Aflaţi care sunt proiectele ce vor fi demarate în perioada următoare în orașul Ștefănești

# Situaţia lucrărilor de investiţii pentru anul în curs

Edilul oraşului Ştefăneşti, Mihail Dorin Bărbuceanu, a efectuat o sinteză a stadiului în care se află obiectivele de investiţii prinse în bugetul pentru anul 2016, defalcând acest subiect pe capitole de dezvoltare. Aflaţi chiar de la primarul Ştefăneştiului, ce proiecte sunt în faza de licitaţie, când se vor demara lucrările de asfaltare şi ce investiţii se vor efectua în cartierul dumneavoastră.

Toate lucrările de extinderea a covorului asfaltic vor începe după 1 iulie

Anul 2015 a reprezentat poate cel mai important an din istoria comunităţii în ceea ce priveşte valoarea investiţiilor, referindu-mă în primul rând la cele în sistemul de apă şi canalizare, care a însemnat, în totalitate sa, circa 15 milioane euro. Datorită modului de derulare a licitaţiilor în societatea românească, finalizarea investiţiei a fost prelungită cu încă 6 luni, respectiv până la 30 iunie 2016. La momentul actual, suntem la aproximativ 95% din totalul lucrărilor în ceea ce priveşte introducerea reţelelor. În cele 3 luni care au mai rămas, accentul principal se va pune pe aducerea căilor de acces la forma iniţială. Dacă în anul 2015 multe dintre investiţiile propuse au fost reprogramate, atenţionăm că şi în 2016 toate lucrările ce se referă la extinderea covorului asfaltic şi, respectiv, reamenajarea drumurilor pietruite, nu vor începe mai devreme de 1 iulie 2016. Acest lucru se datorează faptului că, până la finalizarea şi recepţia investiţiilor pe fonduri europene, reţeua de drumuri este pusă la dispoziţia constructorului şi, ca urmare, investiţiile nu vor putea fi făcute decât după realizarea recepţiei finale a acesteia.
Întru-cât până la acest moment nu şi-au reluat activitatea nici staţiile de asfalt, se lucrează la realizarea şi pregătirea documentaţiei în vederea scoaterii la licitaţie a lucrărilor prognozate a se derula în acest an. În următoarele săptămâni, va fi scoasă la licitaţie lucrarea de realizare a podului din punctul Trante, una dintre lucrările majore ale acestui an, şi suntem pe finalizare în ceea ce priveşte licitaţiile pentru asfaltarea străzilor cuprinse în bugetul pe anul 2016.
Un lucru deosebit de important este acela că ne-a fost alocată de către Consiliul Judeţean Argeş, suma de bani necesară finalizării străzii Sticlelor, inclusiv a tronsonului ce aparţine Administraţiei Apelor Române, astfel încât, în cel mai scurt timp, strada va putea fi folosită la parametrii optimi.

Se vor începe lucrările la cele două baze sportive din oraş

Au fost date în lucru şi suntem aproape de final cu lucrările de refacere a tuturor băncuţelor şi înlocuire a coşurilor de gunoi atât din zona Parcului, unde anul trecut am refăcut toate aleile, cât şi din zona cartierului Blocuri, unde acestea sunt deteriorate. De menţionat că, noul parc din zona Blocuri va însemna o abordare mai modernă asupra unui loc în care atât copiii, prin refacerea locului de joacă, cât şi cei în vârstă, prin amenajarea de spaţii cu destinaţie pentru aceştia, să se poată recreea şi relaxa într-un loc care să le ofere siguranţă. Astfel,  tinerii îşi vor putea petrece timpul aici, fără ca părinţii să fie îngrijoraţi de ceea ce li s-ar putea întâmpla, fiind un loc în care cei mai puţini tineri să poată să citească sau să participe la diverse activităţi specifice vârstei lor.
Suntem de asemenea în etapa de finalizare a proiectării şi, deci, scoaterea la licitaţie a tronsonului de trotuar cuprins între Primăria Ştefăneşti şi limita dintre localităţile Ştefăneşti – Călineşti, o lucrare deosebit de necesară pentru locuitorii din zonă şi pe care nu am putut-o realiza până când reţeua de apă şi canalizare nu a fost efectuată pe întregul tronson.
Dacă ne referim la obiectivele ce vin în întâmpinarea tinerilor şi nu numai, menţionez că, în cel mai scurt termen, vom scoate la licitaţie continuarea lucrărilor la baza sportivă Goleşti şi, respectiv, a celor două obiective din zona blocuri, respectiv baza sportivă şi parcul din zona blocurilor 14, 9 şi 3.
Întru-cât baza sportivă din zona cartierului Blocuri, începând cu anul 1994 a intrat în proprietatea Uzinei Dacia, iar după aceea a grupului de firme Renault, a apărut din ce în ce mai acută necesitatea amenajării unui loc în care tinerii din zona cartierului să poată să desfăşoare activităţi sportive, cât şi un loc în care cei care sunt cuprinşi în diverse echipe de fotbal, şi nu numai, să se poată antrena.
Cum locul ales pentru această zonă de agrement este în imediata vecinătate a cartierului de locuinţe, s-a propus construirea unei mini-baze pe care să nu se poată desfăşura activităţi oficiale şi, implicit, să se adune un număr mare de cetăţeni la asemenea evenimente, pentru că în acest mod s-ar ajunge la tulburarea liniştii publice din zonă.
Problema unei baze sportive în care să se poată disputa, în principal, meciuri de fotbal oficiale a fost tranşată în urmă cu mai mulţi ani şi aceasta va continua să fie amenajată la intrarea în zona cartierului Goleşti. Este un proiect început în urmă cu mai mulţi ani, un  proiect ce urma să se deruleze în parteneriat cu Guvernul României, însă, aşa cum ne-am obişnuit, în anul 2009, o dată cu schimbarea apărută în sistemul politic, chiar dacă investiţia a apărut în Monitorul Oficial cu sumele ce trebuie alocate, lucrările noastre au fost întrerupte. Prin aprobarea Consiliului Local în toamna lui 2015 şi prin proiectul de buget al acestui an, au fost alocate sumele necesare continuării lucrărilor la această bază sportivă din surse proprii.

Se va reface sala de spectacole din fostul cinematograf Ştefăneşti

În ceea ce priveşte capitolul Cultură – Culte, ca în fiecare an, ne-am îndreptat atenţia atât asupra lăcaşelor de cult şi a problemelor pe care acestea le au, cât şi pentru refacerea sau crearea locurilor necesare punerii în valoare a obiectivelor culturale, de modernizare a lăcaşelor şi a monumentelor de pe teritoriul localităţii.
Ca şi în cazul lucrărilor de asfaltare a drumurilor publice, aflate în acest moment în atenţia şi sub influenţa extinderii reţelelor de apă şi canalizare, şi amenajarea monumentului din centrul localităţii (lângă Primărie), va fi derulat după data de 30 iunie, printr-un proiect de modernizare şi amenajare a zonei din jurul acestuia.
O dată cu finalizarea ultimei utilităţi, respectiv reţeua de încălzire din Clubul situat în zona Blocuri, în atenţia noastră a intrat accesarea unui program care să permită refacerea sălii de spectacole (fostul cinematograf Ştefăneşti) şi care să permită ca locuitorii din această zonă să poată deveni beneficiarii unui loc în care pot viziona filme, spectacole sau alt tip de activităţi cultural- educative.

Se extinde Grădiniţa de la Valea Mare

La capitolul Învăţământ, în afară de nelipsitele reparaţii curente (în fiecare an se intervine unde este nevoie, pentru o igienizare, pentru o intervenţie la reţele sau pentru mici reparaţii ce pot apărea în infrastructura lăcaşelor ce adăpostesc sistemul de învăţământ), au fost alocate sumele necesare solicitate de unitatea de învăţământ „Constantin Brâncoveanu”, zona Valea Mare, pentru extinderea Grădiniţei acestei unităţi, spaţiile actuale nemaifăcând faţă numărului de preşcolari. Pentru acest motiv s-a considerat că este mai bine să se construiască încă un corp de clădire care să satisfacă solicitările făcute şi, în acelaşi timp, am considerat că este bine de realizat grupuri sanitare moderne care să corespundă şi să facă faţă cerinţelor în orice anotimp. Lucrarea este în stadiul de proiect, urmând ca în etapa următoare să fie scoasă la licitaţie, astfel încât corpul de clădire să fie ridicat într-o proporţie cât mai mare în perioada de vacanţă şcolară, pentru a nu afecta începerea noului an şcolar.

Reţeua de iluminat va fi extinsă şi modernizată

La capitolul Servicii şi Dezvoltare Publică s-au alocat fondurile necesare extinderii şi modernizării reţelei de iluminat. Se va face această investiţie în contextul în care în oraşul Ştefăneşti apar mereu noi şi noi străzi care trebuie preluate în domeniul public, iar pe strada Sticlelor, în zona industrială, este de maximă urgenţă realizarea reţelei de iluminat care să permită acelora care doresc să investească într-un business pe zona respectivă să aibă condiţii optime de funcţionare.
Întru-cât şi anul 2016, conform Legii 165/2013 permite continuarea realizării documentaţiilor în vederea obţinerea Titlului de Proprietate, vom continua cu realizarea documentaţiilor pentru Planurile Parcelare, documentaţiilor de cadastrare a drumurilor publice de pe teritoriul localităţii.
Referitor la drumuri, pentru că unele utilaje din dotarea micului ADP ce deserveşte localitate sunt depăşite ca perioadă de funcţionare, am demarat procedurile de achiziţie a unor utilaje necesare atât în perioada de iarnă, pentru a fi utilizate în cadrul mecanismului de deszăpezire, cât şi în restul anului, pentru a veni în sprijinul lucrărilor ce se desfăşoară cu beneficiarii de la 416 pentru curăţenia şanţurilor, decolmatare şi igienizare pâraielor şi a altor zone de pe teritoriul localităţii.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea