Tinerii pe listele PNL pentru Consiliul Local. Flavia Ghițu vrea să dezvolte, la Pitești, terapia cu animale

Candidatul PNL la Primăria Pitești, Narcis Sofianu dorește să aducă un suflu nou în Consiliul Local Pitești, prin promovarea a câtor mai multe medii socio-profesionale, și a oamenilor din toate categoriile de vârstă și de gen.
În acest sens, Narcis Sofianu a prezentat un tănăr liberal cu o viziune proaspătă. Este vorba despre Flavia Ghițu, medic veterinar dar și absolventă de Asistență Socială, deținătoare a unui master în același domeniu.
În acest moment, Flavia Ghițu dezvoltă un centru de terapie asistată de animale care face minuni în cazul copiilor cu autism, cu sindrom Down, bolnavilor și bătrânilor. La nivelul Piteștiului copiii cu dizabilități nu au în prezent prea multe șanse de recuperare iar costurile  cu terapia pentru sindrom Down  sau autism sunt extrem de ridicate, astfel că puține familii reușesc să ofere o șansă reală unor astfel de copiii cu nevoi speciale.
”În alte țări, terapia cu animale funcționează și dă roade. Aș dori, ca și la nivelul municipiului Pitești să implementăm terapia cu animale, eu având un centru în acest sens. Am mers la Primărie, însă propunerea mea nu a fost luată în serios. Mai mult, în Pitești nu există nici măcar un taxi adaptat persoanelor cu dizabilități, interesul pentru semenii noștri cu probleme fiind extrem de scăzut.”, a declarat tânăra liberală.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea