi domeniul Brătienilor, locuri evocatoare de istorie pură şi tradiţie.
Anul acesta am pregătit pentru toţi cei care ne vor trece pragul un joc interactiv, numit Descoperiţi Vila Florica, ce se bazează pe un ghid, care conţine  planul casei Brătienilor, iar fiecare cameră a acesteia va avea indicii, pe care vizitatorii trebuie să le descopere. Încercăm astfel, să implicăm pe cei care ne trec pragul în descoperirea universului Brătienilor, în cunoaşterea  planului Vilei Florica şi a personalităţilor membrilor familiei Brătianu.
Pe tot parcursul turului, vor putea vedea şi colecţia de fotografie a Centrului de Cultură „Brătianu”, care în decursul anilor s-a mărit şi care, ilustrează de asemenea, universul familiei Brătianu.
Construită după planurile lui Ion Brătianu (fondator al Partidului Naţional Liberal),Vila Florica, cum mai este cunoscut domeniul Brătienilor, a fost o parte integrantă a familiei Brătianu, fiind locul pe care l-au iubit cel mai mult. Florica a fost locul în care şi-au găsit întotdeauna liniştea sufletească şi puterea  trupească. Pe lângă conac, se mai pot vizita atât parcul dendrologic, cât şi capela în care sunt înmormântaţi membrii familiei Brătianu.
Instituţia noastră are în dotare şi un infochioşk care va permite copiilor să fie fotografiaţi în costume populare în peisajele de la Vila Florica, astfel cu doar 5 lei/poză copiii pot rămâne cu o amintire de neuitat.
Magazinul de suveniruri care se află în incinta instituţiei vă stă la dispoziţie cu obiecte de artizanat (păpuşi, prosoape, clopuri, vase de ceramică, magneţi), creaţii ale copiilor de la diferitele tabere de creaţie care au avut loc la Florica de-a lungul anilor (icoane pe sticlă, ouă încondeiate), cu materiale promoţionale despre istoria Vilei Florica.              
Taxa de vizitare este: 2 lei/pers. pentru elevi, studenţi şi 15 lei taxa de ghidaj grup. Cadrele didactice care însoţesc grupurile de elevi sunt scutite de plata biletului.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea