Fondatorii Simfonei Lalelelor se revoltă: ”Nu are ce căuta pușcăriașul Cristian Cioacă la Simfonie!”

Ilarie Isac, unul dintre cei care au dat viață manifestării emblemă a Piteștiului, Simfonia Lalelelor, trage un semnal de alarmă asupra evoluției expoziției florale. De fapt, a involuției acesteia, după cum spune inginerul fondator al manifestării. Ilarie Isac și-ar dori să vadă din nou, la Pitești, o expoziție a frumosului, plină de culoare și gingășie florală. Într-un memoriu adresat redacției noastre, acesta își explică dezaprobarea față de cum a fost organizată Simfonia Lalelelor ultimele decenii.

„Simfonia Lalelelor nu trebuie să mai includă concerte stridente și concursuri de mici”

Ilarie Isac: “Succesul primei ediții (fără care alegorice, fără concerte stridente, fără concurs de mici, fără focuri de artificii), a determinat ca începând cu a doua ediție, să participe numeroase personalități. Chiar de la prima ediție, cea din 1987, l-am avut ca invitat personal pe marele poet, Adrian Păunescu. Chiar dacă ratingul va scădea, în sensul că 10-15% dintre doritorii de mici, fum și zgomot și de concerte nu vor veni la Simfonie, câștigul va fi pentru calitatea Simfoniei, va fi mai multă liniște și tihnă. Sunt convins că ne vom dovedi capabili să o înnobilăm permanent, în spiritul frumosului, noi și generațiile care vor veni.”

“Cristian Cioacă nu are ce căuta la Simfonia Lalelelor”

În ultimii ani, și Penitenciarul Colibași a avut un stand rezervat la Centrul Cultural, deținuții expunând icoane și alte realizări ale lor, lucru care, după cum spune inginerul Isac, contravine spiritului manifestării: „Ce să caute Cristian Cioacă la Simfonia Lalelelor, cu flori făcute din hârtie creponată?! Este un afront adus ideii de simfonie, la care am contribuit și eu. Doar elevii cu flori naturale trebuie să defileze pe aici, nu pușcăriașii cu hârtii și mărgele!...” a mai declarat Ilarie Isac. Pentru elevi, studenți, militari în termen, biletul de intrare va costa doi lei, iar pentru celelalte categorii, cinci lei. Nu vor lipsi nici obișnuitele concerte, la care făcea referire semnatarul memoriului, susținute de data aceasta de trupa Holograf și interpreta Lidia Buble.
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea